Despre Caraibe - Republica Dominicanã

Multã vreme nu am stiut ca insula Hispaniola, prima "descoperitã" de Columb, era împãrtitã în zilele noastre între Republica Dominicanã si Haiti. Din pãcate Haiti are o istorie contemporanã tare tristã si independenta nu i-a adus avantaje, în timp ce Martinique si Gouadelupe, fiind înca département d'outre-mer, se descurcã binisor. Am fost tare uimitã în 2003 când am descoperit cã au pasapoarte europene si moneda localã este Euro, pe când noi ne milogeam sã ne bage în Europa. Republica Dominicanã a fost si ea crunt marcatã de dictatura lui Trujillo, descrisã viu de Vargas Llosa. Acum este un alt paradis turistic, o fatadã prost pictatã în spatele cãreia se lãfaie mizeria si coruptia.

Noi am ancorat în La Romana, numele unui orãsel destul de amarât din câte am înteles. Dar în aceeasi zonã, compania Gulf & Western a creat un complex recreativ pentru milionari, multi din categoria rich and famous - Casa de Campo, aham, premiere resort. Din pãcate am fãcut proasta alegere de a merge la plajã în insula Catalina, unde ba ne-a plouat, ba ne-a lãsat. Insula e proprietate privatã italianã, contine sezlonguri si umbrele, chioscuri-tarabã cu suveniruri de toate felurile, aceleasi de peste tot: picturi de inspiratie oarecum africanã, gentute si bijuterii, camasi tropicale si alte orori, dar nimic de mâncare. Am înotat în vreo doua reprize si am dat o raitã pe la buticuri, unde aproape ca am fost cerute în cãsãtorie, eu mã apãram invocând bãrbatul caraibian si el, care ma astepta acasã. În spatele volubilitãtii si a simpatiei simteam cazna de a vinde ceva, orice, cât de cât, numai sã le ajungã de-o pâine. Mi-am luat o broscutã testoasã din lemn, ca sã nu plec si cu mâna, si cu burta goalã. Am fost lãsati sã ne descurcãm pret de vreo patru ore, dupã care barcagiii au catadicsit sã ne aducã înapoi, pe la vreo 2, ora obligatorie de întoarcere fiind 4:30pm.

Am avut timp totusi sã ne sãltãm în microbuz pâna la Altos de Chavón, parte din Casa de Campo, replica foarte reusitã a unui sat meditaranean din secolul XVI, nebunia unui magnat care i-a fãcut astfel un cadou fiicei sale de ziua ei. La bistroul Le Boulanger am degustat un delicios desert hispanic: tres leches, care contine lapte, lapte evaporat si lapte condensat. E bine cã acolo e si o colonie de artisti, pe de altã parte e un model de megalomanie, cât ar fi ea de bun-gust (mi-am adus aminte de castelul Xanadu din Citizen Kane). Peisajul era într-adevãr uluitor, satul gasindu-se deasupra defileului râului Chavón, unde s-au filmat unele scene din Apocalypse Now.

Am plecat cu un gust amar, nu din cauza timpului pierdut în Catalina, ci pentru cã nu am vãzut nimic din cultura dominicanã, nu am înteles nimic din ce se întâmplã acolo, doar ca viata e grea, si minunatele statiuni si exclusive resorts sunt proprietatea unor firme americane, spaniole sau italiene. Din fericire la bordul vasului era un trio latino din Santo Domingo si m-am consolat stând de vorbã cu bãietii (hot and smart:)