Sursa foto: www.philmultic.com/calligraphy
Le Dragon Bleu, spectacol vãzut pe 12 mai, se încadreazã în conceptul de fenomen cultural exceptional, genul care-ti dã fiori si care te face sã uiti de problemele cotidiene. Robert Lepage e un maestru al ambiantelor si al detaliilor subtile, îngemãnând cu nonsalantã proiectiile video cu pictura si versatilitatea decorului cu dansul si muzica. O poveste despre China trebuie neapãrat sã includã caligrafie, imaginea dragonului, dans traditional, dar si aluzii la viata contemporanã: liberalismul limitat, arta contemporanã sacrificatã, interdictia de a avea mai mult de un copil si confruntarea din doua lumi. Si trei destine: o femeie de carierã din Québec, blazata si nitel alcoolicã, o artistã vizualã din China care se joacã cu propriul chip ca o formã de exhibitionism crud si bãrbatul care uneste cele douã existente si cele douã tarâmuri, artist el însusi si proprietarul unei galerii din Shanghai. Shanghai ca ambianta: aeroportul, casa pe douã nivele a lui Pierre, galeria, strãzi parcurse pe bicicletã, un club de noapte cu bar turnant. Totul cu decor minimalist si lux de imaginatie si simbolisticã, caligrafie proiectatã pe ecrane enorme în timpul real al executiei de pilda. Imagini video si fotografice din toate spectacolele, pe siteul oficial al companiei Ex Machina. De-abia astept sã mã duc la Eonnagata vineri, unde maestrul e complice cu Sylvie Guillem si Russell Maliphant, douã stele ale baletului contemporan!
Pe parcurs am vãzut douã filme italiene neobisnuite pentru curentele actuale si un film german plin de haz si moralã administratã inteligent.
La giusta distanza de Carlo Mazzacurati m-a sedus în primul rând prin peisajele umede si cetoase din Veneto, cu suprafete întinse de apã, de te-ai putea crede în Olanda. Senzatia de izolare, anotimpul rãcoros, câmpiile pustii, arborii risipiti, toate au rolul lor, incluzând fermecãtoarea cafenea Pedrocchi, un clasic reper din Padova. Nimic de-a face cu Italia solarã si aglomeratã din alte filme. Nici cu gãlãgia voioasã si dramele plin de tipete pâna la epuizarea atentiei si rãbdãrii spectatorului. O dramã simplã, profundã, cu accente comice care dau senzatia de autenticitate, de rupt din viatã. Douã povesti paralele - adolescentul aspirant ziarist si învãtãtoarea fermecãtoare si urbano-contemporanã (e-mail addict, adepta sexului liber, fumãtoare de marijuana, pe cale sã plece în misiune umanitarã în Brazilia), venitã dintr-un mare oras în burgul provincial si cumva uitat de lume, unde pescuitul unui ton urias e un mare eveniment. M-am amuzat teribil de prezenta sotiei românce - capricioasã, geloasã, toapã si apucãtoare, pescuitã la rândul ei pe Internet. Evident cãsãtoritã cu un tip gras, ignorant, care a fãcut bani ducând bogãtasii la pescuit si flirteazã cu cine apucã. De protagonistul povestii de dragoste, actorul tunisian Ahmed Hefiane, m-as putea îndrãgosti si mâine, pentru sensibilitate si discretie, pentru privirea caldã, uneori malitioasã. Si dacã as fi bãrbat, si de Valentina Lodovini, cu care înfiripã o idilã idealã. Subiectele care ne dau de gândit pe parcurs sunt conditia ziaristului într-un cadru restrâns, apropiat lui; viata într-o comunitate izolatã si raportul ei cu "celãlalt", cu "strãinul". Mi-a plãcut rezolvarea amândurora, desi solutia crimei mi s-a pãrut cam însãilatã.
"All'amore assente" de bolognezul Andrea Adriatico nu mã voi opri mult pentru cã mi-a pisat mãruntel nervii si rãbdarea cu simbolismul fortat si pretiozitatea intelectualã. M-am sãturat de oniric de când cu filmele metaforice ale lui Dan Pita, care avea scuza de a nu putea face altceva pe atunci. Fragmentul gay nu mi se pãrea necesar, plus cã a trecut ceva timp de când Antonioni studia angoasele burgheziei. Un film gri ca si ambianta lui. Pãcat de premisã si intentie. Si de Milena Vukotic pe care parcã am vãzut-o în filmele lui Fellini.
"Free Rainer - Dein Fernseher lügt" (Televizorul tãu minte), m-a amuzat, m-a întristat, m-a revoltat, m-a bucurat cu alte cuvinte. Mai ales cã Moritz Bleibtreu tinea pe umeri motivatia filmului. Cred cã le-ar prinde tare bine si românilor sã-l vadã. Premisa e fantezistã - un producãtor TV de succes, cocaino si vitezoman are o revelatie în urma unui accident si decide sã nu mai prosteascã poporul cu televizorul. E un fel de Fãt Frumos, în echipã cu Ileana si Ochila, Sfarmã Coduri de Computere, Setilã (de alcool) si un fel de clovn indian foarte eficace pentru economia filmului. Bineînteles ca au de luptat cu Spânul si Împãratul Rosu ca sã-i salveze pe bietii supusi fermecati de puterile malefice ale tubului catodic. Caracterele nu au profunzime, sunt construite din clisee si neexplicate.
Sursa foto: http://berlinlaurabraun.wordpress.com/2009/03/16
Ca si în Edukators - Die fetten Jahre sind vorbei, Berlinul e în contrast puternic cu orãselul linistit, e orasul tentacular unde se produc showurile tv, care înghite personalitatea si o transformã dupã plac. Nu întâmplãtor îngerul salvator ne apare pentru prima oarã retras într-o masinã, la marginea unui lac cufundat în ceatã. Apa are un rol purificator, Rainer nu stie încã sã înoate, "ea" îl va învãta, îl va pune în contact cu adevãrata sa naturã, coruptã de bani si putere. Valorile si strategiile de viatã promovate: solidaritate comunitarã, simplitate, renuntarea la proprietãtile/obiectele scumpe care ne tin legati mai mult decât relatiile umane, renuntarea la carierã în favoarea prietenilor si familiei, combaterea show-bizului si a consumului, sunt aceleasi din The Edukators, vom vedea la filmul urmãtor dacã regizorul si-a pierdut nitel imaginatia si devine redundant. Una peste alta, e un film ok, cu vervã, dar ceva îi lipseste sau îi prisoseste.
Mâne Rudo y Cursi, una comedia autenticamente mexicana si vineri din nou Robert Lepage, iar liliacul e-nflorit.
Posts
No comments:
Post a Comment