Inimã de câine, Bulgakov

Am vãzut-o în seara asta în regia unui ucrainean, Gregory Hlady. Am aflat cu surprindere cã a montat în 2007 la Timisoara "Îngerul de foc", poate l-a adus acolo Cristian Theodor Popescu, care s-a întors în România.

Mi-a plãcut, m-a surprins în mod foarte plãcut interpretarea unui actor care-mi displãcea, îl vazusem numai în filme: Paul Ahmarani, în rolul câinelui, botezat Bouboule în loc de Sarik, numele clasic rusesc pentru câini (stiam asta dintr-o poveste de E. Uspenski, aflatã în cartea "Crocodilul Ghena si alte povestiri").

Patru actori francofoni, doi ucraineni si o rusoaicã, scenograf ucrainean (Vladimir Kovalciuk) - autenticitate garantatã. Imaginea mitocanului la putere m-a fãcut sã-mi aduc aminte de ororile comunismului în România, dar si de noii îmbogãtiti inculti, grosolani si hiper-mediatizati. Când am vãzut o copie veche a ziarului "Pravda" si simbolul secerei si ciocanului pe o naframã mi-am dat seama dintr-o datã, acut, cã-mi lipsesc anumite coduri culturale aici, cã ale lor sunt prea diferite, si în plus nu simt deloc nevoia sã le asimilez pentru cã sunt prea legatã de ale mele. Care de fapt sunt numai ale mele, pentru cã am cãlãtorit atât de mult, în sfere culturale atât de diferite, încât nu cred cã voi putea vreodatã sã mã mai simt deplin acasã. Desi aici parcã sunt mai strãinã decât în alte pãrti (Italia, Portugalia, Uruguay sau Buenos Aires de pildã). Da stiu, sunt tãri latine toate, dar cred cã si în Rusia m-as simti mai la locul meu, când am vãzut "12" de Mihalkov îmi sãlta inima de bucurie si nu stiam de ce. Pentru cã recunosteam lãuntric trãiri, moduri de exprimare si gândire, pânã si cuvinte (vinovat - nevinovat, norod, trudã), am iesit plutind de la film.

Vreau la mama, desi nu mãnânc sarmale, ci mai curând plãcintã cu spanac.

Cãrtile pe care le citesc

Unele cãrti vin ele la tine. Am vãzut "Casablanca" de Marc Augé pozatã de o prietenã din Spania, am gãsit-o pe siteul bibliotecii, alãturi de "Le métier d'anthropologue", si ducându-mã dupã ele mi-a agãtat privirea "Mother Russia. The Feminine Myth in Russian Culture", fãrã îndoialã pentru cã are un cotor rosu de pânzã, spãlãcit de prea multã întrebuintare.

Tot pe acolo m-au agãtat "Figures de l'île" si "Des îles et des hommes", care mi-ar putea folosi dacã într-o bunã zi voi reusi sã scriu o carte despre experienta mea de trei ani pe vasele de croazierã "Carnival". La cât sunt eu de oscilantã si de puturoasã sigur se gãseste alt român întreprinzãtor care sã scrie una înainte, un cetãtean USA s-a mobilizat deja si a scris asta.

Stiri care ne doare

Stirile Pro Tv încep cu crime si omoruri, cele referitoare la buget si la posibilitatea de a pierde accesul la fondurile europene sunt pe la sfârsit. Mi se pare teribil ca oamenii care s-au împrumutat ca sã-si facã ferme, mai ales de vaci si porci, prevãd falimentul pentru ca nu mai fac fatã ratei la bancã. Si cu iarna aproape fãrã zãpadã poate dã si-o secetã, sã creascã preturile la alimente peste noapte, ca Fãt Frumos. Sunt prea multi oameni amãrâti în România, si nu pentru cã nu muncesc.

Stirile Rai Uno încep cu reformele din USA si alegerile din Israel. Stirile din Canada pun în prim plan concedierile de la Pratt and Whitney (care fabricã motoare de avioane) si planul de restructurare al marelui vecin din Sud.

Concluziile sa le tragã fiecare cum îl duce capul.

Gãsit pe un blog: "De obicei o schimbare reala in viata cuiva incepe intai inlauntru (in duh) si apoi se extinde si in afara". Se pare cã la noi schimbãrile astea dinlãuntru întârzie, sau din contrã, nu au un sens pozitiv.

Interviu cu Vladimir Tismãneanu, despre Comisia de cercetare a crimelor comunismului

Despre Comisia de cercetare a crimelor comunismului, în limba englezã, aici, pe siteul Woodrow Wilson Center. Ei si, s-a mai întâmplat ceva de atunci?

P.S. Un blogger frumos zâmbitor si cu profil privat mã întreabã ce-ar trebui sã se mai întâmple. Pãi o spune chiar Prof. Tismãneanu - sa le scadã barem pensiile astronomice fostilor securisti. Eu zic sã-i scuture putin si pe cei care au fost cadre/activisti/secretari de partid, sã-i caute de averi (multi au fãcut afaceri prospere dupã 89, gen tatãl faimosului Irinel C.) si sã punem comunismul într-adevãr la zid, nu numai pe hârtie. Eutopia.

Nestirea zilei

Copiii din cãminele de orfani (60.000) au alocati între 5 si 7 lei pe zi pentru mâncare. Nu stiu câti or fi cei ai cãror pãrinti nu-si permit mai mult de atât nici ei.

Cãtãlin Botezatu a fost în Peru, chiar pânã la Machu Picchu (l-o fi inspirat Dan Chisu, care a fost acolo în ziua de solstitiu, sau echinoctiu, nu era prea sigur)...nu s-a întors nici el mai destept sau mai cu haz, doar bronzat si vesel tare.

Senatorii si-au scãzut bugetul cu 6%, deputatii l-au crescut cu 11%. Sãracii!

Brânza se vinde de acum înainte în România numai împachetatã si cu etichetã. Eu în Canada o pot cumpãra direct din putinicã, evident vine din Bulgaria sau Macedonia.

Chinezii emigreazã în România si pentru a putea avea mai mult de un copil, cât le permite statul lor. În schimb cãpsunarii din Spania ajung someri.

În Germania, Austria, Spania, casele se pot câstiga la loterii organizate de proprietari (19 Euro biletul la Muenchen), mânati de scãderea pretului caselor. Cum de nu s-au gândit la asta în Statele Unite?

"The Wrestler" - lupta cu viata, cu vârsta, cu noi insine si cu ceilalti

Mickey Rourke nu mi-a plãcut niciodatã ca bãrbat, nu este genul meu, iar filmele în care am apucat sã-l vad, "Nouã sãptãmâni jumate", "Orhideea Salbaticã", "Angel's Heart", "Anul Dragonului" si "Francesco", nu mi-au atras prea tare atentia. "Barfly" ar fi putut fi ok dacã nu mi s-ar fi pãrut sexist. Oarecum m-a impresionat si "Angel's Heart" de fapt, dar nu din cauza protagonistului. În "The Wrestler" m-a impresionat însã, evident îmi dau seama cã oricine îi cunoaste povestea ajunge sã aprecieze faptul ca a fost capabil de un come-back. Omul aratã jalnic (operatiile plastice au fost un fiasco) si nu stiu cât din performanta lui este joc actoricesc si cât îsi joacã propriul rol, dar inclusiv asta emotioneazã. Fata umflatã si rigidã de la excesul de Botox, trupul musculos dar uzat, bronzul fals, par sã apartinã si personajului si actorului. Singura adãugire a fost pãrul lung si blond, care exagereazã aspectul grotesc, nefiresc, al luptãtorului. Exteriorul contrasteazã puternic cu personalitatea sensibilã si vulnerabilã a personajului, aflat în plinã maturitate si în pragul declinului, dar nevoit sã-si pãstreze alura cool si nonsalanta. În ciuda violentei exacerbate "The Wrestler" mi-a plãcut, este un film al marginalilor , al oropsitilor sortii, care nu reusesc sã-si schimbe cursul vietii când sare de pe linie. Indiferent cã este vorba de luptãtori sau artisti, orice persoanã care a fost în culmea gloriei si a cãzut de sus se poate regãsi în povestea asta.

America a creat douã tipuri opuse de eroi: the successful and the losers (gen rebeli fãrã cauzã, cowboy singuratici, care pierd pentru cã nu vor sau nu stiu sã se adapteze sistemului, durii tandri, neîntelesi si izolati). Nu mã îndoiesc c-o sã-l mai vedem pe Mickey Rourke în ceva filme în urmãtorii ani, povestea lui de fiu risipitor pocãit vinde bine.

A propos de victime ale chirurgiei plastice, am gãsit lista câtorva vedete tratate cu Botox si alte minuni ale tehnicii, e trist cã acolo se aflã si Faye Dunaway, Helen Mirren sau Al Pacino. Cât despre Beyoncé, Nicole Kidman si Catherine Zeta-Jones, cred cã puteau sã mai astepte. Presupun cã presa are un cuvânt de spus în cota unui actor si orice semn al vârstei este vânat de paparazzi, ca atare toti îsi injecteazã sau exfoliazã corpul în cãutarea box-officelui generat de tineretea fãra bãtrânete.

Consumãm vedete cum consumãm pantofi, genti si iaurturi, într-o gamã cât mai largã, cu produse care ba se vor de nisã, ba de larg consum. Ca si Danone sau Unilever sãracele vedete se dau peste cap, se înfometeazã, îsi schimbã ambalajul si se fac din om neom doar-doar ne prelungesc interesul.

Cred ca am ajuns la crizã pentru cã producem mai mult decât putem consuma, cumpãrãm mai mult decât avem nevoie, nu ne ajung banii , ne împrumutãm, und so weiter... De ce naiba credem cã avem nevoie de toate brânzele astea de plastic, de atâtea ciocolate acoperite doar cu ciocolatã, ouã de trei mãrimi, iaurt cu gust de cafea, cafea cu gust de ciocolatã si ciocolatã cu gust de iaurt?

Albina-cuc

Am dat din greseal pe flickr peste fotografiile superbe ale unei australience, printre care si unele intrigante cu o albinã turcoaz. Am crezut ca-i vreun fel de mutanta, dar aici am aflat cã este o albinã...cuc, adicã nu produce miere si-si lasã ouãle pe unde apucã, nici cuib nu e în stare sã-si facã, puturoasa. Evident fotografiile sunt luate de pe siteul Flickr, nickname Aussiegall si de pe blogul daviddavid, eu în Australia nu am ajuns încã.

Nu mã pot opri sã mã minunez în fata variatiilor mamei-naturã, sunt coplesitã.

Ah, si existã si viespea-cuc, si mai frumos coloratã.

Pun pariu cã vedetele noastre s-ar îngãlbeni de invidie dac-ar vedea ce toale marfã are parazita în cauzã (dupã cum se vede si la ele e ca la oameni - parazitii sunt mai sclipitor îmbrãcati). Dac-ar sti Thierry Mugler ca existã pe loc ar ticlui o splendoare de vesmânt pe potriva combinatiei.