Foto: http://minasdeouro.glamurama.uol.com.br/wp-content/uploads/2009/05/eonnagata1.jpg
Russell Maliphant e un bãrbat deghizat în femeie, la curtea Rusiei, Sylvie Guillem e o femeie deghizatã în bãrbat, la Londra. Robert Lepage este întruparea celor douã naturi, când împacat, când sfâsiat.
În plus, nici structura nu mi s-a pãrut prea inspiratã. La început Robert Lepage, deghizat în raisonneur vine si ne spune despre ce este vorba, adicã povesteste pe scurt biografia cavalerului. Apoi momentele vietii îi sunt ilustrate prin diverse secvente. Scurtele monologuri sunt recitate fie de Russell Maliphant (cu un delicios accent englez), fie de Sylvie Guillem sau de regizor, depinzând de ce moment ilustra fiecare. Mi-a dat senzatia de tablouri vivante. Iar ideea unor mese imense care-si schimbau continuu destinatia si semnificatia n-a fãcut decât sa îngreuneze miscãrile interpretilor, nevoiti sã le rãstoarne si sã le mute.
Se ia o poveste controversata, cu iz de legenda: Chevalier d'Éon, adicã Charles-Geneviève-Louis-Auguste-André-Timothée d'Éon de Beaumont. Multiple talente cultivate pe fondul unei incertitudini sexuale, un destin cu multe suisuri si coborâsuri. Se pune într-un shaker cu tehnica onnagata din teatrul kabuki, coregraful britanic contemporan Russell Maliphant, steaua baletului clasic si contemporan Sylvie Guillem, costume de Alexander McQueen, totul sub bagheta magicã a maestrului regizorul-actor din Québec Robert Lepage. Ar trebui sa iasã ceva aproape miraculos, rafinat, de o luminozitate dureroasã. Si momentele care-ti taie rãsuflarea ilumineazã pe alocuri spectacolul.
Russell Maliphant e un bãrbat deghizat în femeie, la curtea Rusiei, Sylvie Guillem e o femeie deghizatã în bãrbat, la Londra. Robert Lepage este întruparea celor douã naturi, când împacat, când sfâsiat.
Dar se vorbeste prea putin pentru a fi o piesã de teatru si dansul nu atinge cotele sublimului, absolut posibile pentru coregraf si interpretã. Cum spuneam, sunt momente, dar spectacolul este inegal, mai ales cã referintele japoneze sunt total rupte de context, Chevalier d'Eon fiind pe deasupra un ilustru spadasin, nu un maestru al artelor martiale. Daca toatã povestea ar fi fost transferatã în spatiul japonez, cred ca ar fi fost ok.
În plus, nici structura nu mi s-a pãrut prea inspiratã. La început Robert Lepage, deghizat în raisonneur vine si ne spune despre ce este vorba, adicã povesteste pe scurt biografia cavalerului. Apoi momentele vietii îi sunt ilustrate prin diverse secvente. Scurtele monologuri sunt recitate fie de Russell Maliphant (cu un delicios accent englez), fie de Sylvie Guillem sau de regizor, depinzând de ce moment ilustra fiecare. Mi-a dat senzatia de tablouri vivante. Iar ideea unor mese imense care-si schimbau continuu destinatia si semnificatia n-a fãcut decât sa îngreuneze miscãrile interpretilor, nevoiti sã le rãstoarne si sã le mute.
Admirabilã confruntarea dintre cele douã naturi în acelasi corp si interpretarea ei, luminile, costumele, unele momente coregrafice, efortul lui Robert Lepage se a se integra în coregrafie, fiind la prima experientã. Dar un spectacol inegal poate fi cel mult interesant, nu bun, nu exceptional, de la aceste trei nume de renume în artele scenei si o poveste mai mult decât ofertantã mã asteptam la perfectiune.
Posts
No comments:
Post a Comment