Câteva filme românesti si Horatiu Mãlaele

La Cinema Space (de care se ocupa pretenul meu Ezra Soiferman) - Segal Centre for Performing Arts, am avut parte sãptãmâna trecutã de un festival de film românesc cel putin interesant.

Irina Margareta Nistor a venit si ea sã ne explice nu se stie ce, pentru cã am preferat sã ma duc repejor acasã, cu autobuzul de la 11:10 fix. Horatiu Mãlaele veni si el, în calitate de protagonist a trei dintre filme (Maria, Aceastã lehamite si Ticãlosii), si ne dãdu un recital de bancuri si poezie, în altã locatie si cu alt bilet.

Bancurile erau unele de prin '80, de-alea cu "Deschid frigiderul. Ce este în frigider? Frig", altele misogine tipice "Am avut ghinion cu ambele neveste. Prima m-a lãsat, a doua nu", plus pauzele ca sã vadã dacã ne râdem. Dar HM are haz, din fericire pentru noi si pentru el. Iar poeziile, una-douã de Nichita, una de Sorescu, una de Pâcã (ce nume genial!) si multe, multe de Emil Brumaru - le stiam deja pentru cã mi-a fost dãruit CDul cu pricina când m-am înstrãinat prin Canada. Dl Brumaru are si blog, al cãrui nume este adorabil: http://hobbitul.ro/ Bineînteles cã si HM are blog http://www.horatiumalaele.ro/ - decalogul de acolo e simpatic foc. Dac-as sta sã citesc numai bloguri n-as mai avea timp de cãrti.

Maestrul a fost încântat de faptul ca am CDul si mi-a dedicat ultima poezie; pentru ca la florãria de lângã birou era închis, eu i-am dãruit o vedere din Montréal mãritã si plastifiata, în imaginea profund înzãpezitã un nene cu o lopatã demonstrau ce grea este viata în Canada. Dupã spectacol ne-am conversat nitel, asa am aflat cã replica memorabilã din "de Pretore, Vincenzo": Pulpa aia de miel, cum se uita la mine cu ochii ei mari (citat aproximat cu aproximatie), pe care o pomenesc frecvent cu mama, a fost sugeratã de tãtucul meu. Domnie dupã moarte, asta-i viata de artist. Una dintre ele.

Revenind la filme:

Maria, de Cãlin Peter Netzer - foarte întunecat, calitatea imaginii lãsa de dorit. Poveste interesantã, dar cam monocromã, totul se întâmplã foarte repede, fara timpi de reflectie, personajele par sa actioneze mânate numai de impulsuri de moment, nu au profunzime, oare asa o fi in viata realã a dezmostenitilor sortii? Actorii sunt minunati, nimic de zis, dar albul este alb si negrul negru, fãrã drept de apel, avea ceva de film mexican cu poveste exemplarã. Mi-am dat seama ca rarele momente de umor absurd (ca smulgerea acoperisului cârciumii, personajele curvelor din parcare, chiar fabrica de baloane si tâncul care vorbeste cu tâlc) sunt datorate lui Gordan Mihic, co-scenarist, care a lucrat la filmele lui Kusturica. Mi-a plãcut folosirea televizorului din vitrinã ca oglindã a povestii, care nu existã pentru societate decât în momentul reprezentãrii exterioare. Îmi pare rãu ca Diana Dumbravã a intrat într-un con de umbrã, dupa succesul obtinut cu acest rol principal la câteva festivaluri mai mici. E frumoasã si dramaticã, ar fi trebuit exploatatã mai mult.

Filmul mi-a adus aminte de o vizitã în Ferentari, pe vremea studentiei, cu un reporter de la Canal 38, viitorul Prima TV. Oamenii din blocurile confort trei spuneau ca igrasia le cauzeaza probleme la plamâni. Unul dintre ei, slabanog si cu cearcane mari, tinea într-o camerã cu peretii coscoviti o colivie cu doi porumbei imaculati. Curat Dostoievski si Tarkovski. De fapt era "numai" Ferentari, inainte de Oana Mizil.

Ryna, de Ruxandra Zenide - ce bucurie sã regãsesc Delta, pe Doroteea Petre si Valentin Popescu în acelasi film. Iar Nicolae Praida este un bunic genial. Un film al devenirii din copilã în femeie, povestea unei maturizãri fortate, pe fundalul unei Delte pustii si dezolate unde pescarii se transformã în mici afaceristi. Multe simboluri simple si grãitoare: pâinea arsã, camera foto, cerceii, rochia, dansul. O poveste luminoasã si tristã, în "Maria" lipsea luminozitatea.

Întâlniri încrucisate de Anca Damian - Prietena mea Ioana zicea ca seamãnã cu Babel. Eu nu cred, s-au mai fãcut filme de-astea multi-narative si înainte de Iñárritu, Shortcuts, Prêt-à-porter si Crash de pilda. Farã sã mã copleseascã, mi-a plãcut, adicã premisele mi s-au pãrut credibile si este bine jucat. Mingiile practic sunt la un celebru animator radio (Mimi Brãnescu - Bogdanovici = sosia Dobrovolschi) pe care nici mãcar politia nu-l amendeazã, si la directoarea închisorii Rahova (Oxana Moravec), ceilalti graviteazã în jurul lor.

Cel putin în filmul ãsta avem o femeie puternicã pe care nu o violeazã nimeni, din contrã, asistãm la o superbã scenã de sex plan-secventã, fãrã muzicã de filarmonicã si lumini difuze dirijate cu grijã. Pe Oxana Moravec as vrea sã o mai vãd, în alte filme si alt gen de roluri, pâna acum îmi place, mult.

Închisoarea mi s-a pãrut putin schematicã, pusã acolo pentru cresterea dramatismului, dar cam de butaforie. Scenele din studioul radio si de la hotelul din Amara au mai mult impact.

Elevator de George Dorobantu - WOOOOOOOOW! A fost marea surprizã, fãcut cu 200 de Euro si doi actori amatori filmati într-un lift pe tot parcursul filmului. Si cu toate astea te tine cu sufletul la gurã, camera este mânuitã cu destoinicie, si din fericire adolescentii cu pricina nu ajung la sex. Am rãmas uimitã si încântatã. Regizorul s-a jucat mult cu detaliile, de pantofi de mâini, de fete, a pus punctul pe i în momentele de suspans maxim. Am simtit setea, foamea, jena, teama, revolta personajelor. Finalul este o elipsa simpla si eleganta. Cireasa de pe tort: regizorul este tot amator, navigator de meserie si cinefil înveterat. Daca as avea bani, i-as da sã mai facã si alte filme!

Concluzie: tristã soartã mai are si femeia românã, înjuratã, bãtutã, violatã si exploatatã. As fi vrut sã vãd "Boogie" si "Nunta mutã", dar nu erau în festival, iar la "Ticalosii" nu am ajuns. Mi se pare ca productiile românesti se diversificã si încã bine, astept cu nerãbdare alte ocazii de vizionare.