VANCOUVER PRINTRE PICÃTURI

De ploaie sau iscate de vâsla kayakului. Am avut patru zile pline, cu nori, cu soare, de întâlniri neasteptate sau programate, de întrebãri si îndoieli, de respiratie si agitatie.

Casa era la marginea pãdurii, în North Vancouver, Lynn Valley Road, si stãpâna e o englezoaicã de 70 de ani din Brighton - Anne, simpaticã foc si dinamicã nevoie mare. Cãptusitã cu lemn pe dinafarã si pe dinãuntru, asimetricã si cu spatii si nivele diverse, locuinta respirã confort si libertate. Mi s-a spus cã asta era tendinta în constructie în anii 70, continuatã pânã în zilele noastre. La ambiantã au contribuit si câinii, un terrier auriu flocos - Fergal si un mini schnauzer gri cu fatã de batrânel vioi si întelept - Branston. Am dormit ca Heidi fetita muntilor sub acoperis, între valize si dulap, deasupra unei iesituri din zid, ma urcam pe o scãritã, iar Cedric dormea la nivelul camerei-loft. Când mã trezeam vedeam cerul si brazii. În curtea din spate, cu vagi reminiscente japoneze aduse de un Buda, un lampion de piatrã si un pin, baia jacuzzi ascunsã între blocuri mari de piatrã se armoniza cu peisajul.

Pentru autenticitate, cum ziceam în postul precedent, ne astepta un urs în prag, scormonind în gunoi, care a plecat tacticos în timp ce parcam masina.

Anne was so kind to take me around vineri toatã ziua pentru cã frãtiorul meu prin adoptie bazatã pe geneticã (mamele noastre sunt prietene) si afinitãti (amândoi am sta pe drumuri non-stop), Cedric, era la munci. Asa am ajuns la una dintre tintele propuse: Muzeul de Antropologie, cu exponate din culturile Salish, Haida si Kwakwaka'wakw (Kuak uaka uak). Dintre culturile de pe coasta Pacificului eu nu stiam decât de Haida, asa cã turul gratuit ghidat de o voluntarã a fost binevenit.

Am retinut, printre altele, cã-si gãteau mâncarea în cutii de lemn de cedru, în puneau apã si pietre fierbinti, nici urmã de cratite. Iar cutiile erau si ele cu schepsis, fiind fãcute din bent wood, adicã lemnul moale de cedru rosu era "aburit" si pliat. Cutiile si recipientele pentru ceremoniile potlatch de schimb de daruri erau enorme, cred cã puteau hrãni un batalion. Si mai interesante sunt picturile, totemurile si decorarea caselor, care ajung la un grad mare de abstractizare a desenului, aproape de arta maori. (Stâlpii totemici ai casei, construiti din figuri suprapuse, sunt conceputi similar si probabil aveau acelasi rol, de afirmare a identitãtii familiale). Mai interesant la potlatch era ca fiecare se întrecea sã dãruiascã cât mai mult, prin asta îsi arãta puterea. Cred cã acolo i-ar plãcea lui Becali, numai cã ar trebui sã treacã la dietã de somon, si ce face el fãrã oi? Bineînteles cã în elanul lor civilizator, ajutati si de virusi meschini gen gripa sau pojar, albii au reusit sã extermine multi nativi si sã facã dispãrute o parte din traditii.

Ne-am oprit în douã locuri minunate pe drum: Stanley Park si Spanish Bank Beaches, unde oamenii fac jogging, picnic, gimnasticã, ciclism, îsi scot câinii si copiii la plimbare. Nu cred cã am vãzut un oras mai sportiv de când sunt. Am mâncat în piata aglomeratã si zgomotoasã de pe Granville Island, presãratã cu galerii si ateliere de artã, acolo am avut ocazia sã vãd live cum sunt cioplite trunchiurile de cedru.

Sâmbãtã m-am lãsãt târâtã pe poteci, la insistentele lui Cedric, si n-aveam precum Calistrat Hogas un cãlut sã mã care. Când plouã îmi place sã stau la adãpost, dar spre surprinderea mea a fost agreabilã drumetia, am traversat douã anotimpuri chiar, la un moment dat am dat peste zãpadã. Din cauza vremii am parcurs o micã buclã, printre brazi si buturugi seculare si munti înveliti în ceturi, de-a lungul unui râu izbitor de verde, terminând pe un pod suspendat deasupra unui mic canion.

La întoarcere am zàbovit în baia de stâncà sà ne iasà oboseala si umezeala rece din oase, prilej cu care ne-am umplut de ace de brad, fàrâme de scoartà si alte cele càzute pe acolo, adicà a trebuit sà ne mai spàlàm într-o apà. Am galopat apoi entuziast prin ploaia rarà pânà la otobuz - nu au nici un fel de facilitàti pentru turisti, 2.50 beletul si mucles - apoi ne-îmbarcat pe seabus, un sfert de orà pânà în Vancouver City. Cedric a tinut mortis sà mà care pânà în fosta Little Italy, cu Sky train de data asta (numai cu calul nu am fost), Commercial Street e o ulità mai ràsàrità, cu ceva restaurante si caféuri, se vrea the artsy wannabe zone, àsta micu îmi aràta dughenele de coloniale si delicatese ca pe arcuri de triumf cel putin. Eu mi-am iesit din amorteala amabilà numai când am vàzut ce scump e vinul, uite un motiv foarte serios sà nu mà mut la Vancouver.

Ziua de sâmbàtà s-a încheiat glorios la cinà cu familia Beaudry, din care descinde draga mea Lianne, fostà tovaràsà de nàzbâtii pe când lucram în croazierà, i-am cunoscut si pàrintii în 2003. Ne-au ospàtat cu salate, curcan, stuffing fàcut cu ciuperci si cârnati productie proprie din carne de elan (tàticul e vânàtor, are si trofee prin subsol). Berea si vinul tot productie proprie. Am fost vreo 12 cu bunica si nepotul în fragedà pruncie, fàrà a mai socoti si proiectul din burtica lui Lianne. Singurul incovenient a fost distanta enormà, ei locuind dincolo de capàtul metroului aerian.

Restul mâine.