Zi gri de melanholii, cu happy end

Rosii brune




Rosii felurite: roz, bruna, campari, pruna, cherry, galbena


Vara trecutã a plouat de ne-a uscat. De câteva sãptãmâni de când a venit chinuitã si indecisã primãvara, vremea e capricioasã ca o fecioarã chinuitã de hormoni sau o vãduva asisderea. Acum sã zicem ca e varã, de câteva zile trãim într-un fel de purgatoriu al anotimpurilor, nici pe cal nici în cãrutã. Cerul e gri pal, aproape gri, nici nu plouã, nici soarele nu se îndurã de spleenul nostru. Nu-i greu de înteles de ce la 15 grade îsi scot fetele deja sandalele si fustitele la vedere, asta-i vara, prinde-o repede! Variaza soiurile de rosii de serã, de toate culorile si formele, astept în curând rosiile albastre. Ale originale, din Mexic, erau de douã feluri: jitomatl (cele rosii) si miltomatl - verzi si îmbrãcate într-o foitã subtire ca pergamentul, cu gust cumva de corcoduse. Eu duc dorul celor "de la tãrani", rosii, grase, dulci si cu forme nãstrusnice uneori, aduceau a mandragore.

Am cunoscut ieri o doamnã din satul Monor, Bistrita - Nãsãud, care cântã ca o privighetoare, tocmai a scos aici primul disc, dupa 26 de ani de la emigrare. A trecut întâi prin Grecia, unde plecase sã le studieze folclorul, apoi prin Italia, si si-a gãsit locul aici. Ne-a povestit despre satul ei: Monor, pe net se vede a fi loc frumos si cu stare, chiar cu obiective turistice - vulcani noroiosi si industriale. Anuca deplânge starea ogoarelor, ne-a spus ca tãranii obisnuiti de cooperativã sã execute ordinele: aici cositi, aici prãsiti, n-au stiut ce sã mai facã când si-au luat pamântul înapoi, ce, cum si când sã cultive, l-au lãsat în paraginã si au cumpãrat vaci când s-a deschis fabrica de produse lactate. Vorba Anucãi, la cât îngrãsãmânt natural au lãsat vacile pe ogoare, s-ar scoate recolte record de acolo. Doar cã pe tãrani nu i-a învãtat nimeni sã spele ugerul vacii, sã cumpere masini de muls, sã se conformeze standardelor de igienã. Iac-asa au ajuns sã vândã vitele. Urmarea nu o stiu. Dar pe siteul fabricii am vãzut cã au propria lor fermã, nu cumpãrã laptele de la altii.

Ne-a mai povestit si altele Anuca, cum a învãtat sã cânte, cât îi plac doinele, cum citea ora exactã dupã soare, stia când vine un cutremur dupã animale, si câte si mai câte. Mai ales cum mergeau pe jos, cale de 200 de kilometri, în pelerinaj la Nicula de Sfântã Mãrie, cântând pe drum.

Am stat si m-am gândit, bietul tãran român, ce-o fi înteles si el, de la rãscoala din 1907 si pâna la cooperativizare. Scurtã viatã a avut sã se bucure de pãmântul lui, de care acum e rupt, zice Anuca. Eu n-am de unde sã stiu, cã n-am avut si nu am rude la tarã, stiu numai ce zice mama, ca fãrã tãranii care veneau la piatã cu de-ale gurii pe vremea multidezvoltãrii, mureau de foame citadinii.

REVIZIE: a iesit soarele si am iesit la preumblare cu Freundin Andrea, pe the Main - bulevardul St. Laurent care separa cândva vestul anglofon de estul francofon al orasului, plin de magazine haioase, restaurante, baruri, cafenele si birturi tinute de portughezi, evrei est-europeni si câtiva asiatici. Zilele astea a fost închisã strada si tarabele, muzica, grãtarele, au inundat trotuarele si o parte din carosabil.

REVIZIE II - am uitat un amãnunt, din povestiri reiese cã si în lumea bucolicã a mediului rural femeile au învãtat drumul spre cârciumã, si au descoperit plãcerile bahice.