Pamflezii, brandul România si branduri nationale

Se întâmplã rar sã recomand alte bloguri, prefer ca blogul meu sã fie un jurnal, nu o gazetã de perete cu pioneze înfipte în articolele altora. Dar uneori nu mã pot abtine, blogul acesta e curat terapie râsu-plânsu si umor negru de vesnica noastrã tranzitie transformatã în circ cu pâine tot mai scumpã. Alin este epigramo-cupletistul de servici, cu sechele clare rãmase de la Pãstorel Teodoreanu si Constantin Tãnase, mult peste nivelul "Catavencu" din ultima vreme. A se degusta în cantitãti nelimitate.

Penultimul post a fost inspirat de lansarea noii imagini de marcã (brand, în limba românã contemporanã) a României - land of choice. E drept, poti alege: sã stai, sã pleci...sau chiar sã te întorci. Nu am nimic de adãugat, el a spus tot. Iar Elena Udrea chiar mai mult decât atât.

Pãrerea mea despre turismul din România, dupã ce mi-a tocit pingelele pe tot felul de trotuare, poteci si plaje de pe alte plaiuri, este cã exoticul cãutat de turisti e undeva la tarã. Nu stiu prea clar unde, cã nu prea cunosc "tãrile tãrii" cum zicea bietul tata, plus cã multe au fost corupte de civilizatie si progres, dar nu pânã într-atât încât sã-i scape pe tãrani de sãrãcie, munci grele, si sã le permitã sã le ofere o educatie mai acãtarii copiilor lor. Ar trebui, zic eu, dezvoltat puternic turismul rural - numit agriturismo în Italia, dar nu propunând sã mergem în cãrutã ca alternativã la abordarea hârtoapelor.

Mai avem noi asa, câte un Sibiu, o Sighisoara, renovate si lustruite, nici Brasovul, Timisoara, Clujul si târgul Iesilor nu-s de lepãdat, iar Bucurestiul poate atrage prin amalgam si grotesc, postmodernism în carne vie. Pentru mine este însã evident cã la nivel citadin suntem departe de Polonia, Ungaria sau Cehia. În materie de branding de tarã, informatii interesante existã aici si aici. Am gãsit si câte ceva despre Amazing Thailand si Ungaria (pag. 201-204). Nici un slogan nu e wow, gãselnita secolului, care a adus cohortele de turisti.

Înainte de a avea un slogan ar trebui sã stim ce anume vrem sã promovãm, ce caracteristici vrem sã scoatem în evidentã, care sã ne diferentieze si sã ne facã atrãgãtori. Sã zicem cã eu sunt un produs de promovat...cui vreau sã mã promovez? Unor pretendenti la relatii intime, prietenie, sau la calitãtile mele profesionale? Functie de asta decid dacã sloganul meu va fi "brunetã focoasã", "fiintã solarã si întelegãtoare" sau "minte brici si subordonatã obedientã".

Iar marca unei tãri nu tine numai de turism, asta spun si altii, mai faimosi si cu o recunoastere internationala. Mihai Ghyka, de pildã.

Ca sã nu ne amãrâm prea tare de secolul în care ne-a fost dat sã trãim, iacã ce scria Caragiale în 1907 (sper sã ajung sã-i citesc si publicistica, am devenit foarte curioasã):

„Cauza dezastrului în care a căzut ţara este numai - da, numai, nenorocita politică ce o fac partidele şi bărbaţii noştri de Stat, de patruzeci de ani încoace.”

Barbu Delavrancea i-a scris emoţionat prietenului său:
„Desigur, 1907 al tău e o minune ca adevăr, ca artă, ca sentiment, ca judecată. Ai zugrăvit un tablou de mare maestru. Jocul infect al partidelor noastre - pe deasupra ţării şi în detrimentul ţării - cu lăcomia nestăpânită a celor ajunşi şi cu îmbufnarea dizgraţioasă a celor căzuţi, l-ai sintetizat aşa de viu ...”

Bre, când au trãit oamenii ãstia în România? Deja nu mi-e clar.