Search This Blog

Wednesday, January 20, 2010

La Habana, partial



Nu stiu sã vorbesc despre Habana. Mã copleseste încã, nu numai vizual, cu somptuozitatea si generozitatea arhitecturii coloniale (tavane înalte, camere vaste), lãrgimea bulevardelor, vegetatia luxuriantã, culorile vii, automobilele din frumosii ani '50 pe lângã Lada, Moskvici, Coco si bicitaxi, întunecimea strãzilor noaptea, fermecãtorul Malecon, soseaua de la marginea mãrii pe care te poti plimba la nesfârsit admirând nuantele de albastru si turcoaz si inhalând briza marinã. Mã copleseste prin simplitatea si cãldura care sunt firescul relatiilor umane de acolo. Nu-i vorbã, am avut parte si de chelneri indiferenti si distrati, dar impresia generalã a fost de grijã unii fatã de ceilalti, ca nicãieri în alte mari orase. La traversare, la coadã la bancã, în autobuz, la piatã, în muzee. Am simtit o mare dozã de ingenuitate, o deschidere pentru dialog (cum eram si noi înainte de '89, însetati de informatie, extrem de curiosi fatã de strãini, de ceea ce vine din afara insulei). Nu am avut nici o problemã circulând cu autobuzele municipale, erau 40 de centi CUP care trebuiau pusi în cutia soferului, noi puneam un peso pentru amândouã. Veneau destul de des si le-am prins foarte aglomerate numai pe la 6 seara în centru, am ajuns sa luãm unul si pe la 12 noaptea, întorcându-ne de la Trinidad, pentru cã nu ne întelegeam cu taxiul. Problema cu taximetristii era cã n-aveau sã-ti dea restul si umflau pretul, iar aparatul vesnic nu functiona.

Ca si în alte tãri sudice, la fiecare colt ni se fãceau complimente, dar întotdeauna amândurora. Multumeam zâmbind larg. Sau eram salutate cu un simplu Hola si rãspundeam la fel, nu mã costa nimic. De cele mai multe ori nici nu încercau sã se întindã la vorbã. Singurii care mã cãlcau pe nervi erau cei care încercau sã ne abordeze cu "Where you from?", se pare ca e fraza care a prins cel mai bine.

Despre Habana Vieja ar fi prea multe si prea putine de scris, e centrul istoric, matca orasului, cu biserici vechi: Catedrala San Cristobal de la Habana si Basilica Menor de San Francisco de Asis, cãrora le-am vizitat clopotnitele; impunãtorul Capitoliu fost sediu al Senatului; Muzeul National de Bellas Artes unde figura si românul Sandu Darie; Gran Teatro; barurile lui Hemingway Floridita si Bodeguita del Medio (unde n-am poposit pentru cã ni s-au pãrut tourist traps). Pietele erau extraordinare: Plaza de Armas, Plaza de la Catedral si Plaza Vieja, ca si Parque Central, pe malul apei. Palacio de los Artesanos avea un patio plin de plante si trei caturi cu arcade si coloane, pe unde se rãtãciserã oglinzi si mobile sculptate. Cãzile de marmurã în formã de melci marini din fostul palat al Guvernatorului spaniol le mai visez si acum. Am avut norocul sã ne ducã un bãiat drãgut, Johan, prin tot hotelul Raquel, proaspãt renovat, cu detalii neo-clasice si Art Nouveau de-mi venea sã rãmân acolo. Casa de la Infusiones ne-a încântat cu cei opt muzicieni care cântau toatã dupã amiaza, un vitraliu Art Nouveau fabulos si amintirea lui Eça de Queiroz, unul dintre scriitorii portughezi dragi mie. Când ne-am dus prima oarã chelnerul mi-a dat cartela lui ca sã-l sun pe Adrian, ba chiar m-a condus la restaurantul de alãturi unde era telefonul public.

10 de octubre, unde stãtea mama Olga, e un cartier popular modest, cam la un sfert de orã, douãzeci de minute de centru cu autobuzul. 10 octombrie 1868 marcheazã începutul primului rãzboi de independentã împotriva guvernãrii spaniole, rãzboiul de 10 ani. Chiar si acolo, unde strãdutele sunt umile, arhitectura era impresionantã, cu duble loggii, la etaj si parter, menite sã te protejeze de soarele prea puternic (de care noi n-am prea avut parte). Pe marginea strãzii ici colo erau palmieri si din curti se iteau mãnunchiurile în culorii vii de bougainvillea. Am fãcut fotografii de pe colina strajuitã de bisericuta Jesus del Monte. Din mers, printre case decãzute si modele de kitsch contemporan, mai zãresti si câte una scãpatã ca prin minune. Asta pentru cã nici nu-i usor sã te muti. Nu-ti poti vinde casa, poti doar sã o schimbi, am vãzut chiar anunturi scrise de mânã pe carton "se permuta" si puse la intrare. Magazine pe cartelã goale, sau cu o coditã pentru ceapã, yucca, sau ce se "dã" în ziua aia. Coadã la autobuz.Un magazin în CUC unde am gãsit conserve de legume si fructe, sucuri, supe la plic, lapte praf si mere importate la 45 de centi. Senvisuri cu chifle si carne de purcel de lapte la cinci CUP, omul rãdea pulpa cu un cutitoi. Oameni care stau pe stradã de vorbã sau zac si se uitã în zare. La casa de schimb o bãtrânicã deschidea discret cutia de pe genunchi unde avea prãjituri la vânzare, îl altã zi în centru aveam sã vãd un bãiat cu iubita pe genunchi si un tort paralelipipedic si cremos în mâna deschisã larg.




El Vedado (vedada - interzisã, pentru cã era strategicã pentru apãrarea orasului, de-abia dupã 1859 a fost deschisã constructiilor) e zona burgheziei de dupã 1920, în stil neo-clasic si Art Deco, cu strãzi paralele si perpendiculare, marginite de copaci, ordonate dupã cifre si litere: de la 1 la 29 - numere impare; si de la A la O. 23 sau La Rampa traverseazã cartierul de la mare la râul care desparte Vedado de Miramar, unul dintre cartierele rezidentiale actuale. G mai este numitã si Presidentes, din cauza monumentelor de rigoare, si este foarte largã, ca si Paseo, pentru a facilita accesul brizei marine care rãcoreste orasul ars de soare. Dupã Paseo se terminã cu alfabetul si încep strãzile de la 2 la 26. Vedado mi-a amintit de zona Dorobanti, acolo îsi are rezidenta si ambasadorul Marii Britanii, dar strãzile noastre cu nume de capitale par meschine pe lângã ale lor. La marginea mãrii, pe Malecon, se aflã multe hoteluri mari, de retea (Melia) sau nu - El Nacional, splendidã creatie a anilor 1930. În trecere zãresti vile magnifice itindu-se dintre palmieri, bougainvillea, calliandra cu capul rosu (powderpuff).



La piata de pe 19 între A si B am gãsit papaya, guava, portocale de un portocaliu verzui murdar, care erau bune pânã la urmã (dar nu se vând la export care vrea numai culorii vii), ananas, swiss chard, ardei, ceapã verde si rosii palide, dar gustoase. Am primit restul la CUC în CUP fãrã probleme, zâmbete largi si glume. Cu pungile era mai greu, trebuiau cumpãrate la intrare. Pe 19 cu 4 am gãsit si o pescãrie cu un peste mare, fioros si congelat cu coada-n sus pe tejghea. Pentru 1.50 CUC am luat un kil de file de somn (claria) bocnã. Crevetii erau vreo 3 si ceva, tot înghetati de moarte si ei. Se pare cã peste proaspãt existã numai la unditã si pe misterioasa piatã neagrã, care-i la fel de greu de pãtruns ca ritualurile francmasonice.


În magazinele în CUC din Vedado nu am vãzut unt, nici miere, am gãsit în schimb miere la Trinidad si unt la Viñales. Credeam cã în Cuba nu se face brânzã. Ba, se face, oficial era 8 CUC în Piñar del Rio. În Trinidad se gãsea si cu 30 CUP, dar trebuia sã cunosti un producãtor, sau pe cineva care îl cunoaste. Pentru cã am prins un val de frig am vrut sã ne cumpãrãm vreo geacã subtire sau bluze cu mânecã lungã. Nu am gãsit nicãieri altceva decât blugi, tricouri, maieuri, rochite din tricot, la preturi prohibitive. Un tricou subtirel cu mânecã lungã costa vreo 23 CUC adicã vreo 25 de canadieni. La salariile lor probabil cã toatã lumea se îmbracã cu ce primesc de afarã sau de la turisti, cei care n-au de acolo, cumpãrã de la ceilalti.

Românii se descurcã, cubanezii "rezolvã". A rezolva înseamnã sã mergi împotriva curentului, conform sistemului de pe lângã sistem. Si în Cuba se sustrag marfã si materiale din fabrici, birouri, spitale, farmacii, care ajung pe piata paralelã. Cu salarii de 15-20 de cuci pe lunã, cel mai greu sunt de obtinut banii, si asta nu spun eu, ci o prietenã care a renuntat sã mai predea la universitate, pentru cã nu era rentabil. Asa ajung si profesorii pianisti sau maseuze, sau inginerii taximetristi. Hay que resolver. Cu toate astea am vãzut cã multi nu si-au pierdut simtul umorului, ba din contrã, îl au foarte dezvoltat. Sã te plângi nu rezolvã nimic, de altfel.

21 comments:

alex said...

Au internet acolo? Prind "americanii" la tv? Ati avut nevoie de viza. V-ati simtit "ascultate"? Nivelul scolii e comparabil cu cel de aici(Romania)? exista somaj sau oamenii aia primescu oricum 30 de cuci pe luna :))? ( peste cucii grangurilor:) ). au calculatoare? au telefonie mobila? cu ce state au legaturi comerciale - sunt sub embargo din cate stiu. Au frigidere? Pot sa primeasca turiste canadiene in gazda fara "probleme"? America are ambasada acolo? Exista "piete bine aprovizionate"? Sa inteleg ca pana la urma e o problema de bani - cubanez/a fiind daca ai CUC poti sa traiesti ca-n rai :)? Anacronismul acestei "oaze" imi declanseaza melancolii - ... nu poate sa dureze - progresul tehnic are sa-i izbeasca cum ne-a izbit pe noi, romanii, in 1989. multumesc.

Antoaneta said...

@Alex. Pe rând: Internet acasa au foarte putini, cei care primesc parola de la contul de birou al unui prieten sau unii jurnalisti, altfel numai la hoteluri, cu 8$ pe ora sau pe la birouri ETECSA (telefonie). Calculatoare au pe sarite, mai improvizate, mai vechi, ce se poate. Au si celulare, dar e scump sa-ti iei o cartela, am vazut straini care aveau roaming. Cubanezii platesc si cand sunt sunati.
Au trei programe TV non-stop, inclusiv telenovele. Nu prind americanii pentru ca e interzis sa ai antena satelit. Romanii au nevoie de viza, canadienii nu. 30 de CUC e mult peste medie, atât are un medic, un profesor de gimnaziu are 20. Nu cred ca exista somaj, atâta timp cât sunt oameni care lucreaza si dupa pensie. Au legaturi comerciale mai ales cu Venezuela, doar e Chavez la putere, si depinde ce intelegi prin asta. Importa sare din Chile de pilda, lapte praf din Brazilia si unt din Uruguay. Frigidere au, cu apa stau prost. Pot sa primeasca orice fel de turisti daca au autorizatie. US nu are Ambasada ci U.S. Interests Section. De piata am scris deja. Fructe, legume si uneori carne de pui sau porc. Daca ai CUC trebuie sa ai multi, oricum, cu 20 nu se face primavara, toate costa.

confruntadurerea said...

@Antoaneta: sunt lingusitori cu turistii? Sper din toata inima ca nu. Nu imi plac deloc tarile care si-au facut un obicei din a fi amabile in special cu turistii straini. Sper ca ei sunt dincolo de artificiile astea, sper ca toate cele pe care nu le au includ si servitutea in fata strainilor. Imi place sa mi-i imaginez liberi, impartiali, dezinteresati. Niste supravietuitori fara smecherii.

Antoaneta said...

@CD - sunt si lingusitori, smecheri si interesati, ca oameni sunt, si-o duc si greu. Dar nu sunt mai mult decât grecii sau italienii. Nu e greu sa treci de acest prim strat, daca le arati ca te intereseaza într-adevar soarta lor. Gândeste-te ca majoritatea turistilor se duc acolo numai ca sa se simta ei bine si sa uite de propriile probleme pe sub palmieri. Cât despre amabilitate, eu am remarcat ca e prezenta si in relatiile dintre ei, asta mi-a placut. Si am dat peste oameni care ne-au ajutat (helpful nu exista in limba romana) si cu zâmbetul pe buze, fara sa pretinda nimic, carora nu le-a pierit dragalasenia pentru ca nu aveam marunt. Am vazut ca si Cosmin Bumbut, fotograful, a avut o opinie similara, si cred ca nici spaniola nu vorbeste.

giuliaszavo said...

foarte interesanta postarea ta. am citit-o pe parti si azi si în alta zi.

Greu sa-ti faci o parere despre Cuba.

Antoaneta said...

@Giulia - greu sa generalizezi adica, sa sintetizezi Cuba in cateva cuvinte? Despre ce tara nu e greu sa-ti faci o parere, zic si eu? Adica orice tara are contradictiile ei, parti luminoase si parti intunecate. Cuba era o tara prospera in 1958, cu toate problemele economice si diferentele de clasa care nu lipsesc nicaieri in lume. Comunistii au lasat-o in paragina pentru ca primeau subventii de la URSS si s-au apucat sa restaureze ce se mai poate ca sa scoata bani din turism. Cubanezii pe de alta parte sunt foarte ingeniosi, si foarte ospitalieri.

amalia said...

Draga Antoaneta, te-am asteptat cu emotie sa te intorci din Cuba, sa ne povestesti...
Imi plac atat de mult demersurile astea de cunoastere, excursiile astea care trec de bariera turismului conventional, cu prajiturele la discretie.
te salut cu mare drag :)

alex said...

Cubanezii din insula au voie sa detina valuta straina? erau multe case de schimb valutar? :)Dar bisnitari. Multumesc.

Antoaneta said...

@ Bine ai venit, cu acelasi drag
@Alex - da, au voie sa detina valuta, are o logica voia asta, le-a permis rudelor sa le trimita dolari, care evident raman pe insula, in buzunarele guvernului. Sunt case de schimb, CADECA, dar totul e de stat acolo, deci exista un singur curs, care se schimba saptamanal, au fost fluctuatii doar de 1-2 dolari. Sunt si bisnitari, dar risti sa te pomenesti cu CUP in loc de CUC, asadar nu ne=am apropiat de ei.

Maneki Neko said...

A fost super frig la inceputu asta de ianuarie in Havana. In septembrie , a fost extrem de cald, nu putem sa-mi imaginez plimbarea in Havana cu pulover si geaca. Maleconul era inchis circulatiei. Se zbateau valurile pe sosea. Era misto, dar taximetristul care o cotise pe alta strada catre Miramar, zicea ca poate deveni periculos. Toate terasele inchise.Stinga imprejur din Miramar si intors in Centro. T-a placut Casa de la Musica? Salon Rojo? Turquino?

Antoaneta said...

@Maneki Neko - da, chiar a fost racoare in ianuarie, n-as zice frig. Salon Rojo si Turquino le-am ocolit, pareau la fel de comerciale ca si Gato Tuerto, pentru turisti si new riches. Evident, cubanezii normali nu-si permit sa iasa in oras, eventual la Casa de la Musica. N-am prea iesit seara, pentru ca bântuiam toata ziua. De-abia in drum sper aeroport am aflat de Diablo Tun Tun si alte locuri in Miramar, unde n-am fost.

Maneki Neko said...

:) Un pic racoare? Chiar venit din Montreal, io am zis ca e frig. Aveam camera la 100 m de ocean, si batea un vant de falfaia patura pe pat.
E adevarat ca anumite cluburi nu sunt pentru cubanezii de rind.15 Cuci intrarea la Salon Rojo, 10 la Casa de la Musica. In la Cecilia e 25 CUC. Io cautam concert cu Charanga Habanera. Dar erau plecati in US in turneu. Gente de Zona trebuiau sa cinte in La Cecilia in Miramar, dar fiind frig, nimic nu functiona pe afara. Cu cine ai zburat?Air C sau Cubana?

Antoaneta said...

@Pisica norocoasa - Cubana, cu vreo 650. Noi am stat pe Paseo cu 25, in Vedado, si seara intr-adevar era frig in casa, dar asta si pentru ca nu au geamuri, dupa cum bine stii, ci obloane. Ziua si seara pe strada in schimb era racoare, ne-am intors si la 3 dimineata pe jos si tot era ok doar cu un pulovaras. Normal ca langa mare batea briza.

Niste prieteni s-au dus si la Havana Jazz Café, dar dupa experienta Gato Tuerto si cu plecare in zori spre Trinidad, am renuntat. Cand ma duc prima oara intr-un oras umblu mult pe strazi si putin prin cluburi, mai ales ca la Habana sunt pline de straini sau nomenclaturisti.

Maneki Neko said...

Sunwing au bilete la 285 CAD. Te duc pina in Varadero, de acolo e intotdeauna un Viazul sau Gaviota ale Sunwing, care sa te duca pina in Habana. Asta daca te-ai intoxicat de Habana, cum s-a intimplat in cazul altora...:)
E adevarat ca cel mai misto e hoinaritu pe strazi intr-o prima vizita. Mai ales acum cind din pdv temperatura, se putea. Cind e cald extrem, hoinaresti de la o umbra la alta .
Dar hoinaritu la 4 dimineata prin Habana Vieja sau Vedado, incercind sa te orientezi dupa bataia vintului dinspre Malecon, priceless...:)
Preferintele si perceptiile , intotdeuna individuale. Mie imi plac cluburile (unele) din Habana pentru ca (,) cu sau fara turisti si nomenclaturisti , inca mai respira aerul din Lost Cityul lui Andy Garcia.Chiar daca acum muzica e alta . Peste 20 de ani cind se vor face filme despre Habana de azi, e clar ca ..Gozando en Habana sau Yo me quedo en mi Habana o sa fie expirate din pdv al stilului.:)

In alta ordine de idei , ce mica si plina de surprize e lumea asta :)

Antoaneta said...

@Pisica - mica da, plina de suprize, poate (m-am intalnit cu niste columbieni cunoscuti la un seminar la Montréal in Viñales). Dar nu mi se pare deloc uimitor ca romanilor de un anume fel sa le placa la nebunie Havana, si sa revina acolo. E culta, e decadenta, e romantica si musteste de viata. Ca si Bucuresti, Montevideo, Buenos Aires, si-a trait culmea gloriei pana in anii 50. Pentru cui ii place genul, da, priceless. Noua ne place, nu?

Maneki Neko said...

Io am intilnit pe Malecon un tip din Costa Rica care studiase multi ani in Romania. A auzit romaneste si a intrat in vorba. Initial, vazindu-l ca se uita insistent mi-am zis ca e sau un baiat de-al lor cu "ochi albastrii" , sau un alt fel de "baiat" din cei care se intilnesc la capatul Rampei pe Malecon :). Si el atins de maladia Habana . Am vorbit o gramada. Stia tot ce misca in Romania.
DA pentru Buenos Aires.( As da oricind est si vest de Montreal pe Recoleta si o bucata de Boca. Si pe Pauline Marois pe Eva Duarte...:)
Montevideo? Interesant, dar fara magia celorlalte ( perceptie personala).

Antoaneta said...

Boca nu. Recoleta, San Telmo si Palermo, mai ales Chico. La Montevideo am stat aproape trei luni, pentru master, asadar am aprofundat. E un fel de burg transilvan cu rambla/malecon, cu tot ce decurge de aici. Si cel mai lung carnaval din lume, mai ales murga. Cine e Pauline Marois? Adica, who knows her out of Québec?

Tequila said...

Foarte interesante posturile despre Cuba. Sper sa mai dezvalui cate ceva in cele urmatoare :)
Interesante si comentariile si evident, raspunsurile la ele ;)

Jordi / George Mureşan said...

Am înţeles că în Cuba se stă bine la capitolul longevitate, în pofida unei alimentaţii nu tocmai new age (gugăleşte Cuba longevity). Tu ce crezi? Francezii trăiesc mult pentru că beau vin roşu. Luxemburghezii, pentru că au cel mai ridicat nivel de trai din lume. Ungurii trăiesc puţin, pentru că mor de inimă rea. Ruşii puţin, din motive de vodcă la micul dejun. Românii, din motive de slăninuţă şi stress. Cretanii trăiesc mult pentru că mănâncă feta. Caucazienii, pentru că se caţără pe munte toată ziua-bună ziua.
Să fie adevărate, toate astea? Vrem să trăim mult: cum procedăm: un pic de sex, drugs and rock'n'roll e ok? În acest caz, e o veste mai degrabă bună (pentru unul ca mine, amator de la bona vida, pe care fasciştii de vegani – rumegători-de-soia îl înspăimântă).

Antoaneta said...

@Jordi - pai vezi ca am scris in articolul precedent, bunicul meu prin alianta are 95 de ani. Si tatal lui mi se pare ca a trait pana la 101. Stiu ca lu' bunicu' nu i-a scapat nimic cu fusta, in afara de femeile fara fund, despre care spune ca sunt ca o casa fara acoperis. Drogurile si rock'n roll nu cred ca l-au interesat. Ah, si era macelar, deci pana in 59 a mancat multa carne. S-am mai auzit de o doamna de peste 90 de ani. Problema este ca si Fidel s-ar putea sa fie longeviv!

Antoaneta said...

@Tequila - Multam