Search This Blog

Tuesday, January 19, 2010

Cuba la prima vedere


Prima mea întâlnire cu fosta perlã a Antilelor (desi nici o insulã din Caraibe nu mai vãdeste gloria trecutã a domniei zahãrului pentru export), dupã bomboanele cubaneze, a fost "El palacio de las blanquisimas mofetas" de Reinaldo Arenas, tradus impropriu în românã "Castelul". O carte îmbibatã de mireasma goiavelor, de pasiuni, trãdãri, lacrimi si sânge. Tristã dar mustind de viatã. La Salsa You&Me pe 11 Iunie l-am cunoscut pe Angel, care studiase chimia în România si a fost DJ acolo în perioada de început.

A venit apoi muzica celor de la Buena Vista Social Club, Bebo y Cigala, Chucho Valdés. Un profesor din facultate mi l-a prezentat pe Alejo Carpentier "Los pasos perdidos", dupã l-am cãutat eu - "Ritualul primãverii", "Recursul la metoda" si "Le royaume de ce monde". Au urmat filmele "Azucar amarga" si "Fresas y chocolate", nu pentru cã as fi cãutat Cuba în disperare, ci pentru cã în interesul meu pentru tot ce era hispanic sau latino-american mi-au rãsãrit în cale. Asa s-a întâmplat si cu si o altã carte fabuloasã "El mundo alucinante", de acelasi fabulos Reinaldo Arenas, înainte de filmul "Antes que anochezca" inspirat de autobiografia lui. Stiam vag cine era Che Guevara, si ca Fidel era lider maximo. Dupã ce am colindat Caraibele vreme de trei ani la bord de navã, vãzând cum ocolim Cuba din toate pãrtile, dorinta mea de a vedea cea mai mare dintre insulele din jur a devenit arzãtoare. În Jamaica am prins drag de Alicia, care lucra acolo ca ghid, o mulatrã plinã de viatã, dar si foarte educatã. Am poposit la Montréal, am cunoscut o vecinã cubanezã maritatã cu un iranian, foarte simpaticã, care mi-a explicat cã bãrbatii cubanezi nu-s de încredere.

Si pe 13 iunie 2007 am întâlnit eu unul care era, apoi ideea de a merge în Cuba s-a cristalizat fiind împreunã. Mi se pare cã lucrurile s-au potrivit foarte bine, evident as fi trãit altfel cãlãtoria asta dacã Adrian n-ar fi facut parte din viata mea.

Unul dintre scopurile principale a fost sã-i cunosc mama, bunicul si casa în care a crescut, prietenii, extizându-mã la Habana si ceea ce puteam vedea din Cuba în numai douã sãptãmâni, pentru cã o fi ea insulã, dar e cât jumãtate din România, cu trenuri foarte lente si sosele proaste.

Am ajuns noaptea pe rãcoare, împreunã cu noi sosise si un val de frig. Asadar mitul tropicelor deja picase. Cel al salsei non-stop îmi fusese distrus demult, pentru cã Adrian nu danseazã decât la petreceri, si nici atunci cu mare avânt (el zice cã e mulatru intelectual). Romul si berea mai acãtãrii se vând numai în pesos convertibili sau echivalentul lor în moneda nacional, ceea ce depãseste cu multe puterea de cumpãrare a majoritãtii. Rãmãsese iluzia unui popor oarecum ingenuu, dupã spusele lui Adrian, cu o capacitate impresionantã de a spera, a lupta, si a se bucura. Îmi spusese si Angel în România la un moment dat, la un concert de muzicã africanã, cã în Cuba oamenii ar fi reactionat mult mai vioi, dansând din rãsputeri. Bãnuiesc cã sângele african apã nu se face, din cauza asta si brazilienii sunt cel mai vesel si dansator popor din America de Sud.

Am venit cu bani lichizi la mine, stiam cã e dificil sa plãtesti cu cardul sau sã scoti cash de pe el. Toti dolarii trebuie schimbati în CUC (CUban Convertible peso), dar poti schimba si în CUP (CUban Peso) 1CUC = 24CUP. Cucul e o monedã practic inventatã pentru a putea centraliza toatã valuta care intrã în tarã, si care e schimbatã cam cu 15% sub pretul pietei, adicã un dolar canadian valora, dupã ei, 85 de centi CUC si vreo 20 de pesos CUP. Ne-am dus acasa cu un Moskvici opintit si gâfâit, Elias fãcea ilegal pe taximetristul, masina nu era într-o stare suficient de bunã ca sã poatã obtine permis pentru asta. În beznã zãream lozinci pictate pe zidurile din drum. Casa era umedã, cu pete mari de igrasie, si extrem de austerã. Olga ne cumpãrase un pat special, cu o sumã echivalentã cu salariul mediu cam pe 6 luni, si ne pusese niste cearsafuri noi cu floricele, din poliester 100%. În interior existau numai douã usi: la baie si la camera mamei. Interioarele fiind foarte înalte, de aproximativ 4 metri, usile aveau vreo 3, si când s-au degradat, n-au putut fi înlocuite. Toate lustrele aveau becuri de neon, si nici o fereastrã nu avea geamuri, numai obloane de lemn, închise pe dinãuntru. Ziua intra o luminã firavã prin bucãtile de geam plasat hãt deasupra obloanelor de un stat de om. Apa nu exista decât rece, desi baia era amenajatã corect, asadar am încãlzit oleacã pe aragaz ca sã ne putem spãla. Nu conteazã, am trãit experiente asemãnãtoare si în iernile anilor 80, când încãlzeam apã pe aragazul de voiaj cumpãrat de mama de la Praga, pentru cã nu aveam presiune la gaze.

Bunicul are 95 de ani si e bolnav, acum suferã cu gâtul, are un fel de bronsitã agravatã probabil de temperaturile de 15 - 20 de grade pe care le-am prins noi acolo si de umezeala din casã. Cu toate astea nu si-a pierdut simtul umorului, nici toti dintii. Când râdea prea tare amintindu-si de aventurile din tinerete (sãraca bunicã) i se pornea o tuse gâjâitã si sufocantã. Îsi petrecea ziua si noaptea în camera umbroasã, dormind sau semi-treaz, uneori se trezea noaptea tusind cumplit si scuipând, apoi începea sã vorbeascã cu oameni care au pãrãsit de mult lumea aceasta. La un moment dat a început sã latre si câinele vecinului, plasticul de pe salteaua de sub noi fosnea (mamei lui Adrian i s-a pãrut mai întelept sã nu-l scoatã) si cearsafurile de poliester mã fãceau sã mã simt înfãsuratã în perdea. Desi ale mele sunt de bumbac si în Cuba nu prea am vãzut asemenea accesorii. Mã simteam într-un roman de Reinaldo Arenas sau Garcia Marquez. Nu am avut alt remediu decât sã râdem pe tema asta, desi Adrian se gândea ca mama lui trãieste asa 365 de zile pe an, ceea ce îi îngheta râsul.

Olga a fost editor de carte, are 66 de ani si încã lucreazã de acasã, nu se plânge si nu le cere bani bãietilor, se multumeste cu ce îi trimit ei. Marunticã, cu pãrul scurt cãrunt si privirea vie sub ochelari, e o femeie extraordinar de stoicã, nu se plânge, nici nu scuzã regimul, e mâhnitã ca o tarã prosperã în copilãria ei a decãzut în halul ãsta, si cã toti o duc greu, mai ales pentru cã a crezut în Revolutie la începuturile ei, s-a dedat trup si suflet cauzei, a lucrat si în Angola. Dar nu se lamenteazã. Comunismul în Cuba nu a fost impus ca în România, ci primit cu bratele deschise pânã când si-au dat seama de costurile umane, sociale si economice. Initial a pornit ca o revolutie nationalistã, împotriva dictacturii lui Batista, promitând apoi egalitate, libertate si fraternitate, care urmau sã fie distribuite pe cartelã, dupã ce se confisca tot.

A doua zi am scos plasticul de pe saltea, am gãsit si cearsafuri albe de bumbac, dar bunicul a avut o noapte la fel de agitatã, si noi cu el. Acea duminicã am petrecut-o în casã cu Olga privind fotografii si ascultând povesti, cercetarea asupra exportului de sclavi din Angola, cum a stat cinci luni la Paris si se ducea la Luvru în fiecare duminicã, excursia la Moscova, St. Peterburg si Kiev. Cum a înselat-o sotul ei prima oarã, când a fost trimis sã lucreze în altã provincie, desi ea si mama lui l-au întretinut în timpul facultãtii. Am gãtit împreunã si am asteptat sã revinã Adrian de la fostii lui colegi de la atelierul grafic al bisericii catolice. Spune ca singurele optiuni în Cuba sunt "Cristo o Castro". Olga avea în casã un salam si niste cârnati aduse de cineva din provincie, bune, orez, fasole neagrã, ceapã, pâine, yuca, un pachet de paste si banane verzi. În afarã de banane si carne, toate erau ratia de pe cartelã. Ulei primesc o canã pe lunã. Dimineatã ne-a dat pâine goalã cu ceai. Am aflat mai apoi cã se gãsesc fructe si legume la piatã, la preturi în CUP, dar probabil nu-i stãtea în fire sã mãnânce asa ceva, a preferat sã cumpere hârtie igienicã, sã fie când venim noi. 2 CUC patru pachete.

Luni am pornit sã cãutãm camerã pentru prietena noastrã care urma sã soseascã în aceeasi noapte, si un Internet, pe care l-am gãsit în casa unor jurnalisti, ea fiind chiar o scriitoare premiatã care mi-a dãruit douã cãrti si mi-a împrumutat un pulovãr în caz cã-mi va fi si mai frig. Casa era superbã, cu peretii acoperiti cu tablouri, lustrã de Murano, coloane clasice si obiecte Art Nouveau. Biblioteca acoperea trei pereti. Dar bucãtãria se vedea cã era cam goalã, unele mobile foarte uzate, ca si hainele lor. Ei mi-au dat si adresele câtorva piete bine aprovizionate. Mergând prin cartier am vãzut cã fusese cândva înstãrit, dar caldarâmul era deteriorat si luxurianta vegetatiei nu reusea sã mascheze casele dãrãpãnate.

Cãutând camerã am fost la fiica unei contese, cam de vârsta mamei mele, care cunostea multã lume. În Vedado, cartierul select al anilor 20 - 50, lucrurile stãteau ceva mai bine decât în popularul 10 de octubre, si totusi decadenta se simtea si acolo. Datoritã Leticiei, care avea si ea o casã enormã, cu salonul ocupând toatã fatada si camere impunãtoare, am gãsit o camerã care aratã ca la carte, cu perdele si cuverturã matlasatã asortatã. Tot fãrã geamuri, doar cu obloane la ferestre, care lãsau sã treacã tot zgomotul din bulevard si frigul de afarã. 30 de CUC, am bãtut palma. În drum spre casã am cãzut de acord cu Adrian sã stau si eu acolo, ca el sa aibã timp de mama lui, pe care nu o mai vãzuse de patru ani, si de prieteni, în timp ce eu urma sã hãlãduiesc prin locurile de pelerinaj turistic cu prietena mea, urmând sã ne vedem cu totii serile. A fost un aranjament care a functionat bine pentru toti pânã la urmã, desi nici mie, nici lui, nu ne convenea prea tare sã ne separãm. Asa am evitat ca eu sã intervin în discutiile cu Olga, de care oricum am prins mare drag, si ea de mine, desi pe cealaltã norã nu o poate suferi, mi-a spus cã eu am grijã de Adrian, si cealaltã nici mãcar de copii nu prea are, nici de muncã nu si-a gãsit în Canada. De, nu cravata face pionierul!

6 comments:

alex said...

m-ai emotionat. multumesc.

Antoaneta said...

Cu multa placere. Cuba e o tara emotionanta, nu numai din cauza situatie dificile, ci mai ales din cauza contrastelor.

light play said...

anto, esti o povestitoare extraordinara! si eu astept continuarea. te rog sa nu ne tii mult! :)

Danangib said...

Extrem de interesant si frumos povestit. Asteptam urmarea xxxx

tia o'c said...

FFFFFFF INTERESANT! Merci Anto!

explorish said...

mare lucru să vezi o ţară având o legatură "personală" şi acces direct la viaţa de zi cu zi a oamenilor "normali". mai ales aşa o ţară. frumos.