Dincolo de Havana - Trinidad

Întrucât am însirat o poveste sinteticã si la obiect pe un site grozav, îl semnalez aici.

Multi ar crede ca exista numai Varadero si felurite insulite (cayos), plajele albe, apa turcoaz, hoteluri all-inclusive. Am descoperit ca în Cuba exista si Sighisoara (a mai remarcat cineva:) si am pornit într-acolo, ca la pomul lãudat cu sacul. N-a fost nici o problema sã sun din Havana si sã fac rezervare la casa particular. Autocarul Via Azul, pentru care a trebuit sa ne trezim cu noaptea în cap, pleca pe la 8, a oprit de nenumãrate ori prin diverse sate, sau chiar în fata unor case izolate, probabil soferii le duceau una-alta din Havana si luau mâncare. Toate bune, dar pe banii nostri. Nu-i rãu sã-i furi statului, ca si el îi furã pe toti, dar creeazã obiceiuri proaste care se perpetueazã si dupã schimbarea regimului.

În drum am trecut pe lânga rezervatia naturala Cienaga de Zapata (mlastina lui Zapata), cu tot felul de specii endemice de plante si animale, gen Delta Dunãrii. Dupã am continuat spre Playa Giron/Bahia de Cochinos, locul unei "bãtãlii istorice" - 17 aprilie 1961, în care 1511 de contra-revolutionari, la bordul câtorva vase, majoritatea cubanezi din Statele Unite, s-au înfruntat cu 15.000 de oameni din fortele castriste. CIA si guvernul USA au fost implicati în planificarea invaziei. Lozincile care precedau locul faptei culminau cu afisul din capul satului, care exprima mândria primei victorii împotriva imperialismului yanqui. So much for it.

Dupã 6.5 ore, mai mult sau mai putin plãcute (dupã Cienfuegos peisajul a început sã se onduleze si a trecut spre munti pe stânga, mare pe dreapta), am poposit în Trinidad. Gazda, Nancy, a venit sã ne astepte la autogarã, stia ea ce stia, la sârma care separa pasagerii de oras se îndesau gazdele în cãutare de turisti, care un mini-poster cu fotografii, care cu o carte de vizitã. Era o zi înnoratã si rãcoroasã, eu m-am urcat iar în ce turle am gãsit pe acolo si am misunat pe strãzi. De mâncare am gasit pizza localã vândutã din fereastrã cu 25 de centi si ceva fripturã si salata la un restaurant bodegã. Nu prea eram cu chef, orasul era micut si ni s-a pãrut cam lung drumul cu autocarul, pentru atâta lucru. Farmecul era cã Trinidad a rãmas intact din sec. XVIII, dar semãna suspect de bine cu zona Transilvaniei: acoperisuri frumoase de tiglã, strãzi pavate cu piatrã cubicã, case colorate lipite unele de altele. Dacã te îndepãrtai de centru, ceea ce nu era greu, mizeria rãsãrea dintre culori precum ciolanele unui cersetor prin hainele desirate. Se vedea de la postã cã turismul e cam singura sursã de venit, ceea ce ne-a confirmat si un localnic de la un muzeu local. O fetitã pe care am fotografiat-o ne-a cerut un pix, o negresã în piatã ne-a întrebat dacã nu avem un tricou sã-i dãm si ei, un nene ne-a cerut bani. Nu-i de muncã, fabrica de bomboane din apropiere e închisã. Poate din cauza asta nu mai sunt bomboane cubaneze în România.

Seara era a doua noapte de galã a festivalului Semana de la cultura, am rezistat eroic frigului si i-am privit pe tinerii balerini contemporani de la Endedans, urmati de niste tinere împopotonate cu pene de strut verzi care dãdeau strasnic din tot ce aveau, un cântãret patetic si un grup de dans folcloric. Nu am rezistat pâna la sfârsit, un comic de cãmin cultural punând capãt distractiei.

A doua zi am dejunat interesant, cu guava în trei forme de agregare: fruct, gem, suc, patru bucãtele de brânzã excelentã, rosii, pâine, unt si cafea. 3 CUC. Mai vrei si-un ou, mai pui un CUC. Dupã care a venit sã mã ia ca din oalã omul cu caii, de care eu de-abia întrebasem dacã existã cu o zi înainte. Mâna destinului am zis, si am plecat spre muntii din zare, eu si vãrul omului. Probabil tartorul avea un grup de turisti cu altã destinatie. 20 de CUC e rezonabil, pentru trei ore dus-întors de bãtut coapsele de sea, plus mers prin pãdure pânã la cascada seacã. Am traversat practic toatã valea, printre câmpuri, palmieri, vaci cu vitei, cãlãreti rurali, capre si câte o ogradã. Am zãrit si ceva pãsãret sãlbatic, greu de zis din mers ce era cu el, cred cã si prepelite, ghidul le-a zis codornices. Io nu prea stiu care-i potârniche si care-i prepelitã, da' erau mici, sãracele.

La întors am vãzut cã ratasem autobuzul pentru faimoasa plajã Ancon, si am reusit sã mergem cu un vechi Chevrolet sau ce era, la Boca, numele-i vine de la gura râului care se varsã acolo. Cum necum, desi era vânt, am reusit sã mã îmbãiez, apa era minunatã, limpede si cãldutã, ba chiar am vãzut arici de mari prinsi de stânci si un banc de Caribbean Blue Tang.

Nu ne-am despãrtit cu pãrere de rãu de Trinidad, dar mi-ar fi plãcut sã mai stau sã explorez zona, sã mã duc de pildã în zona muntelui Topes de Collantes unde se practica eco-turismul, sau sã vãd Valle de los Ingenios, unde s-a cultivat intens trestia de zahãr în secolul XVIII si se poate merge si cu trenul cu aburi, turistic, evident. Tot pe acolo le-au dat la cap celor care s-au împotrivit victoriei revolutiei pânã în 1964 (Rebeliunea din Escambray), inclusiv au deportat o parte din tãranii revoltati, cei care au scãpat de închisori si executie. O parte din rebelii ãstia au luptat alãturi de armata lui Fidel, ca sã scape de dictatura lui Batista, dar nu le-au plãcut consecintele comuniste. Bineînteles, asta nu scrie nicãieri, noroc cu Wikipedia.