How I Learned to Stop Worrying and Love the Bomb

Citind despre colapsul "Realitãtii" din România, cu toate sensurile cuvântului în minte, ma bate gândul ca a fost o miscare planificatã: atragerea celor mai buni oameni din presã cu oferte nejustificate, cumpãrarea unor ziare cum sunt "Catavencu" si "Cotidianul" tocmai pentru a le dezamorsa, pentru cã unii si altii erau deranjati de ce spuneau si ce scriau unii jurnalisti. "Fã-te frate cu dracul pâna treci puntea" e din pãcate o scuzã pentru lipsa de responsabilitate si profesionalism din multe domenii. Unii au cãpãtat ce si-au cãutat cu lumânarea, altii au fost amãgiti de mirajul unui mare trust profesionist, ca musculitele de lumina lãmpii.

Si cel mai trist în România mi se pare penibilul situatiei, modul jalnic în care împricinatii se scuzã si-si pun cenusã în cap, Monica Ridzi e o biatã scolãritã în acest domeniu, si nu mã îndoiesc ca însusi cazul ei e numai o arma de distragere în masã de la situatii mai grave, gãuri si mai mari în buget. Nu înteleg cum de oamenii care au demnitate în România nu au ajuns demnitari si dregãtori, cu exceptii care confirmã regula, ca Varujan Pambuccian, un om de o luciditate impecabilã si implacabilã, care din pãcate nu poate face nimic printre atâtia inepti.

Pâna la urmã, ca pentru orice infectie, ar trebui sã explodeze naibii buba si sã iasã tot puroiul, din pãcate însã asta ar zdruncina vietile prea multor oameni, dintre care multi sunt nevinovati, dacã nu considerãm inertia si lãsatul în voia vântului o vinã.