"The Wrestler" - lupta cu viata, cu vârsta, cu noi insine si cu ceilalti

Mickey Rourke nu mi-a plãcut niciodatã ca bãrbat, nu este genul meu, iar filmele în care am apucat sã-l vad, "Nouã sãptãmâni jumate", "Orhideea Salbaticã", "Angel's Heart", "Anul Dragonului" si "Francesco", nu mi-au atras prea tare atentia. "Barfly" ar fi putut fi ok dacã nu mi s-ar fi pãrut sexist. Oarecum m-a impresionat si "Angel's Heart" de fapt, dar nu din cauza protagonistului. În "The Wrestler" m-a impresionat însã, evident îmi dau seama cã oricine îi cunoaste povestea ajunge sã aprecieze faptul ca a fost capabil de un come-back. Omul aratã jalnic (operatiile plastice au fost un fiasco) si nu stiu cât din performanta lui este joc actoricesc si cât îsi joacã propriul rol, dar inclusiv asta emotioneazã. Fata umflatã si rigidã de la excesul de Botox, trupul musculos dar uzat, bronzul fals, par sã apartinã si personajului si actorului. Singura adãugire a fost pãrul lung si blond, care exagereazã aspectul grotesc, nefiresc, al luptãtorului. Exteriorul contrasteazã puternic cu personalitatea sensibilã si vulnerabilã a personajului, aflat în plinã maturitate si în pragul declinului, dar nevoit sã-si pãstreze alura cool si nonsalanta. În ciuda violentei exacerbate "The Wrestler" mi-a plãcut, este un film al marginalilor , al oropsitilor sortii, care nu reusesc sã-si schimbe cursul vietii când sare de pe linie. Indiferent cã este vorba de luptãtori sau artisti, orice persoanã care a fost în culmea gloriei si a cãzut de sus se poate regãsi în povestea asta.

America a creat douã tipuri opuse de eroi: the successful and the losers (gen rebeli fãrã cauzã, cowboy singuratici, care pierd pentru cã nu vor sau nu stiu sã se adapteze sistemului, durii tandri, neîntelesi si izolati). Nu mã îndoiesc c-o sã-l mai vedem pe Mickey Rourke în ceva filme în urmãtorii ani, povestea lui de fiu risipitor pocãit vinde bine.

A propos de victime ale chirurgiei plastice, am gãsit lista câtorva vedete tratate cu Botox si alte minuni ale tehnicii, e trist cã acolo se aflã si Faye Dunaway, Helen Mirren sau Al Pacino. Cât despre Beyoncé, Nicole Kidman si Catherine Zeta-Jones, cred cã puteau sã mai astepte. Presupun cã presa are un cuvânt de spus în cota unui actor si orice semn al vârstei este vânat de paparazzi, ca atare toti îsi injecteazã sau exfoliazã corpul în cãutarea box-officelui generat de tineretea fãra bãtrânete.

Consumãm vedete cum consumãm pantofi, genti si iaurturi, într-o gamã cât mai largã, cu produse care ba se vor de nisã, ba de larg consum. Ca si Danone sau Unilever sãracele vedete se dau peste cap, se înfometeazã, îsi schimbã ambalajul si se fac din om neom doar-doar ne prelungesc interesul.

Cred ca am ajuns la crizã pentru cã producem mai mult decât putem consuma, cumpãrãm mai mult decât avem nevoie, nu ne ajung banii , ne împrumutãm, und so weiter... De ce naiba credem cã avem nevoie de toate brânzele astea de plastic, de atâtea ciocolate acoperite doar cu ciocolatã, ouã de trei mãrimi, iaurt cu gust de cafea, cafea cu gust de ciocolatã si ciocolatã cu gust de iaurt?