Search This Blog

Monday, June 29, 2009

Combaterea culinara a spleenului

Pentru cã m-am înhãmat la un atelier de articole stiintifice din si despre America Latinã sãptãmâna trecutã, de luni pânã joi, sâmbãtã si duminicã am rãmas la vatrã sa transcriu procese verbale în spaniolã. Adicã nema filme, teatru, concert, nimic, numa' vineri am reusit sa ajung la piscina mea dragã, cu multe culoare, din Parc Jean Drapeau. Mare daraverã atelierul ãsta darã, mai ales cu francofoanele si brazilianca vorbitoare de spaniolã, tusea, fosnetele si soaptele înregistrate de reportofon.
M-am consolat în pauza de masã asadar, cu o salatã de ruccola (cicã voinicicã pre limba noastrã, exact ce-mi trebuia mie, stimulator de voinicie), rosii felurite, prosciutto de la mama lui si mozzarella de la italienii pripãsiti la Montréal, proprietari de ditai fabrica "Saputo".

Care salatã a fost urmatã de linguine cu calamar si legume (tulpinã de telinã, câteva rosii proaspete, ceapa verde si ardei), presãrate într-un final glorios cu mãrar. Am fentat stilul mediteranean favorit punând în loc de sare sos de soia. Una dintre tainele binecunoscute ale bucãtãriei italiene, ignoratã cu succes în America de Nord si prin restaurantele italienesti horror din Românica, este simplitatea pastelor. Se pot face paste foarte gustoase numai cu rosii, mãsline, uleiul aferent, o târã de busuioc sau oregano, nitel piper proaspãt si o idee de parmezan. Nu e necesarã înecarea lor în sosuri de smântânã sau rosii, nici ametirea cu zece ingrediente, de obicei 2-3 de bazã si niscai arome sunt suficiente. Am primit o mare lectie de la prietena mea pompeianã când am servit-o alternativ, cu rasol de peste simplu si blaff de poisson, care-i cam tot aia, dar zãpãcit cu tot felul de ierburi aromatice. Mi-a spus cã e bun blafful dar rasolul pãstreazã gustul original al pestelui. De atunci încerc pe cât posibil sã respect regula de aur: importantã e savoarea originalã, simplitatea, eventual încurajatã cu 1-2 mirodenii sau ierburi cu gust. Calamarul oricum îsi lasã sucurile la gãtit, asadar nitel vin alb si 2-3 rosioare sunt suficiente pentru lungirea sosului.
Spre searã am comis o crimã rarã - am zdrobit douã cesti de cãpsuni si am amestecat storceala cu niscai suc de lime, oleacã de Martini Extra Dry, nitel rom de Havana si zahãr brun. Un fel de home made strawberry Daiquiri adaptat la ingredientele disponibile. Prefer fructele natur, dar dupã o zi întreagã de stat în casã aveam nevoie de putinã cruzime.


Din putul gândirii care trece prin stomac:
Marea artã a gãtitului e sã-ti iasã gustos, sã te sature fãrã sã-ti cadã greu la linguricã si astea fãrã prea mare efort, strãduintã si cheltuialã. As vrea sã conving cât mai multe gospodine si gospodari cã asa e. Jos sarmalele!

14 comments:

Vania said...

Sunt singur acasă, astfel că stau pe pesmeţi şi cafea. Dar, masochist, mai bântui pe bloguri cu haleală şi-mi închipui cum ar fi dacă...

Kat said...

Miaaamm...
Mici placeri gastronomice.Daca as fi fost "pe inima goala", cred ca as fi salivat pe tastatura.

Antoaneta said...

@Vania - dar muieti îs posmagii? Sau de-asta îi însotesti cu cafea? Du-te la piatã si pune mâna de-ti fã o salatã, ca e varã doarã. Mi-ar face plãcere sa te invit la masã, avem doar o micã si lungã problemã de distantã.
@Kat - ei, cine stie, poate cândva, nu prea târziu, ajungem sã ne gustãm reciproc hoperele.

Kat said...

ok
la mine sau la dvs.? :)

Antoaneta said...

@Kat - chestie de detaliu, important e sã fim pe undeva la noi;)

to-morrow said...

...si uite cum au plecat specialistii in Hemingway pe urmele sale in Havana, incluzand Bodeguita del Medio si Floridita in traseu.
http://lta.reuters.com/article/entertainmentNews/idLTASIE55I23Q20090619
Asta apropo de Daiquiri, care m-a dus cu gandul la Cuba si la Hemingway.
Bineinteles ca papilele mele gustative au suferit citind articolul tau :)
Si da, jos sarmalele!!!

Vania said...

La piaţă!...
Sfaturi am şi eu de dat, de bani duc lipsă!

Antoaneta said...

@to-morrow - merci, cum te cheama pe tine? I-am zis mamei de placinta...prazul iese la toamna, acum e de spanac:)

Stefan said...

Ba mie imi plac sarmalele. De ce jos? E un abuz. E loc si de sarmale. Sau, mai bine zis, e loc si de celelalte. Decat sa fac pastele asa cum fac sarmalele, cum ai zis tu, cu mult sos, mai bine fac sarmale ca sarmalele mele. Putin sos, scazute, mici, varza tinuta la cuptor pana devine ca foia veche, coapta, musai sa fie acra, carnea de vita si o lingura de porc de gust. Presaram printre cumetre niste kaizer afumat, adevarat, si niste sunculite taranesti, cu oase pe care s-a uscat carnea la fum. Le lasi cateva ore la cuptor. Si sa nu uit, abuz de cimbru. Noapte buna.

Isabela Harsenie said...

Ma sinucid! Ce-i aiiiiici?! :D

Jenika said...

La FLoridita si Bodeguita del Medio sunt repere turistice pentru cei care vor sa vada leaganul si momentul creatiei unui Daiquiri. BA mai merge sa faci si o poza cu batranul Hemingway...insa repet...din punctul meu de vedere asta daca vrei sa faci turism de grup si prestabilit .
Daca vrei sa descoperi farmecul care l-a atras si la tinut captiv atat amar de ani....sunt alte locuri....
SPun asta doar din punctul de vedere al celui care in jumatate de an am fost deja de 8 ori....
:)
Pana acum.....
:))

Antoaneta said...

@ Stefan - sustin sarmalele tale, in mod exceptional. Dar prefer vegetariene in foi de vita, eventual cu urda.

@ Isabela - de ce sa te sinucizi, nu inoata calamarii sub fereastra ta din Saruna (Salonic la armâni, bunicul lui bunicu' era de acolo)?

@Jenika - stim, merci, traiesc cu un educator de materii cubaneze. Daca mergi asa des, poate ne vedem in decembrie la Havana;) Sa vedem cum gatim din aproape nimic.

strelnikov said...

"dar dupã o zi întreagã de stat în casã aveam nevoie de putinã cruzime"

:P

Isabela Harsenie said...

Nu inoata fir-ar sa fie! :D