Între Festivalissimo si Vancouver

Sãptãmâna trecutã s-a gãtat festivalul de film ibero-latin (zic ei, eu am ajuns atât de puristã încât încerc sã zic Statele Unite în loc de America, cât despre America latinã, aceea e mai curând metisã decât latinã, faptul cã vorbesc spaniolã si portughezã nu-i face mai latini decât noi, care de fapt suntem balcanici get-beget, adicã un ghiveci indescriptibil).

O iau de la nord la sud:

Mexic - Intimidades de Shakespeare y Victor Hugo - titlul filmului este numele unei pensiuni de la intersectia strãzilor respective. Documentarul reconstituie povestea unui fost locatar, decedat în conditii violente si ciudate, prin prisma proprietarei pensiunii, o femeie în vârstã, frumoasã si distinsã, care e si bunica regizoarei. Jorge Riosse picta, cânta, scria, era elegant si manierat, auto-didact, homosexual, iar în final rãmânem cu impresia ca era si schizofrenic si criminal în serie. Pe de altã parte relatia lui cu Doña Rosa a fost una de profundã afectiune si admiratie. Cam tot filmul se petrece între peretii pensiunii, cu câteva intercalãri de interviuri. Dezvãluirile se petrec gradual, pâna la oroarea din final. Un documentar putin obisnuit, care are meritul de a pune în discutie si inegalitãtile sociale din Mexic, pe lângã povestea stranie agrementatã de imaginile picturilor, de întregistrari si fotografii.

Colombia - Paraiso Travel - povestea a doi adolescenti din Medellin, din familii de conditie medie, care se duc la pomul lãudat cu sacul, fugind la NY cu bani furati. De fapt El se lasã manipulat de Ea si e oarecum dus de val pe tot parcursul filmului, fiind bãiat drãgut si cu lipici la femei. Secvente si constructie interesantã, drumul de cosmar spre promised land de pildã apare segmentat, intercalat din amintirile lui Marlon. Poveste atasantã, personaje slãbut construite, pitoresc John Leguizamo în rol de fotograf sado-maso shop-lifter bâlbâit. Greu de crezut ca Marlon e chiar asa de norocos încât fãrã sã stie boabã de englezã e luat de suflet de alti columbieni la numai o zi dupã ce se pierde în Queens. Iar femeile - oh, ce suflete mari, în afarã de târfa aia manipulatoare, fir-ar ea sã fie. Multe clisee, în mod paradoxal unele se potrivesc.

Brazilia - Ultima Parada 174 Iar copiii dezmosteniti din Brazilia, lãsati în plata domnului, iar favele, violentã, prostitutie, droguri, politie coruptã, biserici evanghelice care se îmbogãtesc pe spinarea enoriasilor. Bine fãcut dar nu aduce nimic nou. Un punct pe i - filmul e inspirat de un fapt real. Dar merge cam mult pe urmele "Cidade de Deus" si "Tropa de elite". Brasil é um pais muito grande, mai are si altele. Ajung acum si la ele.

A Festa da menina morta - un film greu de digerat, cu gust de Kusturica în Amazonia, incest homosexual, sincretism religios, atmosferã apãsãtoare, într-un cadru care ar fi trebuit sã fie de vis - satul Barcelos, la mal de Rio negro. Un sfânt androgin si isteric, al cãrui fetis este rochita unei fetite dispãrute în pãdure - de unde si numele filmului - îi terorizeazã pe ce apropiati cu crizele sale de nervi, el însusi chinuit de închipuiri si stãri contradictorii. Actiunea se petrece pe parcursul a 24 de ore, precedând celebrarea anualã a acestui cult mixt.Mi-a plãcut si nu mi-a plãcut. E un film socant, incomod, sufocant, dar interesant pânã la urmã despre o parte a lumii despre nu stim mai nimic, dar pentru care avem o mare fascinatie. Impresia finalã a fost cã pe acolo lucrurile nu s-au schimbat esential în 400 de ani, au luat doar o altã formã, într-o vesnicã încercare de a da sens evenimentelor pe care nu le întelegem.

Chile - Tony Manero Într-un Santiago de Chile sordid, sãrãcãcios si periculos sub dominatia regimului militar al lui Pinochet, locuitorii nu stiu de cine sã se fereascã mai întâi - de politia care ridicã "agitatorii" sau de infractorii de drept comun. Scene de sex meschine, crime spontane, comise sub impulsul momentului. Totul pe fondul unei obsesii a protagonistului pentru Tony Manero, personajul lui John Travolta din Saturday Night Fever. Alfredo Castro face un rol foarte bun de altfel. În ciuda momentelor de umor negru, filmul a fost si mai greu de suportat decât A Festa da menina morta - gretos si grotesc, am iesit din salã cu o stare de anxietate teribilã.

Argentina - Un novio para mi mujer o comedie romanticã-dramaticã despre lipsa de comunicare în cuplu si ipocrizia vietii sociale. Personaje atasanate - La Tana si El Tenso. Multã ironie rioplatense, cum îmi place mie. Usurel dar plãcut, nu cade în derizoriu.

El otro alt antipatic si ãsta. Plecat în delegatie pentru o zi într-un oras de provincie (zona Entre Rios), Juan de Souza decide sã rãmânã acolo si se dã drept altul în câteva ocazii, folosind nume si profesii diferite. Evadeazã din propria existentã adicã, ajunge sã doarmã într-un crâng, sa resuscite o bãtrânã...sã-si însele nevasta. Evadare fãrã exotism, derivatã numai din minciunã si aparentã. Relatia tandrã cu tatãl fragil fizic închide si deschide filmul. Interesant ca explorare a plictisului existential si a ruperii non-radicale de rutinã. Îmi dã idei:)

Peste ocean - Catalonia - El cant des ocells (Cântecul pãsãrilor), ceva între film mut si Pasolini, cu lungimi si cadre fixe interminabile, dialoguri rare, costume medievale tãrãnesti. O încercare poeticã de situare a pruncului si a regilor magi pe plaiurile Cataloniei - întinderi imense de nisip, pãduri, râu, mare. Ori eu nu eram in the mood, ori nu stiu ce-a fost, dar m-am plictisit copios.

Si disearã zbor la Vancouver unde se pare cã mã va ploua amarnic, dar cel putin vor fi frunze în copaci. La Montréal nu am vãzut nici mãcar una deocamdatã.