stãteam la coadã si voiam sã devin din soim al patriei, pionier. Si din pionier, utecistã. E mai bine sã-ti doresti ceea ce este inevitabil. Evident mi-am dorit si ca bunica sã plece în Germania în '87, dar nu mi-am dorit sã ne pãrãseascã în '89, chestie de nuantã. Nu numai cã am crescut în anii '80 (de la 6 la 15 ani, fotografia e din 1981, anul de glorie când am fost "fãcutã" pionierã), dar ei au crescut în mine, în carnea si mintea mea, cu toate posibilitãtile lor de a visa cã "afarã" e mai bine, si imposibilitatea de a trece dincolo de vise."The Land of Green Plums" m-a dus înapoi acolo, apoi "Amintiri din Epoca de Aur", de unde am iesit cu o senzatie de disconfort spre rãu fizic, acum citesc "The Appointment" si am aceeasi senzatie, ca port haine vechi, urâte si incomode, cu miros de naftalinã. Nu-mi aduc aminte sã mã fi simtit atât corodatã interior de o carte de când am citit "Castelul", acum vreo 15 ani. Toate tristetile, lipsurile, întunecimea, au revenit la suprafatã ca mortii vii din filmele de serie B cu zombies. Nu atât amintiri concrete, cât amintiri de stãri, ca în faimoasã scenã proustianã a madeleinei. Saptamâna trecutã mi-am cumpãrat pufuleti, dintr-un impuls inexplicabil, cred cã voiam sã simt un gust din acei ani. Gusturi schimbate temporar de cel al ciocolatei chinezesti, când se nimerea, sau al ciocolatei Barila din Cehoslovacia, pâna când mama a fost obligatã sã-si pãrãseasca slujba din comertul exterior, având rude prea apropiate într-o tarã vesticã. Vara veneau ciocolata Sarotti si ursuletii fructati Haribo din München, din Italia nu-mi amintesc ce ne aduceau zio Toni si tanti Dina. "Sed fugit interea, fugit irreparabile tempus, singula dum capti circumvectamur amore."
Sursa: Kurt Deninger/Photobucket
N-am simtit nevoia sa-mi iau gumi-bärchen ci pufuleti, nu stiu de ce, poate mi se pare cã ceva a rãmas neterminat atunci, eram prea tânãrã ca sã-mi pot dea seama cu adevãrat de ceea ce se întâmplã, prea tânãrã ca sã încerc sã trec Dunãrea înot sau sã lipesc afise subversive. Noi asteptam sã plecãm în Germania, pânã în iunie 1989. 23 iunie. Multe au luat alt curs decât cel asteptat, la München am ajuns numai în pelerinaj la un mormânt, între un tren si un avion, desi voiam sã vãd orasul prin ochii bunicii mele, un mormânt nu-mi spune nimic. Rãmâne sã revin, sã o mai caut, pe la Alte/Neue Pinakothek si prin parcuri, sper sã-i regãsesc scrisorile si sã-i pot restitui parcursurile.
Sursa: Kurt Deninger/Photobucket
N-am simtit nevoia sa-mi iau gumi-bärchen ci pufuleti, nu stiu de ce, poate mi se pare cã ceva a rãmas neterminat atunci, eram prea tânãrã ca sã-mi pot dea seama cu adevãrat de ceea ce se întâmplã, prea tânãrã ca sã încerc sã trec Dunãrea înot sau sã lipesc afise subversive. Noi asteptam sã plecãm în Germania, pânã în iunie 1989. 23 iunie. Multe au luat alt curs decât cel asteptat, la München am ajuns numai în pelerinaj la un mormânt, între un tren si un avion, desi voiam sã vãd orasul prin ochii bunicii mele, un mormânt nu-mi spune nimic. Rãmâne sã revin, sã o mai caut, pe la Alte/Neue Pinakothek si prin parcuri, sper sã-i regãsesc scrisorile si sã-i pot restitui parcursurile.
Si acum îmi face rãu si-mi face bine sã-mi aduc aminte de oprirea apei, a gazului, a curentului, de cozi, de gustul iaurtului la borcan cu capac de staniol...de existenta Spitalului Brâncovenesc de care-mi amintesc ca prin ceatã, de tramvaiele 12 si 8 care treceau pe lângã casã, de Dâmbovita cea urât mirositoare si opacã precum vremurile. "Amintiri din Epoca de Aur" mi-a fãcut rãu pentru cã mi-am dat seama cã nu pot râde cinstit de mizeria umanã de atunci, care din pãcate a pus bazele mizeriei umane actuale: servilismul, minciuna, coruptia, aranjamentele, cultul personalitãtii dedicat unei nulitãti, mitocãnia la putere si lipsa de respect pentru individ,"ciupitul" de ici-de colo. Cum de-avem pretentia sa producem un presedinte care sã semene cu asa ceva, când nici chelneri decenti nu suntem capabili sa formãm? Cum dracului sa râzi de ceea ce te-a fãcut pânã la urmã sã-ti iei câmpii?
Posts
15 comments:
nu stiu, eu imi amintesc cu drag de copilaria comunista cu toate neajunsurile ei, copilaria de atunci o gasesc mai profunda si mai frumoasa decit ceea ce traieste generatia din ziua de azi...era disciplina, era respect...copiii erau fericiti cu putinul ce il aveau, nu imi place superficialitatea de acum, contrastul grosolan dintre cei care au si cei care nu au...atunci parca era o egalitate, cel putin in scoala...eu as mai minca glucoza, dar nu se mai gaseste...cit despre pufuleti, stii ca mi-am luat din Montreal cind am fost la tine. Tot dintr-un impuls ptr. vremurile de odinioara, dar imi si plac...sint o comunista pe undeva:)
Ei, în 1981 aveam douăzeci de ani, deja mă pregăteam de puscărie!...
nici eu nu pot sa rad. dar snt curios cum e filmul.
in acelasi timp, si eu imi amintesc cu drag de copilarie, dar asta nu inseamna mare lucru. majoritatea oamenilor cu o copilarie cat de cat normala (adica au crescut oarecum "protejati") o fac, indiferent in ce sistem au crescut. un prieten de-a lu' tata are o vorba: "ma, era mai bine pe vremea lui stalin. eram mai tineri."
si in incheiere, iaurtul la borcan cu capac de stadion e cel mai bun pe care l-am baut vreodata. si asta pentru simplul fapt ca (am inteles ca s-au facut studii) gusturile copilariei ni se vor parea cele mai bune. mama gateste intotdeauna cel mai bine.
a, si inca ceva. o melodie. o am de aici.
@Ina - eu îmi amintesc cu drag de ai mei, de vremea când eram o familie întreaga, cu bunicii si strabunica, de mesele de sarbatori. Dar si de scoala cu toalete mizerabile, de manualele hartanite, de spalatul la lighean cu apa încalzita pe aragazul de camping, de dormitul într-o singura camera pentru ca nu era presiune la gaze. Nu eram fericita cu putinul pe care-l aveam, chiar deloc. Si atunci se vedea clar cine are - Pepsi, portocale, banane, salam de Sibiu, haine de la "shop" sau "de afara".
@Vania - în 1981 a murit si Alexandr Alexandrovici Kotov, nascut în Imperiul Rus si decedat în Uniunea Sovietica. El scria "The rise of the Soviet school to the summit of world chess is a logical result of socialist cultural development." Când ai facut puscarie?
@Explorish - Filmul e ok, cred ca nu sunt eu pregatita pentru genul asta de filme, conserv înca prea multa amaraciune relativ la Epoca de Aur. Iaurtul ala îti garantez eu ca era mai bun decât Danone;) Sana de la Tusnad era si mai buna. Faina ideea melodiei, dar asta nu se aplica numai copiilor din România.
1 ianuarie 1982 - 2 aprilie 1982.
Nu am vazut filmul dar cred ca e interesant mai mult pentru cei care nu au trait in mod direct acea epoca si au nevoie sa o cunoasca privita printr-un ochi artistic. Dar deoarece aici se confrunta 2 puncte de vedere:al celor care au trait direct epoca si al celor care doar au aflat cate ceva despre ea din diferite surse, e de asteptat ca filmul sa produca impresii diferite asupra celor 3 categorii diferite de public:strainii care nu au fost implicati direct niciodata, noi, cei care am trait-o dar nu am transpus-o in filme, carti de fictiune sau amintiri(memorii), precum si cei care au trait-o indirect prin parinti, bunici si acum ne ofera o opera de arta...Sunt de admirat pentru curajul lor si, as zice, spiritul civic".Abia astept sa vad filmul.
Filmul nu l-am vazut si nu ma pot pronunta. Am vazut in schimb "4,3,2", care mi s-a parut un film facut pentru oamenii din strainatate, care sa il gaseasca interesant.
Din perioada de dinainte de '89, prefer sa pastrez amintirile frumoase: guma de mestecat Tipi Top, eugeniile, cartile bune citite (unele imprumutate de la prieteni) - oare oamenii citeau mai mult, ca un refugiu, si fiindca nu aveau alte posibilitati de consumare a timpului liber? Casete cu muzica re-re-reinregistrate si dialoguri lungi si interesante cu prietenii, la o cafea (de obicei cafea-amestec).
Vreau sa uit de coada de la carne, de frigul din casa si de "atentiile" pe care le dadeai vanzatoarelor (un spray sau un pachet de Kent) ca sa iti opreasca o haina "refuzata la export".
Si acum spun de parca as fi o batrana sfatoasa :) - tinerii de azi habar n-au cat de norocosi sunt!
Primul film care m-a facut sa ma obiectivez fata de ceea ce traiseram cu totii in comunism a fost un film german si anume "Good Bye, Lenin". Ala a fost un film care mi-a putut trezi nostalgii, tocmai pentru ca nu avea si incarcatura (ne)transformarii societatii germane intr-una civilizata. Era doar o nostalgie, societatea germana se repliase. La fel am simtit si cand am vazut "Das Leben der Anderen". Sigur, fara accentele comice din "Good Bye, Lenin".
Filmele despre Romania (comunista sau mai putin comunista - am ales sa spun "mai putin comunista" in perfecta cunostinta de cauza) imi provoaca rau fizic, nu resimt nostalgie ci numai si numai stari grele, stari cu care ma voi lupta pana la sfarsitul vietii, probabil.
Faptul ca apasarea de atunci reprezinta copilaria noastra este o fatalitate, la fel cum este si faptul ca vom avea intotdeauna nostalgia acelor gusturi, la propriu si la figurat.
Textul tau are seva pe gustul meu, tocmai pentru ca nu are tonul acela lejer, impaciuitor, nu tocmai implicat. Este un text care a gasit echilibrul perfect intre corectitudine si implicare. Mi-a placut foarte, foarte mult.
eu mi-am luat nadirs si taman de-aia inca nu m-am apucat de citit - n-am chef sa ma-ntristez. si-oricum, engleza asta ma seaca - nu-i nici ro, nici de.
@confruntadurerea: si eu am rezonat la veatza altora. la ciao lenin nu m-am uitat fiindca m-a enervat premiza si nu cred c-as fi gasit ceva funny in film..
@Maria - cei care au facut filmul nu cunosc "epoca de aur" de la parinti si bunici, sunt de vârsta mea, chiar putin mai mari. Tocmai asta a fost ideea, de a exorciza ceea ce am trait cu totii.
@To-morrow - "Cântec despre mine însumi" si "Hamlet" la Bulandra (asa am descoperit Liceul "Zoia Kosmodemianskaia" si m-am hotarât sa dau examenul de "treapta I" acolo:) si cozile de la Cinemateca. Da, cred ca oamenii se duceau mai des la Cinemateca si la teatru pentru ca nu aveau mall si cablu TV.
@CD - "Das Leben der Anderen" e un film extraordinar, si daca ma gândesc bine, se potriveste cu stilul cartilor Hertei Müller, are o poezie cruda si fara compromisuri. "Berlin is in Germany" a fost filmul care mi-a placut cel mai mult despre tranzitia germana, nu e o fabula ca "Good-Bye Lenin". Wiedervereinigung nu e numai un cuvânt dificil, e un întreg proces. Vad ca regizorul a mai scos un film - "Berlin Calling", am vazut întâmplator la TV (în Uruguay!) "One Day in Europe", cu un episod facut de el. Cu toate ca e un film anecdotic, m-a surprins placut, e foarte posibil sa fie si pe placul tau. Ma bucur ca simtim la fel, într-adevar, am sentimente contradictorii asupra vremurilor copilariei mele. Pe de alta parte, ma bucur ca am fost totusi parte din ele, si destul de tânara ca sa pot avea o alta viata.
@In Bonobo - n-as putea spune ca nu mi-a placut "Good-Bye Lenin", dar nu mi se pare un film puternic, angajat, ci un joc de oglinzi. Eu am citit cu nesat cãrtile Hertei Müller, pentru ca duiosia si umorul nu-si au locul acolo. Putem vorbi cu umor despre comunism dupa ce ne rafuim serios cu el, altfel facem, ca de obicei, caterinca.
Ai idee, Antoaneta, cati oameni traiesc in prezent aceleasi lipsuri si tristeti pe care le-ai trait tu in anii aceia? Cred ca stii si tu. Cati oameni sunt obligati azi sa nu porneasca gazul, sa nu aprinda lumina, sa nu mearga la scoala, sa se spele in lighean, sa manance o data pe zi si multe altele. Si nu mai traim in blamatul comunism. Atunci ce s-a intamplat cu noi?
@Monica - da, stiu, dar asta nu înseamna ca pe parcursul celor 20 de ani nu am avut parte si de avantaje. Pe de alta parte, pe atunci sufereau inclusiv cei care erau considerati clasa mijlocie, indiferent ca-si plateau sau nu întretinerea. Cei scutiti erau exclusiv cei din ierarhia de partid si apropiatii lor. Asa am ajuns aici, pentru ca acea ierarhie s-a perpetuat, membri ei sunt acum oameni de afaceri si politicieni. Sunt convinsa ca Ceausescu a fost rasturnat dinauntru si manifestatia de strada a fost doar o acoperire. Daca socialismul nu s-ar fi destramat în URSS, nu mai ajungeam noi la nici o lovitura de stat în 89. Lucrurile astea se decid la nivel macro, deasupra stiintei noastre, functie de diverse interese.
de câte ori citesc texte atât de bine scrise ma simt inculta, ignoranta. Admir persoanele care au o capacitatea de a se exprima atât de ¨estetic¨ as spune.
Mi-e drag sa te citesc.
Te îmbratisez cu drag.
Citind despre Herta Muller, m-am regasit.
Ma bucur sa stiu ca ai aceeasi opinie cu mine (si cu multi altii, din fericire) despre cele intamplate in '89 si despre clasa politica actuala, mostenitoare a nomenclaturii ceausiste. Ideea este ca pe viitor sa nu lasam noi, oamenii obisnuiti, sa se adanceasca haul dintre cei care au prea mult si cei care nu au deloc. Ceea ce traim noi azi nu cred ca visau cei care au murit, adica indignanta stare de saracie, de coruptie a societatii. Pe mine ce ma nelinisteste este individualismul oamenilor de aici, lipsa de solidaritate, lupta pentru propriul lor bine. Iar daca a lupta pentru binele nostru, pentru solidaritate, pentru sanse egale la viata inseamna idealuri comuniste, nu ma sfiesc sa spun ca pot fi adepta acestei ideologii, doar ca acestea sa fie implinite. In fine, mai vorbim :) Iti scriam in blogul meu ca esti norocoasa ca ai ajuns in Uruguay. Chiar te invidiez. Cu bine.
O seara buna!
@Monica - nu cred ca umanist si socialist/comunist pot fi sinonime. E o doctrina ca toate celelalte, care a facilitat, pe unde a fost aplicata, îmbogatirea unei minoritati în detrimentul majoritatii. Socialismul victorios a fost de fapt controlul statului asupra economiei si a structurilor sociale, dovedindu-se pagubos, si cu efectele pe care le vedem. Cubanezii se confrunta de 20 de ani cu ceea ce ne-am confruntat si noi în anii '80. Singurul nivel la care este valabila doctrina socialista este cel comunitar, tip kibutz.
Post a Comment