Search This Blog

Wednesday, December 31, 2008

The sea, the sea


Ãsta era titlul unei cãrti de Iris Murdoch, care mi-a plãcut mai ales pentru numeroasele cuvinte folosite pentru a descrie stãrile mãrii. Doar cã nu era în Caraibe, ci în Anglia.

Asadar m-am întors pe un vas de croazierã pentru doar o saptãmânã, la aceeasi companie unde am trudit trei ani, din 2001 în 2004, Carnival Cruise Lines. Fun at sea - ha! Am o prietenã dragã care lucreazã acolo, asadar am navigat pe post de verisoarã, conditia idealã, pentru cã aveam acces la guest si crew area.

În ciuda libertãtii totale, probabil din reflex, am fãcut exact ce fãceam pe vremuri: soare si gym dimineata, prânz cu amica mea, corecturã la teza de master pe puntea trei, la adãpost de soarele ucigãtor si o alta plajã micã dupa amiazã, pe puntea echipajului - 4, sub binoclurile ofiterilor italieni, care supravegheazã când apucã si gagicile expuse sub nasul lor la prova. Din nefericire pentru ei toatã lumea munceste atât de mult cã nu prea au ocazia sã vadã mare lucru. Dupa cinã pe înserat (care pica pe la 6, ca în toatã emisfera nordicã), ma retrãgeam în sala de training ca sã-mi pun corecturile pe hârtie, apoi din nou pe deck 3 ca sã citesc stropitã din când în când de spuma valurilor iscate de navã si rãcoritã de briza energizantã. Am descoperit în St. Thomas o carte interesantã scrisã de un american care s-a angajat în restaurant (dining room) pentru ca s-a îndrãgostit de o româncã (nici nu putea fi vorba de altã natie;) Asta mi-a fost lectura, pe lângã Sweet Sweet China de amica mea Felicia, o scriitoare româncã care a publicat cinci cãrti în Québec, din 2002 în 2008.

No dancing, little drinking, m-am relaxat si m-am simtit energicã si vibrantã numai în contact cu natura: marea, cerul, copacii, animãlutele, oamenii. A fost minunat sã mã întâlnesc cu o prietenã dragã lângã care nu am mai stat atât de aproape pentru atâta vreme de pe bãncile facultãtii. Niciodatã nu ne-am nimerit pe acelasi vapor.

Senzatia a fost foarte stranie, mã simteam oarecum ca si cum m-a fi întors acasã, totul îmi era cunoscut, nava semãna foarte bine cu cele unde am lucrat: Destiny, Victory si Triumph. Jobul meu însã (translator/ghid pentru cei care nu vorbeau englezã ci limbi latine) nu exista la bord, si e pe cale de disparitie:( Pãcat, era frumos, doar cã nu se putea avansa în grad (ca atare nici pe plan financiar). Eu mã distram în general cu italienii si latino-americanii, iar quebecosii nu-mi dãdeau bãtaie de cap. Those days are over.

Splendor e mai mare decât toate, e cea mai nouã, a fãcut croaziere în Europa toatã vara si se pregãteste de turul Americii de Sud în februarie - martie. Dar este la fel de kitsch, sclipicioasã si încãrcatã ca o curvã ieftinã, care altfel poate ar arãta mai bine.

Next post - despre insule si Florida.

Saturday, December 27, 2008

Caraibele - remix si revisited

Sunt in Fort Lauderdale, proaspat debarcata, asa ca n-am timp de povesti vanatoresti cu pesti. Dar a fost o saptamana minunata, as mai fi stat una. Detalii in curand:)

Tuesday, December 16, 2008

Fata cãrtii de bucate

România Liberã publicã iar faimoasa carte de bucate, cartea de cãpãtâi a gospodinelor si patriotilor de la anii '90 încoace. Desi cartea circulã de ceva vreme si pe e-mail, în versiune .pdf, sau versiune pirat, mai bine zis. Evident însã cã ar fi trecut aproape neobservatã fãrã emisiunea ProTv aferentã. Si uite asa a ajuns tata din scriitor, jurnalist si critic de teatru, bucãtar eminent. O fi bine, o fi rãu?

Putini stiu cã a fost ghidul lui Cousteau în Delta Dunãrii, in '91, sau cã a scris minunate impresii de cãlãtorie în anii '70: Tãrile de sus ale merilor si Cãlãtorie spre Nord. Din fericirile modificãrile pe care le-am adus în 2005 "ciotului" din Wikipedia au fost acceptate si profilul de acolo este acum mai aproape de adevãr, desi nu sunt toate cãrtile pe listã. Cea mai dragã îmi este "Zile de pescuit" - Des poissons sur le sable, desi a trecut de mult în uitare. În 2005, dupã ce dragul de el s-a prãpãdit, mi-am adus toate cãrtile aici si le-am recitit în ordine cronologicã, ca si cum m-as fi reîntâlnit cu spiritul lui, atât de viu încã.

Mã bucur de câte ori descopãr un alt articol sau vreo mentiune prin lumea virtualã despre el. Dar ma întristez când mã gândesc ca tot ce se stie despre Radu Anton Roman se datoreazã într-o proportie covârsitoare acelei emisiuni. De-aia îmi zicea unchiu-meu fata lu' cartea de bucate.

Sunday, December 14, 2008

Pe afarã-i vopsit...chipul

Cãutând-o pe Daniela Kammrath de la 121, am dat peste fotografiile de la lansarea liniei de tricouri a Andreei Raicu, aici. Lume bunã, femei frumoase, dar mult machiaj, toate erau vãruite ca pentru sedintã foto. Oricât de discret si profesionist ar fi fost smacul, tot se vedeau de la o postã fondul de ten si fardurile de obraz si de ochi, rimelul si rujul, adica echipamentul complet. Mi-am dat seama ca înainte sã plec în croaziere eram si eu asa: tot tacâmul, în afarã de fond de ten, pe care-l înlocuiam cu pudra pulbere. Acum au trecut vreo 7 ani de când de-abia îmi dau cu ruj, iar restul de amelioratori de imagine apar pe fata mea numai la sindrofii. Ãsta-i un progres...

În Canada nici la petreceri nu se îmbracã elegant clasa de mijloc, un top acolo, cu dantelutã sau de mãtase (poliester, evident), mai mereu asortat la blugi sau altã pereche de pantaloni. Când mã gândesc ce eforturi fãceam noi la zilele de nastere si revelioane... De altfel când am fost in România am vãzut pantofi nãucitori, comparativ cu ce gãsim în Canada (dar tot în Brazilia am vãzut cele mai imaginative modele). Canada nu este o tarã glamour, si constat ca niticã strãlucire îmi lipseste.

Friday, December 12, 2008

Azi ninge pudrat, e curat în palat...

STIRE Ieri am salvat de la o viatã tristã si bizarã o editie Shakespeare deluxe, New York, 1909, care zãcea în stradã printre felii de ananas, lãdite cu avocado si ciuperci, mese si scaune, decoratiuni de Crãciun, sticle de ketchup (care cicã la origini era sos de peste din Asia, mult dupã a fost ameliorat si chiar îmbunãtatit, mai întâi cu ciuperci si ierburi, apoi cu rosii si mai nou cu sirop de porumb si E-uri), alte cãrti vechi, cutii de carton si diverse accesorii necesare exploatãrii localului din lantul Eggspectations de pe strada St. Jacques. Se pare ca administratorii nu si-au plãtit franciza si au fost evacuati. Cãrtile vechi serveau la crearea atmosferei intime a unui salon old fashion într-o salã pentru 50 de persoane.

Am luat în mânã cartea, am cântãrit-o cu jind, am pus-o la loc si m-am dus la bancã. La întoarcere am însfãcat-o hotãrâtã si am strâns-o la piept, trecând pe lângã reporterita CBC care tocmai îi spunea unei curioase cã nu putem lua nici un obiect, din cauza asta stationeazã masina politiei la colt. Editia princeps publicata in numai 1000 de exemplare cuprinde A Midsummer Night's Dream si Romeo and Juliet, fiecare cu introducerea ei si ilustratii alb-negru stil gravura. Muchiile paginilor sunt aurite si o foaie transparenta si fina separa ilustratia cu scena balconului de pagina de titlu. Fineturi.

De sezon Prim-ministrul Québecului, Jean Charest, a sustinut ca bradul oficial de Crãciun este de Crãciun si nu de Sãrbatori cum declarase un functionar zelos, cu tendinte de înglobare a tuturor locuitorilor provinciei în bucuriile sezonului, exprimate mai ales prin goana cumpãrãturilor. Tot dânsul declarã ca este o sãrbãtoare cu traditie a loculu (care are de-a face adicã cu acea scurtã istorie de la Jacques Cartier încoace). Haoleu!

Într-o bunã zi voi scrie mai mult despre faimoasele accommodements raisonnables, care încercând sa multumeascã pe toatã lumea ne nemultumesc pe toti.

Thursday, December 11, 2008

Câteva filme românesti si Horatiu Mãlaele

La Cinema Space (de care se ocupa pretenul meu Ezra Soiferman) - Segal Centre for Performing Arts, am avut parte sãptãmâna trecutã de un festival de film românesc cel putin interesant.

Irina Margareta Nistor a venit si ea sã ne explice nu se stie ce, pentru cã am preferat sã ma duc repejor acasã, cu autobuzul de la 11:10 fix. Horatiu Mãlaele veni si el, în calitate de protagonist a trei dintre filme (Maria, Aceastã lehamite si Ticãlosii), si ne dãdu un recital de bancuri si poezie, în altã locatie si cu alt bilet.

Bancurile erau unele de prin '80, de-alea cu "Deschid frigiderul. Ce este în frigider? Frig", altele misogine tipice "Am avut ghinion cu ambele neveste. Prima m-a lãsat, a doua nu", plus pauzele ca sã vadã dacã ne râdem. Dar HM are haz, din fericire pentru noi si pentru el. Iar poeziile, una-douã de Nichita, una de Sorescu, una de Pâcã (ce nume genial!) si multe, multe de Emil Brumaru - le stiam deja pentru cã mi-a fost dãruit CDul cu pricina când m-am înstrãinat prin Canada. Dl Brumaru are si blog, al cãrui nume este adorabil: http://hobbitul.ro/ Bineînteles cã si HM are blog http://www.horatiumalaele.ro/ - decalogul de acolo e simpatic foc. Dac-as sta sã citesc numai bloguri n-as mai avea timp de cãrti.

Maestrul a fost încântat de faptul ca am CDul si mi-a dedicat ultima poezie; pentru ca la florãria de lângã birou era închis, eu i-am dãruit o vedere din Montréal mãritã si plastifiata, în imaginea profund înzãpezitã un nene cu o lopatã demonstrau ce grea este viata în Canada. Dupã spectacol ne-am conversat nitel, asa am aflat cã replica memorabilã din "de Pretore, Vincenzo": Pulpa aia de miel, cum se uita la mine cu ochii ei mari (citat aproximat cu aproximatie), pe care o pomenesc frecvent cu mama, a fost sugeratã de tãtucul meu. Domnie dupã moarte, asta-i viata de artist. Una dintre ele.

Revenind la filme:

Maria, de Cãlin Peter Netzer - foarte întunecat, calitatea imaginii lãsa de dorit. Poveste interesantã, dar cam monocromã, totul se întâmplã foarte repede, fara timpi de reflectie, personajele par sa actioneze mânate numai de impulsuri de moment, nu au profunzime, oare asa o fi in viata realã a dezmostenitilor sortii? Actorii sunt minunati, nimic de zis, dar albul este alb si negrul negru, fãrã drept de apel, avea ceva de film mexican cu poveste exemplarã. Mi-am dat seama ca rarele momente de umor absurd (ca smulgerea acoperisului cârciumii, personajele curvelor din parcare, chiar fabrica de baloane si tâncul care vorbeste cu tâlc) sunt datorate lui Gordan Mihic, co-scenarist, care a lucrat la filmele lui Kusturica. Mi-a plãcut folosirea televizorului din vitrinã ca oglindã a povestii, care nu existã pentru societate decât în momentul reprezentãrii exterioare. Îmi pare rãu ca Diana Dumbravã a intrat într-un con de umbrã, dupa succesul obtinut cu acest rol principal la câteva festivaluri mai mici. E frumoasã si dramaticã, ar fi trebuit exploatatã mai mult.

Filmul mi-a adus aminte de o vizitã în Ferentari, pe vremea studentiei, cu un reporter de la Canal 38, viitorul Prima TV. Oamenii din blocurile confort trei spuneau ca igrasia le cauzeaza probleme la plamâni. Unul dintre ei, slabanog si cu cearcane mari, tinea într-o camerã cu peretii coscoviti o colivie cu doi porumbei imaculati. Curat Dostoievski si Tarkovski. De fapt era "numai" Ferentari, inainte de Oana Mizil.

Ryna, de Ruxandra Zenide - ce bucurie sã regãsesc Delta, pe Doroteea Petre si Valentin Popescu în acelasi film. Iar Nicolae Praida este un bunic genial. Un film al devenirii din copilã în femeie, povestea unei maturizãri fortate, pe fundalul unei Delte pustii si dezolate unde pescarii se transformã în mici afaceristi. Multe simboluri simple si grãitoare: pâinea arsã, camera foto, cerceii, rochia, dansul. O poveste luminoasã si tristã, în "Maria" lipsea luminozitatea.

Întâlniri încrucisate de Anca Damian - Prietena mea Ioana zicea ca seamãnã cu Babel. Eu nu cred, s-au mai fãcut filme de-astea multi-narative si înainte de Iñárritu, Shortcuts, Prêt-à-porter si Crash de pilda. Farã sã mã copleseascã, mi-a plãcut, adicã premisele mi s-au pãrut credibile si este bine jucat. Mingiile practic sunt la un celebru animator radio (Mimi Brãnescu - Bogdanovici = sosia Dobrovolschi) pe care nici mãcar politia nu-l amendeazã, si la directoarea închisorii Rahova (Oxana Moravec), ceilalti graviteazã în jurul lor.

Cel putin în filmul ãsta avem o femeie puternicã pe care nu o violeazã nimeni, din contrã, asistãm la o superbã scenã de sex plan-secventã, fãrã muzicã de filarmonicã si lumini difuze dirijate cu grijã. Pe Oxana Moravec as vrea sã o mai vãd, în alte filme si alt gen de roluri, pâna acum îmi place, mult.

Închisoarea mi s-a pãrut putin schematicã, pusã acolo pentru cresterea dramatismului, dar cam de butaforie. Scenele din studioul radio si de la hotelul din Amara au mai mult impact.

Elevator de George Dorobantu - WOOOOOOOOW! A fost marea surprizã, fãcut cu 200 de Euro si doi actori amatori filmati într-un lift pe tot parcursul filmului. Si cu toate astea te tine cu sufletul la gurã, camera este mânuitã cu destoinicie, si din fericire adolescentii cu pricina nu ajung la sex. Am rãmas uimitã si încântatã. Regizorul s-a jucat mult cu detaliile, de pantofi de mâini, de fete, a pus punctul pe i în momentele de suspans maxim. Am simtit setea, foamea, jena, teama, revolta personajelor. Finalul este o elipsa simpla si eleganta. Cireasa de pe tort: regizorul este tot amator, navigator de meserie si cinefil înveterat. Daca as avea bani, i-as da sã mai facã si alte filme!

Concluzie: tristã soartã mai are si femeia românã, înjuratã, bãtutã, violatã si exploatatã. As fi vrut sã vãd "Boogie" si "Nunta mutã", dar nu erau în festival, iar la "Ticalosii" nu am ajuns. Mi se pare ca productiile românesti se diversificã si încã bine, astept cu nerãbdare alte ocazii de vizionare.

Wednesday, December 10, 2008

La noi e putred...guvernul

Vãleu, se preconizeazã alianta cu PSDul, mã doare-n simtul civic. N-am nimic cu Stolojan, mi se pare un tehnocrat eficace, dar pe undeva si obedient, adica va juca cum i se cântã. O, zei paralei, ce ne mai asteaptã?
N.B. Nu reusesc sa includ linkurile altfel decât prin copy/paste, am încercat metoda cu enclosure link si nu merge:(

Iarna pe deal

nu sunã buciumul cu jale, dar nici autobuzele nu urcã sau coboarã, cel putin asta am pãtit ieri searã. Pe neasteptate iarna s-a nãpustit asupra Montrealului, vâjâind ca vijelia.

Când am iesit de la lucru, pe la 5 jumate, era superb afarã, ningea cu fulgi mari, nu era frig, si Square Victoria se îmbrãcase în alb pe toate pãrtile. Chiar imi plãcea, în ciuda oamenilor încotosmãnati si zgribuliti, eu mã simteam tare bine, din copilãrie mi se trage, sosirea iernii ma încântã, parcã ar sterge tot anul cu buretele, ca s-o luam de la început. Devine trist când încã ninge în aprilie iar eu stiu ca în timpul ãsta in România e plin de copaci înfrunziti si înfloriti.

Vãzând eu masinile barã la barã si nici un autobuz înghesuit printre ele, mi-am dat seama ca risc sa pãtesc ca anul trecut, când a urcat masina panta de la Côte-des-Neiges într-o ora în loc de zece minute ca de obicei. Am luat-o deci pe ocolite cu metroul ca sã ajung de partea cealaltã a faimoasei coline. Am aflat cu stupoare (desi mã asteptam la asta), prin faimoasa metoda "aflã si spune mai departe" , ca autobuzul MEU se oprea la metrou, dupa ce urca gâfâind alta pantã, si fãcea cale întoarsã, pentru ca risca s-o ia la vale de tot coborând Codenestiul, cum îi zicem pe aici. Asadar pe trotuar mergeau în procesiune fericitii care aflaserã ca degeaba tremurau în statie. La un moment dat a venit peste noi si masinuta veselã care deszãpezeste trotuarele. Evident ca tu trebuie sa te înfunzi recunoscãtor in zãpadã când trece. Pe strada mea, si aia tot in pantã, am vazut douã masini care patinau de zor, dintr-una iesise soferul si se chinuia s-o împingã tinând de volan cu o mânã. Mi-am dat apoi seama de ce nu se putea circula ieri...multã lume nu si-a schimbat încã anvelopele cu cele de iarnã, iar primaria nu apucase sã presare pietris, sare, cenusã, sau ce-o presãra, pe carosabile. Asa cã azi dimineatã totul era în ordine, de-aia ne-a huruit pânã târziu ieri o masinã care ia zãpada si fuge cu ea. Poate o vând în Dubai, la aia cu pistã de schi interioarã.

În altã ordine de idei, ma simt mai confortabil deja scriind în limba românã.

Monday, December 8, 2008

De la tata cand am plecat

Cand mi-e dor si ma doare, si in sufletul meu fosneste din aripi o molie mare si tacuta, ca cea din "The God of the Small Things", recitesc mesajul asta, primit la Montreal pe 13 septembrie 2004, de la tatucul meu inteleptit la batranete si plecat prea tanar:

Drum bun, fata tatii!

Nu pleci asa departe, si esti puternica si razbatatoare, deci nu mi-e frica pentru tine. Dar iti doresc sa te vegheze ingeri poligloti si ecumenici, divinitati multiculturale sa te inteleaga si sa te ocroteasca.

Poate ca nu vei fi fericita mereu ci, cum e dat si suportabil omului (si oamei, adica omului de parte femeiasca !), doar din cind in cind. Dar sunt sigur c-o sa fii mereu vie, atenta si creativa, ceea ce iti va umple viata. Care viata e plina mai ales atunci cind ii traiesti bucuriile dar si necazurile, cind ii gusti si binele, dar si raul. Nimic mai stupid si mai steril decit un optimist mereu fericit !

Nu-ti dori totdeauna prezenta, simpatia si nici dragostea celorlalti: bunul cel mai de pret e puterea ta de a gindi neobosit si de a incerca sa intelegi, chiar si in cea mai deplina singuratate, lumea in care traiesti. Nu vei reusi, n-a facut-o nimeni pina acum, dar vei incerca, ceea ce e totul si inca ceva.

Tata Radu

Ma joc de-a blogul nou

Sunt incantata, tocmai ce mi-am schimbat fata blogului, cel in engleza de pe Bebo nu are atatea optiuni. Pot sa adaug fotografii direct in text, e grozav, o sa-mi fotografiez mai des ispravile culinare!

Hm, de fapt ce voiam eu de la blogul asta? Sa arate pe cat se poate ca mine, sa fie reprezentativ, in culori, in fotografie, in citat, desi starile mele se schimba precum formele norilor si lumina pe care o filtreaza.

Imi dau seama ca in romana imi gasesc mai greu cuvintele, poate si din cauza ca nu am diacritice. Si pentru ca in romana scriu in jurnalul meu "intim" de cand aveam 13 ani si sunt obisnuita sa scriu altfel acolo, tot si numai pentru ochii si sufletul meu de mai tarziu.

Pe de alta parte aici pot sa bat campii linistita despre viata mea in Canada, fara teama ca cineva ar putea da peste slovele mele politically incorrect. O sa-mi ia ceva timp sa-mi gasesc vocea de blogger roman. Dar cred ca merita, simt ca m-am apucat de blogul asta pentru ca asa trebuia, nu mai puteam amana:)

Friday, December 5, 2008

Pre limba noastra

Voi incerca sa mentin acest blog in limba romana, alaturi de blogul in engleza: http://antoaneta.bebo.com/, ca sa raman legata de bogatia de texturi a cuvintelor de acasa.

Care miros nitel a levantica si nitel a naftalina, ca dulapurile bunicii. Sau cel putin mie imi plac cele care miros asa, pentru ca sunt zvapaiata, zglobie, nastrusnica si fac nazbatii - o zgatie de fata. Ia uite ce de cuvinte care nu prea mai sunt folosite!