Search This Blog

Thursday, December 31, 2009

Bagaje pentru Cuba

- Sampon si balsam - 200ml, pline

- Sapunuri - 4

- Paste de dinti - 2 mari

- Periute de dinti (ale noastre si doua noi)

- Hârtie igienica - 4

- Doze de detergent - 4

- Prosoape - 2 mari si 2 mici

- Cafea - 500g

- Protectie solara si post-expunere - de 15, de 30 si aloe vera

În afarã de protectia solarã toate celelalte, câte prisosesc, vor ramâne acolo. Nu sunt produse accesibile pe piatã, iar dacã sunt, preturile le depãsesc cu mult valoarea. Mã întreb cum aratã el papel sanitario acolo, dacã e mov, asprã si taiatã strâmb, ca cea pre-'89. Mai luãm un hard-disk portabil si un încarcãtor de baterii, în afarã de cadourile de rigoare. Urmeazã amintiri din epoca de aur...la umbra palmierilor.

Pânã atunci, iatã ratiile de la începutul lui 2009, asta e mâncarea distribuitã gratuit; cu salarii de 16 - 24 de dolari pe lunã, dacã n-ai rude afarã, nu poti cumpãra mare lucru în plus. Dacã ai si-ti trimit dolari, existã "shop".

Orez (3.5k/luna)
Zahãr (2.5 k/luna, alb si brun)
Fasole neagra/rosie (500g/luna)
Pasta de soia (230g/luna)
Paste (500g/luna)
Ulei (230 ml/luna)
10 ouã
Sare (340g/luna)
Café (115g/luna)
Pâine 125g/zi

Carne, când se poate, cam un fel diferit o datã la doua saptãmâni, au primit jumãtate de kilogram de carne tocatã de vitã de ziua nationalã, tot pe cartelã. Lapte numai pentru copiii sub 7 ani, 1 litru pe zi. A fost anuntatã abolirea cartelei, deci cei care nu se "descurcã" (resolver), vor trãi nu se stie cu ce.

Evident, nu voi putea rata o cãlãtorie în cãmilã. Nu pe cãmilã, nu suntem în India sau America de Sud totusi, se cãlãtoreste în interior.



De aici: http://havanajournal.com/culture/entry/camellos-and-public-transportation-in-cuba-7711/

Sunt trei autobuze sudate între ele si purtate de un camion. Pink and cute, pot duce pânã la 300 de pasageri.

Saturday, December 26, 2009

Binecuvântari

A fost, si mai este, un Craciun frumos, îndestulat cu dragoste, cãldurã si luminã, în ciuda bombãnelilor mele si a sastisirii premergãtoare. Oamenii minunati din jurul meu au stiut sã-mi aducã starea de suflet necesarã bucuriei sãrbãtorii. Cineva, acolo sus, mã iubeste, si aici jos, mai departe si mai aproape, mai multi îngeri poligloti.


Cu Gisela si Niky la Balèze


Cineva a scris pe zãpada din fata casei mele

Cãsuta din vis, ninsã printre brazi
Lumina din si dincolo de fereastrã
Crãciunite si reni
Kirsten hamburgheza, Juan catalan, Filip ot Bulgaria, Andrea von Schwarzwald, Petter vikingul si pisica.

Panettone, Marsala în pahare si Kirsten's sweet treats (vaaai, ce rãsfat:)

Monday, December 21, 2009

Happy Holidays/ Joyeuses Fêtes


Nu e politically correct, ci chiar lipsit de tact sã urezi Crãciun Fericit în dreapta si în stânga, din cauza asta sintagmele încetãtenite pentru vremea Crãciunului sunt temps des fêtes si holiday season. Le e mai usor comerciantilor sã-i atragã astfel si pe pakistanezi, maghrebini, indieni, si alte natii necrestine. Crãciunul e doar shopping season, de ce sã-l acaparãm noi, crestinii? Cã ni se trage de la Saturnalii sau Soarele Nebiruit , probabil si Yule, si de fapt habar n-avem când s-a nãscut Isus (poate era în zodia Vãrsatorului, doar predica iubirea universalã, sau a Pestilor, cã doar ãsta a fost simbolul secret al crestinilor de la începuturi) e un fapt secundar. Oricum în Québec bisericile abandonate pot fi transformate în condominium, Domnul fie cu tine.

Recunosc, lehamitea care mã ia pe sus în asemenea ocazii tocmai îsi atinge apogeul. Mi-ar plãcea sã fiu într-un sat de munte din România. Undeva în Maramures sau Bucovina, unde obiceiurile pãgâne au fãcut casã bunã cu cele crestine, si "mascatii" nu sunt brigada anti-tero. Probabil n-as putea mânca mare lucru pe-acolo, doar o mãmãligã cu ceva, porcul fiind animalul nostru sfânt, simbolic si sacrificial, dupã cum se si povesteste. Nu mor eu de la mirosul de sarmale, dar de la cârnati lesin cu sigurantã, si nu de poftã. Dar m-as simti bine printre ce-a mai rãmas din oamenii de acolo. Aici românii îsi umflã frigiderul, dau eventual o raitã pe la bisericã si se înroleazã în hoarda de shopping, în semn de integrare deplinã, mai ales pe 26 decembrie, Boxing Day, ziua reducerilor si coada cozilor.

Mi-e dor de casã, de casa noastrã din copilãrie, de mesele si vizitele de familie. Noi eram putini, la un moment dat eu, mama si bunicii, cu ceva variatii pe parcurs, ramânând într-un final cu mama si sora mea. Dar eram legati de tot felul de neamuri si rubedenii, veri de-ai bunicului si de-ai bunicii, mai aromâni si mai sasi, dupã caz, între Crãciun si Anul Nou nu mai pridideam cu sãrbãtoritul. Acum avem niste veri în Orlando, Florida, pe care de-abia i-am regãsit, o verisoarã la Paris, un vãr la NY. Cu pãrintii lor ne vorbeam si ne vizitam, ne veneau felicitãrile negresit de la Salbertrand si München. Cum necum de sãrbãtori aveam cele cuvenite, dar mai ales ni se lumina casa de la micii colindãtori si de la oaspeti. Mi-e dor de bunici, de unchii si mãtusile mele, care, vai, au plecat dintre noi, mi-e dor de lumea pe care si-o croiserã ei si în care am crescut cu lipsuri si bombãneli, dar multa dragoste si multã frumusete, care crestea în cozonaci, în O Tannenbaum (rãmãsitele de culturã germanã din familie), în agitatia si bucuria de a împãrtãsi a acelor zile. Nici cu douã kilograme de somon afumat, un banc de stridii si valuri de sampanie nu le mai pot recupera. Mã tem cã pentru moment Crãciunul e pentru mine un timp al amintirii si al tristetii, si as vrea sa treacã repede si sã plec în Cuba, doar asa sunt eu cel mai fericitã, tot pe drum, pe drum, pe drum.

Pe 25 am chemat la masa câtiva prieteni care stiu cã sunt si ei singuri aici si dependenti de invitatii: Andrea si Kirsten din Germania si Petter din Norvegia, se pare cã voi avea si un musafir necunoscut din Barcelona, dacã nu mã duc eu în Catalunya (încã) vine ea la mine. Cu prietenii brazilieni s-ar putea sã mã vãd vineri seara. Desi m-au invitat pe 24, mã duc la vecina româncã, sã împodobim brãdutul, i-l dãruiesc ei si mai ales bãietelului, Andrei. Eu sper sã nu mai am nevoie de el în Canada, iar la anul de Crãciun vreau un Caganer.

Friday, December 4, 2009

Montréal multicultural

Mi-a pierit cheful de scris în ultima vreme, din varii motive. Evident unul ar fi bulibãseala alegerilor din România, altul faptul cã mã zbat sã iau o hotarâre asupra întoarcerii în Europa (unde si cum?). Nu-i usor sã-mi pun gaj la masa de joc relatia; sã-mi las tabieturile, cuibul cald si confortabil, apreciat de toti oaspetii; prietenii din toate colturile planetei; supermarketul cu tot felul de trufandale, care-mi aduce bunãtãtile în prag pentru un dolar.

Ce frumos ar fi dacã viata mea aici ar fi definitã numai de diversitatea culturilor cu care intru în contact, dacã provincia asta francofonã ar fi mai putin impenetrabilã si defensivã. Ce bine ar fi sã pot trãi într-o zonã limitatã de confort. De curând o prietenã din USA, plecatã prin cãsãtorie, mã întreba de ce am mai venit în Canada dacã-mi doresc sa fiu mai aproape de casã. Ca emigrant independent în 2004 nu prea aveam loc de întors, singurele variante erau loteria vizelor SUA, Noua Zeelandã sau Australia. Si Canada, mai ales Montréalul pe care-l stiam pe atunci francofon, nu si multicultural, mi se pãrea cea mai onestã solutie, desi pe mine mã trãgea ata spre Italia pe atunci, inclusiv din motive sentimentale.

Am fãcut un mariaj de complezentã, cu bãrbatul "good on paper", o tarã neutrã si cuminticã unde eu am un "profil interesant", dar care nu se încadreazã în tipare. O tarã la urma urmei complexatã de scurtimea propriei istorii si lipsa unui mit fondator ca "Founding Fathers" în USA. Nu cã în România am avea vreun tãtuc, la cât de cârpite au fost si unirile noastre, greu de decis cine-i "pãrintele natiunii", cã Bucur ciobanul e doar pãrintele Bucurestilor. Conversându-mã si eu cu mintile canadiene luminate de prin jur am aflat cã de fapt economia localã depinde covârsitor de Statele Unite si de exploatarea propriilor rezerve naturale, fiindcã nu exceleazã în alte industrii (mai putin farmaceuticã si aviaticã as spune, care se aflã chiar la Montréal). O tarã bunã pentru tehnocrati si cercetãtori, cum am mai scris, tot respectul, dar eu nu fac parte dintre ei. Si români care nu-si doresc decât o viatã linistitã, as adãuga, cu vacante all inclusive si casã în suburbii. A fost frumos cât mi-am fãcut masterul, acum vãd Canada ca pe un fel de purgatoriu, în care am învãtat sa trãiesc si sã mã gospodãresc singurã, o altã încercare dintre cele douãsprezece ale lui Heracle. I don't belong here. Poate nicãieri, dar în mod cert e momentul sã mã misc. În 2004 nu aveam drept de muncã în UE, acum am, si acolo experienta diversã si internationalã si limbile strãine constituie un atu, aici o ciudãtenie admirabilã. Si da, recunosc, nu vreau sã mã adaptez standardelor, chiar dacã asta înseamnã iar nesigurantã, framântãri, bocete. Cred cã am ajuns la un stadiu în care sunt oarecum blindatã, si am suficientã încredere în energiile bune ale universului (nu, nu în sensul dat de Coelho, ci în sensul în care ajung uneori sã le simt, gratie generozitãtii mamei naturã). Pentru moment mã simt cumva într-o situatie de suspendare între douã planuri, care a avut avantajele ei, dar începe sã mã irite.



Una dintre marile surprize ale orasului de pe St. Laurent a fost amestecul de culturi, natii si rase. Poti gasi ce mâncare, cult religios sau muzicã doresti, ba chiar si vestminte traditionale, cu putin efort (ii si itari nu:) Cursuri de salsa, tango, flamenco si bharata natyam. Mai toate comunitãtile au un ziar propriu si ansambluri folclorice. Nu mã asteptam sã-mi pot gãsi interlocutori în spaniolã si italianã atât de usor, din primele saptamâni de la sosire, cãutând pe Google español Montréal. Saptamâna trecutã le-am avut invitate la ratzã pe varzã pe ex-directoarea mea de tezã (fost decan al Facultãtii de comunicare din Montevideo, de la Universitatea Catolica) si o prietenã literatã din Argentina, poetã, eseistã si profesoarã, pasionatã de psihanaliza jungiana. Una are vârsta mamei, sapte fete acasã si pãrinti venerabili, doctoratul si l-a fãcut în Spania, nu stiu prin ce eforturi mirobolante, cealaltã e de peste douãzeci de ani aici si e divortatã, stã cu fata de 15 ani. Amândouã debordeazã de vervã, sunt talentate si pline de umor. Dar vorbesc despre întoarcerea în sud, nici nu le trece prin cap sã considere Canada acasã.

Nu vreau sã mã simt asa si peste zece ani, prefer sã-mi asum riscul de a nu-mi gãsi locul nici în altã parte. Duminicã am fost la masã la un prieten catalan aflat într-un stagiu de trei luni, fizician fiind, care ne-a mãrturisit cu mâna pe inimã ca în ciuda burselor si avantajelor pe care i le oferã cea mai vestitã universitate de aici (McGill) si cea din San Diego, el n-ar putea pãrãsi niciodatã Spania. Stie ce înseamnã asta, dar acceptã dezavantajele, pentru cã nu vrea sã trãiascã pentru carierã.

Asadar, vine, vine primãvara...la altii, aici de-abia prin mai dau primele frunze, oi veni si eu cu ea.