Am vãzut-o în seara asta în regia unui ucrainean, Gregory Hlady. Am aflat cu surprindere cã a montat în 2007 la Timisoara "Îngerul de foc", poate l-a adus acolo Cristian Theodor Popescu, care s-a întors în România.
Mi-a plãcut, m-a surprins în mod foarte plãcut interpretarea unui actor care-mi displãcea, îl vazusem numai în filme: Paul Ahmarani, în rolul câinelui, botezat Bouboule în loc de Sarik, numele clasic rusesc pentru câini (stiam asta dintr-o poveste de E. Uspenski, aflatã în cartea "Crocodilul Ghena si alte povestiri").
Patru actori francofoni, doi ucraineni si o rusoaicã, scenograf ucrainean (Vladimir Kovalciuk) - autenticitate garantatã. Imaginea mitocanului la putere m-a fãcut sã-mi aduc aminte de ororile comunismului în România, dar si de noii îmbogãtiti inculti, grosolani si hiper-mediatizati. Când am vãzut o copie veche a ziarului "Pravda" si simbolul secerei si ciocanului pe o naframã mi-am dat seama dintr-o datã, acut, cã-mi lipsesc anumite coduri culturale aici, cã ale lor sunt prea diferite, si în plus nu simt deloc nevoia sã le asimilez pentru cã sunt prea legatã de ale mele. Care de fapt sunt numai ale mele, pentru cã am cãlãtorit atât de mult, în sfere culturale atât de diferite, încât nu cred cã voi putea vreodatã sã mã mai simt deplin acasã. Desi aici parcã sunt mai strãinã decât în alte pãrti (Italia, Portugalia, Uruguay sau Buenos Aires de pildã). Da stiu, sunt tãri latine toate, dar cred cã si în Rusia m-as simti mai la locul meu, când am vãzut "12" de Mihalkov îmi sãlta inima de bucurie si nu stiam de ce. Pentru cã recunosteam lãuntric trãiri, moduri de exprimare si gândire, pânã si cuvinte (vinovat - nevinovat, norod, trudã), am iesit plutind de la film.
Vreau la mama, desi nu mãnânc sarmale, ci mai curând plãcintã cu spanac.
Posts
2 comments:
Deci sufletul slav iti e mai aproape? Posibil.
Imi aminetesc ca acum multi ani am citit o carte a Marinei Vlady: "Vladmir sau zborul intrerupt"; povestea despre perioada petrecuta in Rusia (a mers acolo de dragul lui Visotki). Parasise Parisul, pentru Vladimir Visotki. Iar ea, venita din Occident, nu intelegea sau nu se putea adapta la niste norme de acolo.
În ciuda sentimentelor mele negative faţă de proximitatea geografică rusă, şi eu am un feeling special la corazon faţă de cultura rusă. Dar "12" m-a umplut de nervi. Pe cât de bine făcut artistic, pe atât de sinistru mesajul şi proslăvirea "trimisului lui Dumnezeu" Putin. Cred că îi prefer filmele artistice.
Post a Comment