Search This Blog

Friday, January 29, 2010

Hoinãrind prin Cienfuegos



Teatrul Tomas Terry unde a cântat cândva Caruso

Perla Sudului era în drum, la o ora si jumãtate din Trinidad, 5 de Havana, un motiv bun sa întrerupem cãlãtoria hurducãitã cu autocarul chinezesc, mai ales cã de data asta orasul nu e la câtiva kilometri de mare, ci pe malul unui golf, si are de douã ori mai multi locuitori decât Trinidad. Ne-a costat doar un cuc în plus sã luãm douã bilete separate, la autobuzul de dimineatã si cel postmeridian.

Întrucât a fost fondat de francezi veniti din Louisiana si Bordeaux, orasul, si mai ales Plaza Mayor, cu parcul José Marti în centru, poartã amprenta stilului neo-clasic din secolul XIX, cu un pas în urma perioadei Belle Époque. În jurul pietei sunt concentrate primãria, liceul, teatrul, palatul culturii, casa artizanilor, catedrala cu vitralii si câteva cârciumi cu staif ca El Paladio, amintiri dintr-o viata mai bunã. Figura lui Che tronând pe o clãdire de colt vegheazã în continuare asupra cuceririlor mãrete si propãsirii socialismului. La artizani ne-a plãcut cel mai mult, nu numai pentru puzderia de obiecte din piele, mãsti si bijuterii din felurite coji si seminte, rochite, pestisori de lemn pictat, tablouri kitsch sau mai putin, copii dupã arme si obiecte taínos, ci si pentru ambianta generalã. Bazarul se afla la parterul unei case vechi, începea sub coloane si continua printre impunãtoare mobile sculptate, pâna pe terasa veselã si inundatã de luminã. S-ar zice cã am fost la cumpãraturi, întrucât m-am ales cu o mascã semnatã de autor, care pãrea unicat, si o agrafã de pãr cu un betisor accesoriu, ambele din coaja unui tip de nucã de cocos. Cel mai mult mi-a plãcut cum combinau lemn de diferite esente si culori sub formã de bijuterii si obiecte decorative. Am o mare afectiune pentru lemn, mi se pare ca emanã caldurã.

Un mister neelucidat a fost cafeneaua El Telégrafo, aflatã în fata comitetului municipal al PCR, pardon, PCC. Curatã, cu lãmpi si mobilã ultima modã, nenumãrate feluri de cafea la preturi imbatabile (35 de centi un espresso), ba chiar cu un biscuit alãturi pentru câtiva bãnuti în plus si o fatã zâmbitoare la bar. Cum s-a pripãsit un asemenea loc care miroase a putrefactie moralã capitalistã în gloriosul Cienfuegos n-am aflat, mai ales cã în Cuba absolut tot e proprietatea statului, care eventual împarte cu investitorii strãini. La prânz am avut altã surprizã, am nimerit la un restaurant în moneda nacional, cu preturi derizorii. La nota de platã preturile s-au dublat ca prin farmec. Explicatie: în meniu nu sunt trecute preturile în CUC, dar ele existã într-o lume paralelã. Prietena mea, româncã fiind, suporta foarte greu sistemul, întrucât îi amintea de al nostru, asadar s-a ridicat val vârtej, m-a lãsat garantie si nu s-a lãsat pânã n-a venit triumfãtoare cu moneda nacional în dinti, desi nu stie spaniolã. Cubanezii rezolvã, noi ne descurcãm, cum ziceam.
La trap în jos la mijloc de Prado des, pânã când devine malecón (falezã) mãrginit de palmieri, din când în când ne depãsea câte o telegutã care servea de taxi.




La un moment dat, când s-au interpus siruri de case între noi si mare, am urcat într-o cotigã, mai mult asa, de amorul artei, pentru cã vãzusem un autobuz care mergea oblu pânã la capãtul (Punta Gorda) promenadei. Acolo am dat peste Palacio del Valle, în stil eclectic: maur, neo-gotic si veneto-bizantin, care exhiba si o negresã coloratã nu numai la piele ci si la caracter, dupã toate aparentele. Locul superb, dar mirosind de la o postã a vizuinã rezervatã turistilor, ne-am tras în poze pânã a venit autobuzul care ne-a întors în centru, unde am mai bãut o cafea la El Telégrafo, cã prea era bunã. În rest nu prea mai aveam ce vedea, fortãreata setecentescã era peste drum de apã, plaja de la Rancho Luna prea departe, si ne-am întors la autogarã la pas. Oricum am avut de asteptat douã ore autocarul care n-a mai venit, ne-au adus un înlocuitor, care a ajuns pe la 11, în loc de nouã jumate'. Si am luat autobuzul pânã acasã, fiind nu ne-am înteles la pret cu taxiurile. Noroc cã aveam un rucsac pentru amândouã.

Palacio del Valle, Punta Gorda, Cienfuegos

5 comments:

Edu said...

Bine ai revenit!
Asa cum povestesti pare o splendida aventura si Cuba asta.
Felicitari pentru postari, sunt vii, colorate, le poti simti aroma.

Antoaneta said...

@Edu - din pacate pentru ei aventura nu este splendida. Ma bucur mult ca-ti place:) Oamenii sunt foarte vii, colorati, si emana o anume ingenuitate, chiar cand incearca sa te pacaleasca, sunt ca niste copii care tocmai au invatat primul truc. Evident exista si reversul monedei, cei aserviti regimului, care profita de sistem.

giuliaszavo said...

http://aracelifoto.blogspot.com/
este blogul unei fotografe din Barcelona , care a surprins càteva imagini superba în Cuba , anul trecut, si chiar a obtinut un premiu cu ele.

Pupici!!

explorish said...

dap, pe-ăsta l-am ratat. pare fain din ce areţi aici, un fel de mica Rigă. în trecere m-am întrebat dacă i-au dat numele oraşului după Camilo, ca Oraş Dr. Petru Groza, sau Karl-Marx-Stadt, sau pe Camilo îl chema ca pe oraş, gen Bălăceanu-Stolnici sau Popescu-Mizil.

Antoaneta said...

@Explorish - numele i se trage de la alt Cienfuegos, pentru Camilo e o simpla coincidenta. Evident si eu am crezut la fel, pentru ca s-au si batut acolo (se vede si-n filmul "Che":)