Rutina de fiecare zi

Carpeta Plutitoare m-a îndemnat sã povestesc o zi obisnuitã din viata mea. Cum o fi aceea, o zi ca toate zilele? Fiecare este altfel, dacã nu vãd nici un spectacol, nu citesc nici o paginã care sã mã facã sã gândesc mai departe, nu cunosc pe nimeni, mãcar fac ceva nou de mâncare sau vãd cimitirul din vecinãtate, care-mi tine loc de parc, în altã luminã. Îl învãt alt cuvânt în limba românã pe Adrian si el îmi corecteazã ce mai e de corectat la spaniolã (orice limbã, chiar si româna, e ca tangoul, toatã viata ai ceva de învãtat). Cam toate zilele sunt obisnuite de fapt, iar cele extraordinare nu sunt întotdeauna asa în sens pozitiv.

Orice zi de lucru începe la 7:00am cu sunatul ceasului, pe care-l opresc cu ciudã, întotdeauna sunt somnoroasã dimineata, mai putin când plec în vreo cãlãtorie si nu pot dormi de bine ce mã simt. Invariabil ramân în pat pânã la 7 si un sfert. Adrian se duce la bucãtãrie sã punã recipientul de espresso pe foc (tare mã bucur ca am gaze si nu plitã electricã). Mã urnesc din pat, îmi arunc halatul pe mine si bâjbâi pânã la baie, dacã nu mã spãl cu apã rece pe fatã nu mã pot destepta. Apoi mã îndrept vioi spre bucãtãrie, micul-dejun e sarcina mea:( De când am venit în Canada îmi încep ziua cu pâine prãjitã (numai integralã sau de secarã) si o jumãtate de avocado întins pe ea, cu putinã sare. Pe lângã, un pahar cu suc 100% de portocale si fructe, care variazã functie de sezon, iarna ananas, kiwi si grapefruit, vara cãpsuni de Québec si piersici de Ontario - consumãm local. Cafeaua e si ea echitabilã, de aici. Eu prefer turceascã, dar de...ne adaptãm si nevoilor celuilalt. Adrian se multumeste cu pâine cu unt, în loc de suc bea lapte. În general mãnâncã ce-i dai, el a scãpat de comunism mai târziu, important este sã fie mâncare pe masã.

Mã îmbrac în pripã, câteodatã mã gândesc cu o zi înainte cu ce, si întotdeauna consult siteul meteo înainte (pentru ca la televizor nu ne uitãm), mã spãl pe dinti, îmi dau cu ruj, cremã de fatã si parfum, nu am timp si nici chef de alte farduri, mai ales de când lucram în croazierã si nu aveam nevoie de ele. Crema de fatã e musai sã fie foarte grasã iarna. Cizmele si bocancii suntem nevoiti sã-i lãsãm în fata usii, din cauza sãrii si a pietricelelor negre presãrate pe trotuare (nu de Haensel si Graetel, ci de serviciul public).

Autobuzul îl iau de la coltul strãzii, dupã ce mã pravãlesc la vale pe strada în pantã. În timp ce astept autobuzul contemplu lumina si umbrele copacilor din cimitirul de vizavi. Uneori autobuzele sunt pline si nu opresc, alteori reusim sã ne urcãm prin spate, desi teoretic se urcã numai prin fatã, unde trebuie sa prezinti abonamentul. Si aici lumea se împinge fãrã sã-si cearã scuze sau stã protãpitã în fata usii. De obicei reusesc sã-mi scot cartea si sã citesc dupã ce trecem de statia de metrou si coboarã grosul gloatei. De obicei traseul dureazã cam 20 de minute.

La birou citesc mailul de servici, apoi pe al meu, dau cu ochiul si pe FB si pe blog. Execut ce am fãcut, la pauza de prânz iarna mãnânc în bucãtãrie, cu cine se nimereste pe acolo, colegii si colegele din Columbia, Guatemala, Mexic, Puerto Rico, Peru, câtiva din Canada. Ceilalti trei români mãnâncã pe la birourile lor. Ar trebui sã fi si din USA, dar la secretariatul comisiei ambientale triguvernamentale sunt putini sau inexistenti, aici posturile sunt contractuale, asa cã apar permanent schimbãri. În general încerc sã mã duc la bancã, la videotecã (e una cu filme de cinematecã pe aproape) si la Yves Rocher în timpul pauzei de masã, iar vara mãnânc afarã.

În jur de ora 5 se goleste biroul, si de aici programul se diversificã, salã de sport (unei universitãti), cinã cu prietenii, film, teatru, dans contemporan, concert, depinde ce apare. Din cauza asta gãtesc cât pot de mult duminicã, ca sã nu-mi bat capul prea mult în timpul sãptãmânii. Seara acasã Adrian lucreazã mult la computer pentru scoala lui de animatie 3D, dar îsi mai face timp sã vedem un film. Dacã nu ajung prea târziu mâncam neapãrat împreunã: supã sau supã si salatã, seara meniul este usor. Cam o searã pe sãptãmânã încerc sã mã duc la tango, îmi place la nebunie si mã relaxeazã, dar cum domnul nu danseazã, nu mã lasã inima sã-l privez prea des de prezenta mea. Citesc câteva pagini si înainte sã adorm, acum am pe noptierã cartea despre figura femininã în mitologia rusã "Mother Russia". Cartea de autobuz tocmai am terminat-o, "Figures des îles" - antropologia insulelor. Urmeazã "Des îles et des hommes".

Azi mã duc la Ballets Eifman din Sankt Petersburg, probabil la crème de la crème în dans. Sâmbãtã mã duc sã "sambez", sunt destui brazilieni aici care nu-si uitã carnavalul.