Inuitii sunt minoritate, canadienii suntem noi

Mâine îmi iau cetãtenia canadianã, adicã devin majoritarã. În Canada existã trei minoritãti - First Nations, metisi si inuiti. Existã foarte putine First Nations (numele politically correct dat populatiilor care locuiau pe teritoriul Canadei înainte de nationalizare, noi le spunem indieni, sau amerindieni în cel mai bun caz) care nu trãiesc în rezervatii, inuitii fac parte dintre ele. Noi ãstia mici, emigrantii, suntem...canadieni, la grãmadã: indieni, sud-asiatici, chinezi, arabi, europeni de toate natiile, negri caraibieni, negri africani, latinos. Uniti de Constitutie, pasaport si plata impozitelor.

Despre inuiti cred cã stiam doar vag cã se numesc asa, nu-mi aduc aminte, nici mãcar nu-mi era foarte clar în ce tarã trãiesc. În ce tarã este Cercul Polar? Dar Polul Nord? Noi le spunem eschimosi, unele surse spun ca înseamnã în limba Algonquin "mâncãtori de carne crudã", altele "mesteri de rachete" (snow shoes) sau "vorbitorii unei limbi diferite". Eschimosii trãiesc din Siberia pânã în Alaska, trecând prin Groenlanda (Danemarca) si Canada: Nunavut si Nunavik - ultima regiune aflându-se în nordul Québecului. Inuiti sunt cei din nordul Alaskãi, Groenlanda si Canada.

Desi îmi doresc cu ardoare sã pot petrece ceva timp alãturi de ei si locuim, pur teoretic, în aceeasi tarã, din cauza distantelor enorme si a lipsei infrastructurii de acolo, zborurile sunt enorm de scumpe. Pentru conformitate, gãsiti aici muzicã.

Maci arctici - Ottawa, iunie 2005

Prima mea slujbã la Montréal a fost la salonul de carte, si am avut norocul sã nimeresc la standul unei edituri bune, înfiintatã de un lituanian, acum multã vreme. Din pãcate o vânduse de curând celui mai mare trust de presã de aici: Québecor, fãcut pe acelasi calapod ca trusturile din România: facem orice, bani sã iasã. Am remarcat cã se vindeau foarte bine biografiile, povestile la prima mânã, cu sedintã de autografe si tot tam-tamul. Unde pãzeam eu rafturile am remarcat "Sanaaq", de Mitiarjuk Nappaaluk, o carte scrisã de o inuitã care nu voia sã scrie o carte si nu stia cã scrie una, pur si simplu descria ceea ce trãia. Sanaaq este o femeie inuitã imaginarã pe care o urmãrim în viata de zi cu zi: la pescuit, în iglu iarna, la cort vara, cu câinii, cu cele douã fetite, însãilând cizme si haine, unelte, îngrijindu-se de mentinerea qulliqului aprins (opaitul cu ulei de balenã).

Mãnâncã caribu, grãsime si carne de focã, vertebrele sunt foarte apreciate, le sug, dar si mãruntaiele crude ale unei pãsãri. Pestele este deseori uscat si pãstrat. Totul este fãcut de mânã, uneltele sunt improvizate din lemn, oase, tendoane, pietre. Fetita cea micã îsi face prima pereche de cizmulite la sase ani. Eu la sase ani mã jucam cu pãpusile, evident. Din pielea de focã se fac haine, corturi, încãltãri si kayakuri. Din tendoane se face "atzã", din oase se fac ace. Inuitii stau si la sezãtoare: cântã, danseazã, spun povesti. Desi foarte simplã, cartea este fascinantã si fermecãtoare, si stã mãrturie pentru ingeniozitatea umanã, capacitatea de adaptare la conditiile naturale, chiar armonizarea cu ele.

I-am cumpãrat Sanaaq mamei si m-a apostrofat când a venit aici cã nu am tratat-o cu vertebre crude de focã. În galeriile de artã din Montréal se gãsesc obiecte minunate create de artizanii din nord, la preturi piperate, ca orice artizanat comercializat pe scarã largã. O sã-mi cumpãr ceva, la un moment dat, la urma urmei este singurul suvenir care meritã atentie.

Inuitii din Nunavut, unde se vorbeste mai mult englezã, fac de câtiva ani filme: Atarnajuat the Fast Runner si The Journals of Knut Rasmussen au fost foarte apreciate la festivaluri. Ultimul venit este Before Tomorrow, realizat de femei, dirijate de o regizoare din Québec - Marie-Hélène Cousineau, e drept, dar în spirit traditional. Nu numai cã am vãzut filmul, dar am avut si norocul sã le întâlnesc, doar una dintre ele, asistenta de platou - Carol Kunnuk, vorbea englezã. Ne-am strâns mâinile, ne-am privit în ochi si ne-am zâmbit, eu, românca cosmopolitã si citadinã prin excelentã, Madeline Ivalu si Susan Avingaq - mãruntele, zbârcite, cu ochii mici si vii si un zâmbet care le lumina fata încercatã de vreme. Surprizã maximã - fotografa de platou a filmelor din Igloolik este româncã - Oana Spînu, i-am scris pe e-mail si i-am propus un interviu pentru revista Avantaje, dar nu m-a învrednicit cu un rãspuns, probabil viata ei se desfãsoarã într-o lume paralelã si esentialã. Numele atelierului video dedicat femeilor - Arnait, este pluralul lui arnaq - femeie. Mai multe aici si aici. Filmele sunt lente, dar spre uimirea mea am reusit sã asimilez ritmul, cumva am intuit ca ãsta este ritmul de viatã în Marele Nord si asa trebuie vãzute ca sã poti întelege ceva despre cei de acolo.

Actorul Natar Ungalaq este si artist plastic. Sculpturile inuite sunt uimitor de expresive si miscãtoare, acum existã si desene si picturi. Pentru limba lor - inuktitut, existã un alfabet special, silabic, adicã fiecare semn reprezintã o silabã, nu o literã. Romanul Sanaaq a fost primul scris vreodatã în acest alfabet. Faptul cã sunt oameni simpli si au o viatã simplã nu-i face rudimentari sufleteste, lipsiti de intuitie si sensibilitate, din contrã, interiorul lor este bogat si plin de fantezie. Sunt convinsã cã este o culturã despre care stiu prea putine si de la care avem multe de învãtat. Si mai cred cã va deveni din ce în ce mai cunoscutã, mai ales prin povestile cinematografice de exceptie, un acces direct si spontan spre o lume asprã, misterioasã si amenintatã de schimbãrile climatice.

În 2005 când am revenit în România pentru înmormântarea tatei, la malul mãrii, în 2 Mai "la nudisti" am descoperit un inukshuk (inuk -0m, suk - înfãtisare, simbol), simbol inuit care imitã silueta umanã si servea de indicator, marca teritoriul, însemnând cã cineva a fost acolo si esti pe drumul cel bun (erau însemnate astfel si depozitele de hranã sau zonele bune pentru vânat). Pentru mine atunci a fost un semn cã viata mea trebuie sã continue în Canada. Atunci. Acum, nu mai stiu.