Search This Blog

Friday, March 27, 2009

Curãtenia de sezon: Ritualul primãverii de Stijn Celis/ Re-,II de Shen Wei



Foto: John Hall (Re-, II - site GBC)
Mã simt ca si cum m-as fi spãlat pe dinãuntru cu apã rece de izvor, apoi cu apã de flori, împrospãtatã si energizatã, desi n-am dansat eu, ci Grands Ballets Canadiens (pe unde misunã si niste rusi si latino-americani). Grand Ballets are o traditie salutarã pentru mentinerea vitalitãtii: în fiecare an creeazã 5-6 spectacole, cu mari coregrafi invitati din toatã lumea. Un privilegiu pentru noi. Si un bilet la balcon, rândul I, de unde ai o privire de ansamblu superbã, costã între $20 si $35 de dolari. Am dat mai mult numai la Ballets Béjart. Oare la Opera din Bucuresti nu se poate lucra în acelasi mod? Ar avea de profitat si balerinii si publicul.

Ritualul primãverii
de Stravinski, coregrafia Stijn Celis: miscãri bruste, sacadate, zvãcnet si pulsatie, dinamicã intensã. 24 de dansatori care se unesc, se despart, în continuã miscare. Contraste puternice de umbrã si luminã, grup compact sau risipit, rochii alb cu rosu-mac si camasi bordo sau negre cu pantaloni cenusii. Coregraful spune cã a lãsat deoparte povestea baletului si a pus accentul numai pe contraste: bãrbat/femeie, grup/individ, putere/fragilitate, calm/agitatie. Orice ar fi încercat sã facã, a iesit ceva minunat, care m-a dus cu gândul exact la palpitatiile mugurilor primãvara, la explozia de energie, la vremea capricioasã.

Re, Part II
de Shen Wei, pe care am avut bucuria sã-l admir si acum doi ani, cu "Folding". O încrengãturã de corpuri care se miscã unul în continuarea celuilalt, armonios, în echilibru natural, cu miscãri fluide, pe fondul unor fotografii de la Angkor Vat (of, Doamne, când oi ajunge si eu acolo?) si al sunetelor din junglã, dublate de muzicã traditionalã cambodgianã. Senzatia de fosgãialã din pãdurea tropicalã, de plante încãlcite si explozie de viatã ascunsã dupã perdeaua de vegetatie. Apoi dansatorii se despart si reapar rând pe rând, unduindu-se felin, curgãtor. Partea a doua a fost ceva mai greu de apreciat - corpuri livide aproape goale, miscãri si muzicã foarte lente, pe fondul rãdãcinilor imense care cotropesc zidurile palatului altadatã fastuos (în Cartea Junglei, partea neglijatã de Disney, Mowgli dã peste ruinele unui palat în junglã si un hanger bãtut cu pietre pretioase, obiect râvnit care aduce moartea cu lãcomia pe care o trezeste). Poate o aluzie la timpul fãrã timp, rãbdarea si perseverenta naturii.

video

Clip de pe siteul GBC

Am iesit de acolo cu o senzatie de plinãtate, nu din cea care te face sã debordezi, ci o deplinãtate seninã, împãcatã, care te face sã cauti un moment de liniste si sã încerci sã prelungesti senzatia de sublim. Dansul, ca si muzica, nu se poate povesti, explica, e vlãstarul momentului.

2 comments:

Anonymous said...

Stii de ce sunt oamenii asa de frumosi? Unii dintre ei...cel putin...de la muzica, de la dans, de la tot ce scrii tu aici despre plinatatea pe care o resimti, mi-e ciuda ca ai parte de atata frumos, o ciuda constructiva, nu te gandi la alte prostii ( n-ai cum , de fapt, ca te-ai prins cine-ti sunt!)
De la iubire sunt oamenii frumosi pe dinafara! Nu?
Ada

Antoaneta said...

Draga Ada cea frematatoare, atât de plina de senzatii si emotii. Frumosul e de doua feluri: cel de la mama natura si cel pe care îl creãm noi, oamenii. Si frumosul creat, fie el si grotesc la prima vedere (Goya, Bosch, Dali), vine întotdeauna din iubire, chiar atunci când vedem reproduse în artã furia, neputinta, cruzimea. Si când mã gândesc la artã, mã gândesc si la multii artizani anonimi din toate colturile lumii (maya, maori, afgani...români).

Am scris aici despre asta:
http://inlauntru.blogspot.com/2009/01/despre-caraibe-st-thomas-usvi.html si pe blogul meu în englezã, postul despre Dali (vezi tags) http://anto-logicity.blogspot.com