Search This Blog

Friday, December 4, 2009

Montréal multicultural

Mi-a pierit cheful de scris în ultima vreme, din varii motive. Evident unul ar fi bulibãseala alegerilor din România, altul faptul cã mã zbat sã iau o hotarâre asupra întoarcerii în Europa (unde si cum?). Nu-i usor sã-mi pun gaj la masa de joc relatia; sã-mi las tabieturile, cuibul cald si confortabil, apreciat de toti oaspetii; prietenii din toate colturile planetei; supermarketul cu tot felul de trufandale, care-mi aduce bunãtãtile în prag pentru un dolar.

Ce frumos ar fi dacã viata mea aici ar fi definitã numai de diversitatea culturilor cu care intru în contact, dacã provincia asta francofonã ar fi mai putin impenetrabilã si defensivã. Ce bine ar fi sã pot trãi într-o zonã limitatã de confort. De curând o prietenã din USA, plecatã prin cãsãtorie, mã întreba de ce am mai venit în Canada dacã-mi doresc sa fiu mai aproape de casã. Ca emigrant independent în 2004 nu prea aveam loc de întors, singurele variante erau loteria vizelor SUA, Noua Zeelandã sau Australia. Si Canada, mai ales Montréalul pe care-l stiam pe atunci francofon, nu si multicultural, mi se pãrea cea mai onestã solutie, desi pe mine mã trãgea ata spre Italia pe atunci, inclusiv din motive sentimentale.

Am fãcut un mariaj de complezentã, cu bãrbatul "good on paper", o tarã neutrã si cuminticã unde eu am un "profil interesant", dar care nu se încadreazã în tipare. O tarã la urma urmei complexatã de scurtimea propriei istorii si lipsa unui mit fondator ca "Founding Fathers" în USA. Nu cã în România am avea vreun tãtuc, la cât de cârpite au fost si unirile noastre, greu de decis cine-i "pãrintele natiunii", cã Bucur ciobanul e doar pãrintele Bucurestilor. Conversându-mã si eu cu mintile canadiene luminate de prin jur am aflat cã de fapt economia localã depinde covârsitor de Statele Unite si de exploatarea propriilor rezerve naturale, fiindcã nu exceleazã în alte industrii (mai putin farmaceuticã si aviaticã as spune, care se aflã chiar la Montréal). O tarã bunã pentru tehnocrati si cercetãtori, cum am mai scris, tot respectul, dar eu nu fac parte dintre ei. Si români care nu-si doresc decât o viatã linistitã, as adãuga, cu vacante all inclusive si casã în suburbii. A fost frumos cât mi-am fãcut masterul, acum vãd Canada ca pe un fel de purgatoriu, în care am învãtat sa trãiesc si sã mã gospodãresc singurã, o altã încercare dintre cele douãsprezece ale lui Heracle. I don't belong here. Poate nicãieri, dar în mod cert e momentul sã mã misc. În 2004 nu aveam drept de muncã în UE, acum am, si acolo experienta diversã si internationalã si limbile strãine constituie un atu, aici o ciudãtenie admirabilã. Si da, recunosc, nu vreau sã mã adaptez standardelor, chiar dacã asta înseamnã iar nesigurantã, framântãri, bocete. Cred cã am ajuns la un stadiu în care sunt oarecum blindatã, si am suficientã încredere în energiile bune ale universului (nu, nu în sensul dat de Coelho, ci în sensul în care ajung uneori sã le simt, gratie generozitãtii mamei naturã). Pentru moment mã simt cumva într-o situatie de suspendare între douã planuri, care a avut avantajele ei, dar începe sã mã irite.



Una dintre marile surprize ale orasului de pe St. Laurent a fost amestecul de culturi, natii si rase. Poti gasi ce mâncare, cult religios sau muzicã doresti, ba chiar si vestminte traditionale, cu putin efort (ii si itari nu:) Cursuri de salsa, tango, flamenco si bharata natyam. Mai toate comunitãtile au un ziar propriu si ansambluri folclorice. Nu mã asteptam sã-mi pot gãsi interlocutori în spaniolã si italianã atât de usor, din primele saptamâni de la sosire, cãutând pe Google español Montréal. Saptamâna trecutã le-am avut invitate la ratzã pe varzã pe ex-directoarea mea de tezã (fost decan al Facultãtii de comunicare din Montevideo, de la Universitatea Catolica) si o prietenã literatã din Argentina, poetã, eseistã si profesoarã, pasionatã de psihanaliza jungiana. Una are vârsta mamei, sapte fete acasã si pãrinti venerabili, doctoratul si l-a fãcut în Spania, nu stiu prin ce eforturi mirobolante, cealaltã e de peste douãzeci de ani aici si e divortatã, stã cu fata de 15 ani. Amândouã debordeazã de vervã, sunt talentate si pline de umor. Dar vorbesc despre întoarcerea în sud, nici nu le trece prin cap sã considere Canada acasã.

Nu vreau sã mã simt asa si peste zece ani, prefer sã-mi asum riscul de a nu-mi gãsi locul nici în altã parte. Duminicã am fost la masã la un prieten catalan aflat într-un stagiu de trei luni, fizician fiind, care ne-a mãrturisit cu mâna pe inimã ca în ciuda burselor si avantajelor pe care i le oferã cea mai vestitã universitate de aici (McGill) si cea din San Diego, el n-ar putea pãrãsi niciodatã Spania. Stie ce înseamnã asta, dar acceptã dezavantajele, pentru cã nu vrea sã trãiascã pentru carierã.

Asadar, vine, vine primãvara...la altii, aici de-abia prin mai dau primele frunze, oi veni si eu cu ea.

26 comments:

A. said...

Incercand sa ma incurajeze intr-un moment de slabiciune, bunul meu prieten imi spunea, razand, ca cea mai aiurea situatie este atunci cand iti faci cunoscute framantarile, nelinistile cele mai intime in public, cum este pe blog, si apoi aterizeaza cate un nechemat si iti spune: Da dom'le, asa este, si eu simt la fel :)
O sa fac asadar apel la indulgenta ta daca, dandu-ti dreptate, o sa ma identific cu un astfel de personaj. Dar asa este si doar cine nu a trecut prin astfel de trairi nu stie ce inseamna sentimentul de insuficienta pe care ti-l da un loc sau altul, care alimenteaza subtil aceasta pornire (atat de puternica uneori) de a evada, de a pleca, de a merge mai departe.
Singurul lucru care m-a ajutat sa fac pace cu locul in care traiesc a fost aceasta decizie de merge mai departe. Va fi poate peste cateva luni, peste un an sau peste doi. Importanta este schimbarea perspectivei. Italia nu mai este, pentru mine, tara in care am ajuns, ci tara din care voi pleca. Imi amintesc, acelasi lucru m-a ajutat sa fac pace cu mine in ultimele luni pe care le-am petrecut in Romania.
Se intampla ca, in fata unor probleme identice, solutiile sa fie, uneori, diferite.
Astfel am reusit, in sfarsit, sa pace cu mine, si cu aceste locuri, deopotriva. Ceea ce iti doresc si tie.

x said...

ai mare dreptate si iti doresc succes. nu se poate sa nu reusesti.

giuliaszavo said...

citind ràndurile lui A nu pot sa scriu simplu: te înteleg.
Numai tu stii ce simti. Ce vrei sa faci în viata. Tu stii daca ai sanse reale sa-ti gasesti de lucru în Spania, greu lovita de criza financiara. Poate prietena ta poate sa-ti dea un sfat mai pertinent.
Pe mine ma încânta sederea aici, dar asta pentru ca sunt la confortul unui loc de munca , mai mult decât acceptabil pentru mine.

Sigur ar trebui sa cauti întâi loc de munca si dupa aceea sa iei o hotarâre.

Gabi said...

Iti tin pumnii sa gasesti ceea ce cauti.

Antoaneta said...

@A. de la tine accept oricând sa-mi dai dreptate:)
@X Multumex
@Giulia - tocmai, ca nu stiu ce sanse reale am, nicaieri. Dar cu siguranta limbile straine sunt mai folositoare în Europa decât aici, unde multi suntem deja trilingvi. Loc de munca nu poti cauta la distanta, trebuie sa fii la fata locului câteva luni si sa te zbati serios ca sa-l gasesti.
@Gabi - nu caut decât sa pot ramâne eu însami în context, asta nu-i usor nicaieri.

ina bixade said...

draga mea, s-ar putea sa fii un geniu, care se tot cauta si nu se mai gaseste odata ha ha ha te-am pupat

marsandstars said...

Draga Antoaneta, in primul rand ma bucur mult ca ai revenit si in al doilea rand eu te vad lucrand la Parlamentul European fara nicio problema. Nu ezita si trimite-ti CV-ul. Succes!

LiaLia said...

Draga mea, tu ai în sânge "microbul" dromomaniei, era firesc ca la un moment dat să vrei să pui iar în picioare papucii de drum. Tu nu eşti omul locurilor călduţe, comode care în timp adorm spiritul. Ţie trebuie să-ţi pulseze viu locul. So, keep walking :)

Vania said...

În Europa, merge. Aici, n-aş recomanda, pe moment...

Antoaneta said...

@Ina - mai asta tânara si nelinistita, geniile nu merg la birou, eventual finantistii, si nu e cazul meu.
@Mars&Stars - la Parlament nu cred, it's a sweet bureaucracy, si nu merge asa cu trimis CV si gata. Dar exista si alte posibilitati, colaterale.
@LiaLia - cum le stii pe toate ca un om (cu suflet) mare.
@Vania - neîndoielnic, dar trebuie sa trec si pe acasa.

Gabriela Savitsky said...

Iartă-mă că te întreb: sunt 28 000 de români în Canada?
Sigur, e posibil, dar ...

Antoaneta said...

@Gabriela - pai de ce sa te iert, daca nu mi-ai facut nimic? Nu stiu câti români sunt în Canada, eu stiu de vreo 40.000 în Montréal. Si de votat au votat numai 1500.

InBonobo.com said...

O sa fie bine. Pana una-alta, iti trimit o leapsa.

Anonymous said...

O suggestie: poate ar fi bine sa iei jos propozitia/ fraza despre mariaj; "binefacatori" se gasesc mereu iar cazuri cind oamenii au fost puricati, dupa f. multi ani, despre cum si in ce conditii au venit aici, sunt destul de multe.
Blog-ul e f. atragator si habar nu ai cine te viziteaza.

Numai bine
Cris

Antoaneta said...

@InBonobo - sa fie cum zici tu:) Grea leapsa ta, nu ma bag, dar voi scrie la un moment dat despre blogurile din blogroll.

@Cris - hahaha, asta-i buna! E cea mai buna gluma de saptamâna asta. Fraza e doar o metafora despre cum ma simt în Canada, am venit ca emigrant independent, pe banii mei, nu prin casatorie. Asa ca oricine m-ar purica, n-ar avea ce sa-mi faca.
Apreciez aprecierea si multumesc pentru grija.

Cioara Andrei said...

Foarte interesant subiectul postat de tine. M-am uitat pe blogul tau si imi place ce am vazut.Cu siguranta am sa il mai vizitez.
O zi buna!

Antoaneta said...

@ Andrei - pai mai vino, usa e deschisa:)

to-morrow said...

Indata ce iti vei gasi de lucru, parca vad ca iti iei bocceluta la spinare si tusti! in alta tara. Ce sa zic, important este sa iti doresti foarte mult schimbarea. Si sa ai curaj sa o intampini. Tu ai.Succes!

Edu said...

Ajung aici prin A si e ok.
O vreme am locuit prin SUA, alta vreme prin Germania, iar de la anul cum vor hotara sorti: Bologna sau Budapesta.
Concluzia odata plecat ramai pe drum si acolo esti cel mai fericit: in drum spre necunoscut, plecand de undeva.
Se potrivestevorba noastra: "si cum calatorului ii sta bine cu drumul..."
Succes!

Antoaneta said...

@ To-morrow - ei, normal ca ma tem de ce ma asteapta. Nu-s chiar asa instabila, am venit aici plina de bunavointa, gata sa ma adaptez si sa ramân, dar uneori ne surprindem pe noi însene:) O fi lupta intre Fecioara din nastere si ascendentul Varsator:)

@Edu - ma bucur sa vad ca suntem mai multi:) Si Budapesta si Bologna suna bine, sa-mi spui unde nimeresti.

Jenika said...

Madam Antoa...
E o vorba la mine in sat...
Numai maine nu ii poimaine....
:))

Antoaneta said...

@Jenika - bine, pune masa.

Anonymous said...

Salut www.SpuneNuDrogurilor.com este o echipa recent formata, nonprofit, care si-a propus sa lupte pentru constientizarea opiniei publice, a tinerilor debusolati de societatea în care traim despre tot ceea ce înseamna consum de droguri într-un fel sau altul.
Daca prin actiunea ta, salvezi o singura viata de la decadere, considera ca ti-ai atins scopul, alaturi de noi toti ceilalti.

Daca doresti sa sustii aceasta campanie, afisaza pe blogul tau un banner, codul se preia de la: www.spunenudrogurilor.com vei fi sustinut si tu de aceasta campanie lasa un comentariu daca ne sustii sa te sustinem si noi Scuze de deranj

Antoaneta said...

Ok, de obicei nu agreez abordarile publicitare, dar de data asta e altceva. Din pacate cunosc prea bine problema consumului de droguri în Bucuresti.

giuliaszavo said...

În sfârsit am ajuns si pe blogul tau. vad ca nu prea ai avut chef de postari. Oricum profit de ocazie sa-ti transmit salutarile mele.

Sa ai parte de cele mai frumoase Sarbatori , alaturi de toti cei ce sunt dragi inimii tale.

Antoaneta said...

@Giulia - nici timp, nici chef, dar coc ceva.