M-am luat cu povesti bucãtãresti si am uitat esentialul, ghimpele care mi-a rãmas înfipt de câteva zile în constiinta socialã si nationalã.
Seminarul la care m-am alipit saptamâna trecutã avea ca temã protectia socialã în domeniul sãnãtãtii în America Latinã. Subiect tehnic, ce tine de economie, stiinte politice, administratie publicã si localã, management medical. Cu o componentã socialã marcantã însã, fiind analizate sistemele de protectie socialã în sãnãtate din diverse tãri: Columbia, Argentina, Brazilia, Peru, Guatemala. Scopul era colaborarea între diversii investigatorii, pentru a învãta unii de la altii, din asemãnãri si diferente, din studii de caz, pentru a-si putea pune mai apoi cercetarea în serviciul societãtii. Când le-am vãzut biografiile, m-a luat ameteala, în afarã de titluri si pozitii în universitãti si centre de cercetare, cam toti aveau studii de master si doctorat în Statele Unite (inclusiv PhD la Harvard), Marea Britanie, Canada, Belgia, Franta (la Sorbonne). Si când si-au terminat studiile s-au întors acasã si s-au pus pe treabã. Pentru cã studiile lor nu ramân la nivel de publicatii si discutii academice, ci servesc la schimbarea politicilor si strategiilor, cu rezultate clare.
Mi-am adus aminte cã auzisem de o specialistã în domeniu si în România, Simona Haraga, fost manechin. Fatã desteaptã, când a plecat sã defileze la Milano, a fãcut si o scoalã de management în domeniul sãnãtãtii, cine nu stie cât de tare se simte în România lipsa acestei specializãri? Acum existã o institutie de învãtãmânt de profil si în Bucuresti, Simona lucreazã acolo si vãd pe net cã e foarte activã, merge pe la seminare internationale în Europa, prezintã studii de caz din România. Mã tem însã cã toti directorii de spitale continuã sã fie medici care, oricât de buni medici ar fi, tot n-au habar de management. Mã tem cã aceeasi situatie domneste si în Ministerul Sãnãtãtii. Sper sã nu am dreptate, dar povestile de groazã si coruptie din spitale continuã.
Dar ghimpele nu e ãsta, ci ceea ce se numeste "participare cetãteneascã" si "organizatii comunitare". Multi români se simt mai presus de America Latinã si o trateazã de Banana Republic imaginându-si cã cei de acolo ori mor de foame, ori trãiesc dupã principiul "Samba si, trabajo no" (desi în Brazilia se vorbeste portughezã, nu spaniolã). Dar ei au ceva ce noi nu avem: aceste organizatii comunitare, initiativa localã la nivel de sat si de cartier, a celor care nu
Foto: http://www.expressibian.com/images-up/04_05_2008_mici-si-bere-de-la-psd_1062.jpg
asteaptã sã le fie pus nimic în traistã, care nu se limiteazã sã înjure partidul si guvernul la un mic si la o bere.
Într-un documentar de Fernando Solanas "La dignidad de los nadies" am vãzut oameni care au creat din proprie initiativã o cantinã popularã într-un cartier cu drumuri neasfaltate de la periferia periferiei din Buenos Aires. Campania Liei "Oameni Darnici" e o adiere de initiativã comunitarã, în care nu intervine nici o institutie. În România de ce nu se întâmplã asta? De ce oamenii care stau la taclale în fata blocului sau la crâsmã nu se pot aduna sã facã ceva? O grãdinã de legume (da, stiu, vin altii si furã), un loc de joacã pentru copii, un sistem alternativ de supravegheat copiii altora din aceeasi scarã, de ajutat bãtrânii, de strâns gunoiul. De ce în afara comitetului de bloc, a sindicatului, nu-i miscã nimic? De unde atâta acrealã, sastisealã, vegetare si bombãnealã sterilã?
Seminarul la care m-am alipit saptamâna trecutã avea ca temã protectia socialã în domeniul sãnãtãtii în America Latinã. Subiect tehnic, ce tine de economie, stiinte politice, administratie publicã si localã, management medical. Cu o componentã socialã marcantã însã, fiind analizate sistemele de protectie socialã în sãnãtate din diverse tãri: Columbia, Argentina, Brazilia, Peru, Guatemala. Scopul era colaborarea între diversii investigatorii, pentru a învãta unii de la altii, din asemãnãri si diferente, din studii de caz, pentru a-si putea pune mai apoi cercetarea în serviciul societãtii. Când le-am vãzut biografiile, m-a luat ameteala, în afarã de titluri si pozitii în universitãti si centre de cercetare, cam toti aveau studii de master si doctorat în Statele Unite (inclusiv PhD la Harvard), Marea Britanie, Canada, Belgia, Franta (la Sorbonne). Si când si-au terminat studiile s-au întors acasã si s-au pus pe treabã. Pentru cã studiile lor nu ramân la nivel de publicatii si discutii academice, ci servesc la schimbarea politicilor si strategiilor, cu rezultate clare.
Mi-am adus aminte cã auzisem de o specialistã în domeniu si în România, Simona Haraga, fost manechin. Fatã desteaptã, când a plecat sã defileze la Milano, a fãcut si o scoalã de management în domeniul sãnãtãtii, cine nu stie cât de tare se simte în România lipsa acestei specializãri? Acum existã o institutie de învãtãmânt de profil si în Bucuresti, Simona lucreazã acolo si vãd pe net cã e foarte activã, merge pe la seminare internationale în Europa, prezintã studii de caz din România. Mã tem însã cã toti directorii de spitale continuã sã fie medici care, oricât de buni medici ar fi, tot n-au habar de management. Mã tem cã aceeasi situatie domneste si în Ministerul Sãnãtãtii. Sper sã nu am dreptate, dar povestile de groazã si coruptie din spitale continuã.
Dar ghimpele nu e ãsta, ci ceea ce se numeste "participare cetãteneascã" si "organizatii comunitare". Multi români se simt mai presus de America Latinã si o trateazã de Banana Republic imaginându-si cã cei de acolo ori mor de foame, ori trãiesc dupã principiul "Samba si, trabajo no" (desi în Brazilia se vorbeste portughezã, nu spaniolã). Dar ei au ceva ce noi nu avem: aceste organizatii comunitare, initiativa localã la nivel de sat si de cartier, a celor care nu
Foto: http://www.expressibian.com/images-up/04_05_2008_mici-si-bere-de-la-psd_1062.jpg
asteaptã sã le fie pus nimic în traistã, care nu se limiteazã sã înjure partidul si guvernul la un mic si la o bere.
Într-un documentar de Fernando Solanas "La dignidad de los nadies" am vãzut oameni care au creat din proprie initiativã o cantinã popularã într-un cartier cu drumuri neasfaltate de la periferia periferiei din Buenos Aires. Campania Liei "Oameni Darnici" e o adiere de initiativã comunitarã, în care nu intervine nici o institutie. În România de ce nu se întâmplã asta? De ce oamenii care stau la taclale în fata blocului sau la crâsmã nu se pot aduna sã facã ceva? O grãdinã de legume (da, stiu, vin altii si furã), un loc de joacã pentru copii, un sistem alternativ de supravegheat copiii altora din aceeasi scarã, de ajutat bãtrânii, de strâns gunoiul. De ce în afara comitetului de bloc, a sindicatului, nu-i miscã nimic? De unde atâta acrealã, sastisealã, vegetare si bombãnealã sterilã?
Posts
4 comments:
Initiativa civica.
Impreuna cu Pro Democratia si cu Ambasada SUA la Bucuresti am conceput, cu organizatia pe care o fondasem cu cativa ani in urma, un proiect de sprijinire a initiativei publice si promovarea democratiei participative la nivel local. De la buget la strategie si de la imagine la impact public, a avut toate componentele care sa ii aduca succesul, insa a ramas un superb esec. Ma intrebam, la evaluarea finala a proiectului, de ce?
Raspunsurile sunt multe, nuantate, la fel ca cifrele din statisticile pe zone istorice privind increderea in initiativele civice, pe care le priveam la un moment dat, descumpanit.
Din punctul meu de vedere, endemica lipsa de incredere reciproca, lipsa de coagulare in jurul unei idei, neincrederea in succesul unui efort comun si, in ceea ce ne (sau ii) priveste pe fiecare in parte, lipsa ambitiei de a construi ceva mai mare decat tine insuti.
Solutia: initiative care pornesc de jos in sus, de la concretul imediat, in care contributia fiecaruia sa fie minimala insa eficient valorificata si cu rezultate rapid concretizate.
De aceea, un proiect precum "Dialoguri in democratie" cu toata sustinerea lui Andrei Gheorghe, Cristian Parvulescu si Stelian Tanase, cu tot cu mica armata din spatele lor a esuat, iar initiativa Liei "Oameni darnici" este deja o poveste de succes.
Probabil ca ar trebui sa se faca un pas de la teoretizare la practica. Adica or fi superbe si interesante niste studii care arata diverse despre categorii sociale din Romania insa drumul invers ar fi mai bun, cel putin in tara noastra. Intai partea concreta, apoi studii, analize etc (care pot deriva firesc din partea practica). Poate ca ar trebui ca un ong sa vina cu un program care sa atraga oamenii, inclusiv la partea de voluntariat. Sa popularizeze acest program. Si atunci vedem daca vorbim de lehamitea mioritica :) sau nu.
Unele ong-uri chiar fac treaba buna. Chiar se misca lucrurile. Eu am speranta ca "rotile" nu sunt intepenite pentru totdeauna, doar ruginite.
Cum adica tratam ca pe Banana Republic? Te referi in sensul traducerii mot a mot, nu? Din context eu asa am inteles.
See also http://bananarepublic.gap.com/
@Stefan - cunoastem Banana Republic, doara au butica aici în centru. Vezi si aici http://en.wikipedia.org/wiki/Banana_republic
Sau trebuia sa scriu republica bananiera?
Post a Comment