Search This Blog

Sunday, July 5, 2009

Destinatia e drumul


Sursa foto: http://www.hearts-words.jp/works/windingroad.html

Gândurile de fatã mi-au fost inspirate de douã momente povestite savuros de madame Zaza, în ritm de roti sau de feribot, si nu numai de ele.

O revistã lucioasã cu public tintã feminin din România s-a arãtat interesatã de parcursul meu când le-am propus acum ceva vreme un interviu cu o scriitoare româncã publicatã si respectatã în Québec, si chiar în Canada sau Italia, pe unde se fac studii francofone sau românofile. Articolul meu a apãrut în ianuarie si m-am bucurat cã am reusit cumva sã o readuc pe Felicia Mihali în atentia românilor. Au revenit si mi-au luat mie interviu dupã câteva luni. Mare mi-a fost mirarea când am constatat cã si povestea mea a fost prezentatã ca una "de succes", mergând în crescendo, un alt triumf românesc pe plaiuri canadiene.

Eu nu cred în tinte si capãtul drumului, nu am scopuri clare si bine determinate, but I enjoy the ride, adicã felul în care îmi construiesc parcursul conteazã la fel de mult ca si destinatia. Tata mi-a spus la un moment dat si nu am înteles "Opera mea este viata mea". Mi-a luat ceva timp sã ajung acolo, sã pot privi în urmã si sã-mi dau seama cã de fapt viata mea e o poveste pe care am povestit-o din mers si e în continuã desfãsurare, în continuã cãutare, de experiente, de trãiri, de provocãri. Mã pasioneazã, e adevãrat, cãlãtoriile si limbile strãine, versatilitatea mintii umane, variatia viziunilor asupra vietii si asupra a ceea ce este dincolo de ea, si cam asta e spirala în jurul cãreia mã desfãsor, într-un mod cât se poate de aleatoriu. Am fost categorisitã drept aventurierã si globe-trotter, desi nu m-am avântat în strãfundurile junglei, nici pe culmile muntilor sau prin vreo comunitate care-si mãsoarã timpul dupã alte ritmuri decât convulsiile istorice si economice. Prefer cãlãtoria cu alt pretext, al studiului sau al muncii, stai si înveti mai mult într-un loc, te îmbibi mai bine de esenta lui. Nu sunt o iubitoare si cãutãtoare de riscuri, nici de câstiguri bruste si fabuloase, mai curând o fire iscoditoare, dornicã de a cunoaste si a întelege. Nu-i înteleg pe cei care cautã adrenalina sporturilor extreme, ci pe cei care exploreaza adâncurile submarine. Pe de altã parte nu am astâmpãr si nu mã multumesc pe deplin cu ceea ce am decât pânã la punct, nu mã tem sã iau iar de la capãt dacã simt cã sunt într-o fundãturã si nu functionez la parametrii optimi.

Evident cã nu m-ar deranja o asa zisã carierã de succes sau o familie model, cã om sunt, si nimic omenesc nu-mi este strãin, dar dacã asta înseamnã sã renunt la prietenia cu mine însãmi, atunci prefer sã continui alãturea cu drumul, pe unde gãsesc maci si albãstrele, uneori scaieti, dar variatia e mai mare decât pe asfalt. E important unde ajung, dar la fel de important este si pe unde o iau, si cum merg. Pe de altã parte singurul capãt cunoscut al drumului este sfârsitul vietii, altfel nimic nu este bãtut în cuie. Viata mea este un succes doar pentru cã s-a dovedit a fi interesantã din punctul meu de vedere, pentru altii poate fi o nebunie, sau un esec. Numai cã cea care o trãieste sunt eu, si mi-au trebuit diverse ocazii de dat cu capul ca sã înteleg asta, cã pãrerea altora conteazã pânã acolo unde începe zona ta de confort, a mea în cazul de fatã. Consider masterul din Canada o reusitã pentru ceea ce am avut ocazia sa învãt si sã experimentez pe teren, nu pentru cã am o diplomã în plus, iarãsi, parcursul masterului a contat mai mult, cursurile si subiectul ales mi-au definit traseul academic, nu titlul. Si asta e valabil pentru tot ceea am trãit pânã acum.



Caminante, no hay camino, se hace camino al andar.
Golpe a golpe y verso a verso...

27 comments:

MihaelaMaria said...

foarte frumos spus! iti citesc scrierile cu multa bucurie!

sper sa nu te superi daca iti dedic Enjoy the ride-Morcheeba (mie imi place foarte mult)

http://www.youtube.com/watch?v=7uMGH3kHhzM

explorish said...

pentru targetul feminin al revistelor cu coperţi lucioase eşti globe-trotter în toată regula :).

dacă opera ta e viaţa ta, te-ai gândit la ceva special ce vrei să "laşi în urmă"? ca un fel de "legacy"? întreb pentru că e o temă care m-a preocupat în ultima vreme, adun păreri.

Antoaneta said...

De ce m-as supara, Mihaela? Pe deasupra, îmi si place Morcheeba. Multumesc

Antoaneta said...

@explorish - ca multi altii care citesc si calatoresc, ma bate gândul sa scriu, acum ca am terminat cu masterul chiar am mai mult timp sa reiau niste planuri mai vechi. Dar nu pentru posteritate, ci pentru ca-mi place sa scriu si sa împartasesc. Când am vazut o statuie de lemn de vreo 4000 de ani înfatisând un egiptean si m-am gândit la viata acelui om am renuntat total la ideea de posteritate si legacy. Am luat-o ca pe o lectie. Johnny Walker, keep walking:)

to-morrow said...

Titlul si continutul articolului m-au determinat sa scotocesc in blogul meu, ca sa gasesc o frantura de poem. Autor: Antonio Machado. Asez in continuare versurile (sper sa iti placa):

"Caminante, son tus huellas
el camino y nada más;
caminante, no hay camino,
se hace camino al andar.

Al andar se hace camino
y al volver la vista atrás
se ve la senda que nunca
se ha de volver a pisar.

Caminante, no hay camino
sino estelas en el mar..."

si traducerea de Darie Novaceanu:
"Călătorule, sunt urmele tale
drumul şi nimic mai mult;
călătorule, nu există drum,
drumul se face mergând.

Mergând doar croieşti cărare,
iar de te uiţi înapoi,
vezi poteca ce nicicând
n-ai s-o mai străbaţi, mergând.

Călătorule, nu există drum,
ci doar urme peste mare."

Cred ca drumul in sine e mai frumos decat scopul lui.

explorish said...

de ce ai renuntat? interesant ce zici cu statuia, am stat un minut sa ma gandesc, apoi am mai stat un minut, crezand ca prind coltul ideii, da' pana la urma tot n-am priceput, si am zis ca decat sa ma fac ca inteleg si sa nu castig nimic, mai bine intreb si invat ceva. deci, care-i faza cu statuia si legacy? ce sa-i faci, is mai greu de cap, da' nu renunt :).

Antoaneta said...

@Explorici - pai ma uitam la statuie si ma gândeam la bietul om care a servit de model si la cel care l-a sculptat, ma uitam la culorile înca vii si la data aproximativa a creatiei si-mi rasuna in minte - "desertaciunea desertaciunilor". Câte carti si opere de arta s-au pierdut, câti oameni întelepti au grait si nu i-a ascultat nimeni. Rasa umana nu s-a schimbat, nici in mizerii, nici in aspiratii, e inutil sa ne facem iluzii ca lasam noi vreo mare mostenire spirituala. Facem si noi ce putem sa ne aparam de ideea mortii.

Antoaneta said...

@to-morrow - Draga mea anonima, e unul din poemele mele favorite, am fost pe punctul de a-l transcrie în post. E si un cântec, o sa-l postez:) Antonio Machado a venit cu mine la Montréal, de mâna cu Italo Calvino, Bruce Chatwin si Eugenio Montale.

LiaLia said...

Ştii, pentru unii faptul că ai mers şi mergi din loc în loc poate să însemne că "nu-ţi găseşte rostul". Pentru alţii este un motiv de invidie (pozitivă zic eu) că ai acumulat atâţia kilometri, imagini, frânturi de cultură, culori. Despre drumul care este viaţa ta, cu deciziile, alegerile, hopurile şi victoriile aferente, doar tu ai dreptul să spui dacă e cel bun sau nu. Treaba asta cu "ce las în urmă" mi se pare şi o chestiune de orgoliu uman. Până la urmă, tu ai admirat statuia de 4000 de ani, modelul tot anonim a murit în istorie :)

explorish said...

1) deci ma spargeti cu cultura generala. machado, chat...cum? win. n-am auzit niciodata. de unde i-ati gabjit, frate? cand ati avut timp sa cititi/ascultati? ca la scoala nu ne-a invatat :). deci mare lucru.
2) revenind la intrebare, da, multi au disparut, dar unii au ramas in amintire, si aceia au schimbat lumea. credeam pana de curand ca a vrea sa fii unul/una dintre ei e ceva generalizat la toti oamenii (acel "vreau-sa-las-unsemndin aaaanii meeei"); sa-nteleg ca nu e asa? poate intr-adevar e doar orgoliu, care de obicei e legat de niscai lipsuri interne, cum ar veni nu ti-ai gasit locul, linistea, simti nevoia sa dovedesti ceva. hmm.

Antoaneta said...

@Lia - cum le stii tu pe toate, ca un om mare:)

@Explorish - am citit undeva ca tot ceea ce ne dorim si facem vine de fapt de la teama de moarte, de aici dorinta de consuma tot ce putem consuma, de a da un sens vietii ajutându-i pe ceilalti, sau de a lasa ceva in urma noastra, ca o prelungire. Fiecare face ce poate si ce-l duce capul. Eu vreau sa învat cât oi trai, si sa strâng în scris si fotografii ceea ce învat, dar nu am pretentia de a lasa opere nemuritoare si marete in urma, ma tem ca in ziua de azi mai multi cititori are Coelho decat Shakespeare, Dostoievski sigur nu atinge acelasi scor. Cred ca a aduce o lumina cât de mica în viata altcuiva e cel mai important, restul e la latitudinea si putirinta fiecaruia.

strelnikov said...

"Nu-i înteleg pe cei care cautã adrenalina sporturilor extreme, ci pe cei care exploreaza adâncurile submarine."

e vreo diferenta? [altfel, ca fraza e misto]

Antoaneta said...

@Strelnikov - vaaaai, numai fraza asta? Pai din bungee jumping si parasutat nu cred ca eu personal învat si ma îmbogatesc interior (daca nu cumva experimentez cum e sa fac pe mine de emotie), din explorat paduri, vulcani sau oceane te mai dumiresti de una-alta, mie îmi plac plantele si animalele, stimuleaza curiozitatea, ingeniozitatea si nu in ultimul rând umanitatea din noi.

Sa-ti mai spun una - pe Malcolm McDowell l-am cunoscut când am lucrat la Hilton, venise sa filmeze o prostioara in România, din fericire vazusem deja If, Portocala si Caligula. L-am tras de mâneca si ne-am conversat nitel, e un domn dragut:)

explorish said...

i get it. bafta :).

si in incheiere, uite un "legacy" care-mi place:

http://www.youtube.com/watch?v=zlfKdbWwruY

strelnikov said...

deci dont get me wrong - eu sunt uberminimal in estetica, d'aia tind sa apreciez cate un cuvant, cate'o fraza.

referitor la sporturi extreme - mi se pare totusi [desi nu practic] ca e ceva legat de intensitate acolo. poate fi chiar un soi de mistica a Clipei, pt unii.

te invidiez pt malcolm. totusi cre ca nu apreciez nici un film al lui [caligula sucked big time, imho] except orange.

btw dc moderezi, nu te streseaza?

Antoaneta said...

@Explorish - ai înteles tot, de-aia ai si pus clipul asta:)

@Strelnikov - pentru unii, de-aia am zis "eu personal". Prefer clipele mistice când ma holbam la niste sepii holbate. Nici If nu ti-a placut?

Nu ma streseaza, asa le vad imediat, pâna acum n-am avut parte de spam. Daca ai citi ultimul post de pe blogul in engleza ai vedea ca nu ma stresez eu asa usor:)

strelnikov said...

If nu mi'a placut DAR l'am vz acu vreo 10 ani deci nu se pune, ar trebui sa'l revad.

pai o sa ma duc la blogu'n engleza sa vad ce-si-cum :)

flavius said...

servus...
cred ca obsesia succesului, obsesie maladiva, a succesului cu orice chip definit mai ales in Romania atit de material, este una din marile noastre metehne si sursă de incredibil rău.
Toate cele bune!

AD said...

parole sante compare ;)


very very sante.


(sei la mia festa personale per la càderea bastiliei d'oggi.)

Antoaneta said...

@ Flavius - ai zis. Succesul ca bazã a autoritãtii de fapt, cum sã facem sã ne urcãm în capul celorlalti, în loc sa ne vedem de viata noastrã.

Antoaneta said...

@AD - mã bucur

follow me said...

am descoperit in dimineata asta blogul tau, cu incantare! iar postul asta m-a cucerit! voi reveni.

Anca said...

Încerc să-ți recompun parcursul ultimilor ani atît cît îl lași să se vadă aici, pe blog, (n-am reușit să înțeleg unde lucrezi, ce comisie e cea care tot revine în discuție, și nici n-am priceput cum ai ajuns acolo) și am o întrebare: din tot ce-ai făcut înainte să pleci din țară ce crezi că te-a ajutat să reușești acolo? Diploma de jurnalism? Limbile străine? Caracterul? Experiența multiculturală de dinainte?...
Mi-am pus în gînd să plec din țara, visez tot la Québec, am făcut și eu școli de jurnalism și-am lucrat în PR...

Antoaneta said...

Anca - daca pleci de la premisa "reusitei" e posibil sa nu fii fericit niciunde, pentru ca vei vrea mereu mai mult. Mi se pare normal sa nu fac public numele locului unde lucrez, blogul e personal, nu gazeta de perete, eu stiu unde prestez zilnic, de-asta comisia revine foarte putin în discutie. E o comisie internationala, atât, si am ajuns aici raspunzând unui anunt si trecând prin doua interviuri.

Jurnalismul si PRul nu te ajuta cu nimic aici. Evident e foarte bine sa stii franceza, si mai bine sa fii bilingv, dar asta e o calitate pe care o au multi québécois si unii emigranti, fara studii superioare (care chiar daca sunt recunoscute de Minister nu sunt luate în seama de angajatori care se uita aproape exclusiv la experienta locala). Québécul, sau Canada, nu sunt o tara la care sa visezi, prietenul meu spune ca e o societate de tehnocrati - asa e, sunt foarte pragmatici si la obiect, nu prea conteaza aspiratiile si capacitatile tale, ci jobul pe care trebuie sa-l acoperi, take it or leave it. Daca accepti conditiile astea, poti avea o viata destul de monotona, si destul de comoda. În cazul tau, ori iei facultatea de la capat, ori te reprofilezi, ai sansa de a începe de la 0 si de a face ce vrei, în limitele disponibile.

Anca said...

Bănuiam că studiile și experiența de pînă acum nu-mi vor sluji la nimic, iar unicul motiv pentru care încercam să-ţi recompun parcursul era pentru a înţelege spre ce domenii (cît de cît apropiate) se poate îndrepta un om cu studii ca ale tale, ca ale mele. Îți înțeleg discreția, e justificată. În ce mă privește, evident că am ca opţiuni de studiu şi de muncă inclusiv în astronomie ori fizica atomică şi astfel, poate, şanse la o carieră strălucită ori la o viaţa de belfer, numai că asemenea specializări nu-mi vor fi niciodată accesibile.
Toți prietenii mei plecați deja în Canada locuiesc în partea engleză și toți îmi spun că-mi pot oferi o idee despre ce voi găsi dincolo de ocean, dar că totuși în Québec e ușor diferit și că cel mai bine este să strîng impresii de la cei aflați acolo. (Apropo, știu, spre exemplu, cît e un salariu mediu în Toronto, dar nu știu cît e în Québec.)
În fine, poate ar mai fi de spus că miile de griji și de întrebări pe care le am în suflet și care, evident, n-au cum să se întrezărească în 5 - 10 rînduri de mesaj postat pe blogul tău, îi au în centru pe cei doi copii ai mei. Altfel spus, nu-s singură, trebuie să reușesc, iar pentru asta trebuie să-mi definesc rapid drumul pe care apuc. De aceea mărturia ta îmi era utilă. Așadar, spre ce domeniu de muncă, de studiu se poate îndrepta un om ca mine?! Mulțumesc frumos!

Antoaneta said...

@Anca - te poti îndrepta spre orice domeniu cu care ai afinitati, nu sunt eu în masura sa-ti spun asta, daca ti-as da exemple despre ce fac aici oamenii cu jurnalismul/comunicarea la baza, s-ar putea sa nu fie deloc relevant în cazul tau, e vorba de hotarâri si traiectorii strict individuale. Da-mi o adresa de mail aici (nu voi face public comentariul respectiv) si intram în amanunte daca vrei.

Antoaneta said...

@Anca - poate asta te ajuta nitel sa întelegi contextul:

http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/810816/Povestea-lui-Viorel-Gaita-farsorul-anilor-90-la-TV-VIDEO/