Ziua Z - tichia de mãrgãritar

E drept, nici chealã nu sunt, nici tichia nu e de mãrgãritar, mai degrabã de zidar. Mortarboard = square academic cap. Asta de la placa de lemn cu mâner pe care-si întind zidarii mortarul. În Québec i se spune chiar mortier = mortar (mai înseamnã si piuã, de-aia pentru pisat, inclusiv buruienile de leac, dar le québécois e împãnat cu anglicisme, traduse mot à mot).

Pe scurt, ca iar mã încurc în propriile ite si urzeli, azi mã blagoslovesc cu diploma de master în comunicare. Am aflat de-abia dupã predarea definitivã a tezei cã aici ceremoniile de absolvire sunt ca cele din filmele americane sau britanice (Goodbye, Mr. Chips), cu robã si tichie academicã în patru colturi, cu ciucure. Nu pot spune ca era vreo dorintã secretã si imposibilã, niciodatã nu mi-a trecut prin cap ca mi s-ar putea întâmpla asa ceva. Dar mi se pãrea un ritual nostim, care marcheazã frumos absolvirea, spre deosebirea de facultãtile din România, unde te duci si-ti ridici diploma de la secretariatul Universitãtii, dupã nu stiu câte luni. Când am terminat FJSC-ul în 1996 au picat multi examenul de licentã si nu ne-am bucurat cine stie ce. Eu am fãcut o mare petrecere acasã unde i-am invitat pe toti doritorii (eram cam 100 în tot anul) si cam asta a fost tot. Nici mãcar nu am fotografii din acea zi, a afisãrii rezultatelor.

Acum am avut de ales, ori primesc diploma prin postã, ori, în schimbul unui pret absolut decent, mã duc la ceremonia de absolvire si ma împopotonez cu robã si tocã, împrumutate de facultate. Nu la UQAM ne investeste, probabil nu dispune de o salã adecvatã în care sã încapã si înghitatii, ci într-o salã de spectacole de alãturi. Din pãcate nu terminãm toti în acelasi timp lucrarea, iar dintre colegii de la master mai vorbesc doar cu vecina mexicanã din an în Dia de los Muertos si Jean-Philippe, al cãrui tatã face un somon afumat delirant în nordul Québecului, pe care fiul îl vinde la cunoscuti. Asadar mã duc acolo ca o barzã stingherã, poate totusi vãd vreo fatã familiarã, dar nu va fi nici o bere colocvialã dupã. Ne dau un pahar de vin de banii de la absolvire, prietenul meu va trebui sã stea la cucurigu, dar ne putem bea pocalul împreunã. Nu e cazul prietenei mele Juliana (brazilianã paulista), ea are prieteni printre colegi, probabil pentru cã au realizat proiecte comune, dar la Sciences environnementales e altã socotealã.

A fost frumos, a fost si greu pe alocuri, din septembrie 2006 pâna în decembrie anul trecut, cele trei luni de Uruguay, bonus Buenos Aires si Salvador de Bahia, au fãcut din 2008 un an cu totul special. Dar e o usã pe care acum o închid si mã regãsesc într-o camerã plinã de multe alte usi, or fi intrãri, iesiri? Eu, hâc, cu cine votez?

Off topic: asearã în mijlocul unor profunde discutii existentiale a venit sã ne amusine un puiut raton. Aveam niste biscuiti Wasa integrali si i-au fost pe plac. Când se ridica în douã lãbute îti venea sã-l iei acasã. Ne-a luminat seara (aniversarã de altfel, doi ani din "ziua accidentului", când ne-am cunoscut, 13 iunie 2007).