Combaterea culinara a spleenului

Pentru cã m-am înhãmat la un atelier de articole stiintifice din si despre America Latinã sãptãmâna trecutã, de luni pânã joi, sâmbãtã si duminicã am rãmas la vatrã sa transcriu procese verbale în spaniolã. Adicã nema filme, teatru, concert, nimic, numa' vineri am reusit sa ajung la piscina mea dragã, cu multe culoare, din Parc Jean Drapeau. Mare daraverã atelierul ãsta darã, mai ales cu francofoanele si brazilianca vorbitoare de spaniolã, tusea, fosnetele si soaptele înregistrate de reportofon.

M-am consolat în pauza de masã asadar, cu o salatã de ruccola (cicã voinicicã pre limba noastrã, exact ce-mi trebuia mie, stimulator de voinicie), rosii felurite, prosciutto de la mama lui si mozzarella de la italienii pripãsiti la Montréal, proprietari de ditai fabrica "Saputo".

Care salatã a fost urmatã de linguine cu calamar si legume (tulpinã de telinã, câteva rosii proaspete, ceapa verde si ardei), presãrate într-un final glorios cu mãrar. Am fentat stilul mediteranean favorit punând în loc de sare sos de soia. Una dintre tainele binecunoscute ale bucãtãriei italiene, ignoratã cu succes în America de Nord si prin restaurantele italienesti horror din Românica, este simplitatea pastelor. Se pot face paste foarte gustoase numai cu rosii, mãsline, uleiul aferent, o târã de busuioc sau oregano, nitel piper proaspãt si o idee de parmezan. Nu e necesarã înecarea lor în sosuri de smântânã sau rosii, nici ametirea cu zece ingrediente, de obicei 2-3 de bazã si niscai arome sunt suficiente. Am primit o mare lectie de la prietena mea pompeianã când am servit-o alternativ, cu rasol de peste simplu si blaff de poisson, care-i cam tot aia, dar zãpãcit cu tot felul de ierburi aromatice. Mi-a spus cã e bun blafful dar rasolul pãstreazã gustul original al pestelui. De atunci încerc pe cât posibil sã respect regula de aur: importantã e savoarea originalã, simplitatea, eventual încurajatã cu 1-2 mirodenii sau ierburi cu gust. Calamarul oricum îsi lasã sucurile la gãtit, asadar nitel vin alb si 2-3 rosioare sunt suficiente pentru lungirea sosului.

Spre searã am comis o crimã rarã - am zdrobit douã cesti de cãpsuni si am amestecat storceala cu niscai suc de lime, oleacã de Martini Extra Dry, nitel rom de Havana si zahãr brun. Un fel de home made strawberry Daiquiri adaptat la ingredientele disponibile. Prefer fructele natur, dar dupã o zi întreagã de stat în casã aveam nevoie de putinã cruzime.

Din putul gândirii care trece prin stomac:

Marea artã a gãtitului e sã-ti iasã gustos, sã te sature fãrã sã-ti cadã greu la linguricã si astea fãrã prea mare efort, strãduintã si cheltuialã. As vrea sã conving cât mai multe gospodine si gospodari cã asa e. Jos sarmalele!