Search This Blog

Monday, December 8, 2008

De la tata cand am plecat

Cand mi-e dor si ma doare, si in sufletul meu fosneste din aripi o molie mare si tacuta, ca cea din "The God of the Small Things", recitesc mesajul asta, primit la Montreal pe 13 septembrie 2004, de la tatucul meu inteleptit la batranete si plecat prea tanar:

Drum bun, fata tatii!

Nu pleci asa departe, si esti puternica si razbatatoare, deci nu mi-e frica pentru tine. Dar iti doresc sa te vegheze ingeri poligloti si ecumenici, divinitati multiculturale sa te inteleaga si sa te ocroteasca.

Poate ca nu vei fi fericita mereu ci, cum e dat si suportabil omului (si oamei, adica omului de parte femeiasca !), doar din cind in cind. Dar sunt sigur c-o sa fii mereu vie, atenta si creativa, ceea ce iti va umple viata. Care viata e plina mai ales atunci cind ii traiesti bucuriile dar si necazurile, cind ii gusti si binele, dar si raul. Nimic mai stupid si mai steril decit un optimist mereu fericit !

Nu-ti dori totdeauna prezenta, simpatia si nici dragostea celorlalti: bunul cel mai de pret e puterea ta de a gindi neobosit si de a incerca sa intelegi, chiar si in cea mai deplina singuratate, lumea in care traiesti. Nu vei reusi, n-a facut-o nimeni pina acum, dar vei incerca, ceea ce e totul si inca ceva.

Tata Radu

7 comments:

Diana said...

M-a surprins placut ce ti-a scris tatutzul tau drag cu atat mai mult cu cat aceleasi idei, ganduri, le are si tatal meu. M-a miscat dragostea cu care a scris si totodata cat incerca sa nu para emotionat.
Iti doresc numai bucurii in viata si, orice s-ar intampla, sa te ridici si mai puternica.
Cu drag,
Diana

Antoaneta said...

Cine-o fi Diana?

Anonymous said...

emotionant mesajul

Diana said...

Buna Antoaneta,
Diana e numele meu, nu sunt o persoana importanta. Am lasat semn, mai trec din cand in cand, rar, e foarte adevarat, si mai citesc cele ce le gandesti.
Numele complet e Diana Cornea si sunt din Bucuresti, nu stiu daca te ajuta prea mult:) Oricum pentru ca n-am nici un blog, pe nicaieri, doar m-am semnat si atat. Si sper ca n-a fost cu deranj.
Cu acelasi drag,
tot io:)

MihaelaMaria said...

Draga Antoaneta, am vrut sa-ti scriu mai devreme, cand am citit si pe aici, insa un tremur fin al maiinilor, incalzite de niste picaturi de putin mai sus de ele, nu m-a lasat. Am revenit acum, dupa minute, nu vreau sa-ti spun decat ca ma bucur mult ca am intrat (neinvitata) putin in lumea ta! Multumesc,
Mihaela

Bianca said...

Îmi vine să plâng, așa frumos ți-a zis... Doamne, poate tu ai ajuns la acea înțelepciune, însă eu nu... și tocmai de aici zbuciumul meu.

Antoaneta said...

@Bianca - ca sa ajungi la intelepciune trebuie mai intai sa dai cu capul de zid, si nu numai odata. Ai incredere in tine, si in efectele pozitive ale greselilor noastre. Mai e ceva, sa intelegi ca poate zbuciumul nu se va sfarsi niciodata, si sa accepti asta cu seninatate.