Search This Blog

Tuesday, October 13, 2009

Despre Herta Müller - metisajul cultural la zid


Dupã ce am citit multe interviuri si articole, din presã si blogosferã, în englezã, francezã, româna si ceva germanã (câta buchisesc). Dupã ce am început sã citesc Herztier/The Land of Green Plums, care va fi urmatã de The Appointment. Pentru cã mi se pare absurd sã-ti dai cu pãrerea despre un scriitor fãrã sã-i fi citit mãcar o poezie sau o carte, ca sã vezi de unde vine si ce hram poartã, pentru cã Premiul Nobel pentru literaturã este decernat operei, nu persoanei, indiferent de nationalitate.

Un turc nãscut în Germania, care alege sã trãiascã în Turcia si scrie în turcã, e turc sau german? Lautréamont, Jules Supervielle si Jules Laforgue sunt francezi nãscuti la Montevideo, nimãnui nu-i trece prin cap sã-i considere concetãtenii lui Mario Benedetti. Mai stie cineva ca Josephine Baker e originarã din Statele Unite? Dalida (Iolanda Cristina Gigliotti) era italiancã nãscutã în Egipt, a jucat acolo în douã filme, în limba arabã, a cântat si în italianã, chiar la San Remo...îsi mai pune cineva întrebãri asupra nationalitãtii ei? Unii români au sãrit de fund în sus ca se bucurã nespus ca o româncã a câstigat Nobelul pentru literaturã, altii s-au ofuscat de sãritul de fund în sus al primilor, pentru cã o scriitoare germanã de sânge german, nãscutã în România, a fost premiatã, iar propunerea a venit din partea Germaniei, tara unde s-a refugiat, a fost publicatã si apreciatã, pentru cã nici unui scriitor nu i se acordã Nobelul dacã nu beneficiazã de o faimã prealabilã. Herta Müller s-a nãscut într-o comunitate svabã, si conform declaratiilor ei, nu a învãtat limba românã pânã la 15 ani, dar limba ei maternã nu era totusi germana literarã. Are deci o identitate hibridã, metisatã, ceva destul de rar în forma asta, Kundera si Kafka nu pot fi decât cehi, cum si Kadare este albanez, în ciuda exilului. Ea s-a nãscut cumva în exil, dar admite ca limba românã îi influenteazã modul de a gândi si de a scrie. Mai mult, a publicat chiar o carte de versuri "Este sau nu este Ion".

Pânã la urma cred cã relatia fiecãruia cu un scriitor trebuie sã depindã de relatia cu scrierile acestuia, nu cu limba sau nationalitatea. Oricât mi-ar plãcea mie portugheza si oricât de dragã mi-ar fi Brazilia si locuitorii ei, natia si limba lui Paulo Coelho nu mã îndeamnã sã-i citesc parascoveniile New Age drese cu pastile de culturã generalã si povesti de dragoste improbabile. Probabil cã si Herta Müller m-ar fi interesant mult mai putin dacã n-ar fi scris despre România socialistã, în ciuda Nobelului. Spre Orhan Pamuk m-am îndreptat pentru cã la un moment dat, în 1997, prietena mea turcoaicã pasionatã de Hesse mi-a vorbit despre el. Si sincer, ultimul roman citit - "Zãpadã," mi-a plãcut mai mult decât "Numele meu este Rosu" si "Castelul alb". Am citit cu mare drag Calvino si Mahfouz fãrã sã am habar cã au primit Nobelul.

Când am aflat ca Herta Müller l-a câstigat , prima reactie a fost sã vãd despre ce scrie si cum gândeste (din interviuri), înainte de a verifica ce cãrti sunt disponibile la bibliotecã...poate cã nu aveau sã mã intereseze. Am descoperit un om integru, care a refuzat sã-si plece capul si totusi s-a considerat învins de regimul comunist. Asta deja e foarte important, dar ma intereseazã si mai mult faptul cã scrie numai despre experienta ei din acei ani...este unul dintre oamenii care nu ne lasã sã uitãm, esentiali pentru cei prea tineri în 1989 (eu aveam 15 ani, am apucat sã stau la coadã, sã fiu soim al patriei, pionierã si utecistã; sã dãntuiesc tematic pe stadion de Ziua Pionierului; sã mãnânc bunãtãti cu arome vestice în vacantele de varã, când veneau rudele din Italia si Germania...sasi, nu svabi; si sa ascult Europa Liberã alãturi de mama - sora mea avea numai 9, deci pentru ea astea sunt povesti). Si ca si cum nu ar fi suficient, Herta Müller ne reaminteste cã noi încã nu ne-am rãfuit cu trecutul, cã fostii "nomenclaturisti" si "securisti" sunt politicienii si oamenii de afaceri reciclati, încã viabili dupã 20 de ani. Ah...asta voiam sã stiu, nu câte si ce pasapoarte are.

Asadar am luat cele douã cãrti disponibile în englezã la bibliotecã, pentru moment îmi place foarte mult The Land of Green Plums, poezia îmbinatã cu realitatea cenusie si monotonã, modul ei de a descrie detaliile, senzatiile, oamenii, absurditatea existentei. Am descoperit fragmente de cântece populare: Mi-a zis mama cã mi-o da, Asearã vântul bãtea...pâna la Canarul lui Phoenix, cu mentiunea fugii lor. Evident citatele astea au altã semnificatie pentru un cititor din România.

Prin urmare mã bucur foarte tare cã premiul Nobel i-a fost decernat tocmai ei, pentru cã altfel cine stie cât mai stãteam pânã ajungeam sã o citesc - am citit anul trecut despre scrisoarea deschisã cãtre Patapievici, publicatã în Frankfurter Rundschau. Si iarãsi mã bucur pentru cã datoritã ei istoria recentã a României va fi cunoscutã de eventualii cititori de oe tot globul, sunt convinsã cã de-acum se vor face si lucrãri de master si doctorat pe marginea cãrtilor Hertei Müller.

14 comments:

Anonymous said...

bine vazut! bine scris!

K said...

Foarte la obiect, fara zorzoane si impaunari.
Una dintre putinele postari decente din blosgofera pe aceasta tema.

horia said...

Imi place felul tau echilibrat si neranchiunos de a te raporta la realitatea inconjuratoare. Asta ne lipseste noua romanilor de cele mai multe ori: lipsa de nepartinire si capacitatea de a ne bucura de succesul celuilalt.

In alta ordine de idei, as vrea si eu sa ma lamureasca cineva: ce inseamna ca Germania a propus-o la Nobel? De cand statele propun un autor sau un cercetator la premiul Nobel? Pe siteul Nobelului scrie cu totul altceva: nominalizarile se fac de catre personalitati, institutii academice, profesori universitari, fosti laureati Nobel de pretutindeni. Unde e tara in toate astea, fie ca se numeste Germania sau Romania? Minte comitetul Nobel sau suntem noi ignoranti si inghitim tot ce ni se spune? Cum de nu ne intrebam, stiind ca tarile propun autori la Nobel, care a fost autorul sau cercetatorul nominalizat la Nobel de catre Romania sau de catre Bulgaria anul acesta sau anul trecut? Salveaza-ma din aceasta dilema ca sa ma simt mai bine.
Eu unul cred ca premiile Nobel (cel putin premiul pentru literatura) sunt decise de catre secretarul comisiei Nobel care a recunoscut ca a citit romanele Hertei Muller si l-a strabatut un fior, asa de frumos scrie.

Dincolo de gluma, recunosc ca as fi preferat sa aud altfel despre Romania la o decernare Nobel. Dupa ani si ani de asteptare Romania apare la Nobel in straiele triste si pline de humor cu care e prezentata de data asta de o nemtoaica traumatizata de Romania. Nu neg ca are dreptate in tot ce spune privitor la Romania in romanele sale si in luarile sale de atitudine. Cu toate acestea, sunt incapabil sa ma bucur.

Mi se pare si total nenatural ca dintre tarile europene cat de cat importante doar Romania si Bulgaria sa nu fi luat niciodata Nobelul. Poate sa-mi spuna oricine orice, nu cred ca nu am meritat acest premiu chiar niciodata.

In ce-i priveste pe aceia care cred ca premiul revine prin Herta Muller si Romaniei, mi se pare la fel de stupid ca a spune ca Nobelul lui Albert Camus revine si Algeriei.

Sa nu uitam nici de laureatii Nobel pentru literatura complet uitati astazi.

Antoaneta said...

@ Anonymous - Multumesc. Mult.

@K - cu plecaciune, apreciez vizita si replica.

@Horia - foarte interesant, într-adevar, stiam doar ca a fost nominalizata de mai multe ori din Germania, nu stiu si cine a propus-o, pe siteul Nobel poti accesa datele numai de la 1901 la 1950 (România are doar doua nominalizãri pentru istoricul Alexandru Xenopol, ca si Uruguayul, pentru acelasi artist). Cert este ca cei care pot propune sunt asociatii ale scriitorilor, academii si universitati. Ar fi interesant de aflat daca Academia Româna sau vreo universitate a propus pe cineva din 1950 încoace. Am citit ca Marin Preda a fost propus dar a fost retrasa nominalizarea în urma presiunilor regimului.

Nu cred ca secretarul comisiei a decis în privinta acestui premiu, banuiesc ca este supus la vot.

Greu de rãspuns întrebãrilor tale, si cred ca rãspunsul se aflã si în ceea ce am scris - noi nu ne-am rãfuit cu fantomele trecutului, ne tinem scheletele în dulap si mizeria sub covor.

Am vazut multe nume necunoscute mie pe lista de la Nobel, într-adevar, dar si printre favoritii mei se numara multi care nu au primit Nobelul. Traim într-o lume a imediatului, asadar ne bucuram de ceea ce ne aduce prezentul.

Când iese cartea ta?

Horia said...

Antoaneta,

Mi se oare tipic nemtesc ca Muller sa aprecieze din intreaga cultura romana doar folclorul. Iata, filme precum Moartea domnului Lazarescu si 4,3,2 sunt filme care redau in mod poetic imputiciunea vietii din Romania trecuta si actuala. Nu m-a deranjat catusi de putin ca au fost premiate si ca Occidentul ne-a vazut prin acele lentile. Dar Nobelul asta e cu totul altceva. Mi se face un gol in stomac cand ma gandesc ca dupa mai bine de un secol de asteptari nadajduitoare Romania apare asa la Nobel - ca o legatura accidentala si jenanta, ca o trauma a unei autoare din Germania. O spun cu toata sinceritatea, fara sa neg ca scriitoarea are dreptate in criticile poetice aduse Romaniei. Iar a reduce Romania la folclor, la Maria Tanase si la limba plina de arhaisme savuroase - mi se pare un anacronism demn de filosofia culturii de la inceputul secolului trecut. Repet, e si o lene, un dezinteres sau, dimpotriva, un interes al occidentalilor de a nu-si arunca un ochi mai atent asupra acestei tari, altfel decat in cliseele care o izoleaza in marginalitate si provincialism: traditie, cultura populara, folclor, coruptie, istorie dubioasa.

Ca tot veni vorba de un nobelizabil, Mircea Cartarescu, iata in romanele lui e vorba de Romania nerurala, nefolclorica, necorupta si plina de poezie. Deci se poate.

Cartea mea urmeaza sa apara pana la sfarsitul acestui an la Paralela 45. Titlul ei probabil ca va fi, ca sa ramanem in tema, Singur printre romani.

Antoaneta said...

@Horia - cartea se deschide cu un citat din Gelu Naum, poet român, si acel citat e leitmotivul romanului. Cât despre Cartarescu, cel mai mult mi-a placut Levantul, Orbitor e scrisa frumos (am citit primele doua parti, ca la ele am avut acces), dar foarte alambicat, si nu mi se pare deloc ca el s-ar tine departe de folclor, dar face poezie din cartierele sordide de blocuri - în speta de pe Stefan cel Mare - de fapt Cartarescu vorbeste altfel despre aceeasi Românie.

Nu cred ca i-a împiedicat nimeni pe literatii români din mediul academic sa trimitã nominalizãri pentru Nobel.

Sa anunti când apare cartea pe piata, te rog.

A. said...

Din pozitia (iata, nu atat de confortabila pe cat s-ar crede) de roman care a sarit de fund in sus de bucurie ca o romanca a castigat Nobelul, facusem o referire la nefericirea romaneasca, pentru ca imi pasa mai putin ca o romanca a castigat premiul cu pricina, cat imi pasa de reactia, vazuta de departe, a celor de acasa.
Fireste ca exista un intreg context la mijloc, fireste ca (sic!) cultura romana nu are nici un merit aici, fireste ca lucrurile care i le-a dat Romania Hertei Muller au fost o contributie identitara (mai mare sau mai mica, cata o fi) si insasi dramele acelor vremuri. Dar este o bucurie, daca om mai sti, vreunul din noi, ce e aia. O bucuie care tine mai mult de un soi de solidaritate elementara decat de mandrie nationala. O bucurie care tine de firescul si decenta fiecaruia dintre noi. Opinia publica s-a grabit sa spuna ca nu e romanca si ca atare nu avem nici un merit. Fie! Dar sa nu se mai mire nimeni la constatarea ca ne purtam ca niste apucati. Si asa cum nici eu, nici altii nu ne inchinam la zeii din spatiul public romanesc, nu accept sa imi spuna nimeni ce ar trebui sa simt si cum ar trebui sa ma comport.
Pornind de la nerusinare, Dan C. Mihailescu semneaza, in Idei in dialog, un articol care se termina in cuvintele: "Mai nimic nu avem, nimic nu mai vrem să avem!".
Eu am pornit de la nefericire, si tot acolo la concluzia asta am ajuns. Poate ca am gresit. Se intampla.

Antoaneta said...

@A. Pai nu zisei si eu ca ma bucur, apucatule?:) Toti gresim si toti avem dreptatea noastra, deh, precum cuptorul lui Nastratin. Ai mentionat un cuvânt important - solidaritate. Da, ma simt solidara cu ea, pentru ca-i împartasesc ideile si-i admir integritatea.

Jenika said...

Corect madam....
Corect....

to-morrow said...

Sau (o adaugire la exemplele date de tine): cat de mult conteaza ca polonezul Joseph Conrad s-a nascut intr-o localitate care se afla atunci in imperiul rusesc? Marea Britanie l-a primit cu bratele deschise, a invatat limba engleza si este socotit unul din cei mai importanti scriitori din spatiul anglofon.
PS: Eu m-am bucurat pentru Herta Muller.

gaborpaul said...

Coerent, simplu si la obiect. Acum, ca "nobelii" de la Suedia s-au apucat sa inzorzoneze aproape la nimereala (cazul Obama), ma bucur enorm ca am auzit de Herta Muller. O ocazie de nelepadat pentru a mai putea citi o carte. In caz contrar m-as fi alaturat si eu aplaudacilor, mandru ca-i pe juma romanca...

Antoaneta said...

@Jenika - scurt si la obiect si matale, carevasazica:)

@To-morrow - important e sa ne bucuram, atunci, ma bucur ca mi-ai mai dat un exemplu graitor.

@Paul - atunci urmeaza parerea despre cartea/cartile respective;) Noua ne-au dat ocazia sa citim, ei ocazia sa se usureze de unele griji materiale - toata lumea iese câstigata.

confruntadurerea said...

As vrea sa ma pot raporta la lucruri cu lejeretea ta dar stii ca nu imi sta in fire. Ca doar de-aia sunt in Germania si nu in Cuba, sa zicem.

Tot ceea ce scrii tu este adevarat si nu cred ca cineva ar putea sa conteste cele spuse de tine.

Nu spun decat, ca adaos la cele spuse la vremea decernarii premiului, ca nu metisajul cultural este pus la zid (nimeni nu ar putea face asa ceva si nici nu cred ca a facut-o) ci felul in care se face uz de acest metisaj.

Dincolo de asta, evident ca am citit, citesc, voi sfarsi prin a citi integral scrierile Hertei Müller, ca imi sta in fire aceasta disciplina rigida, asa cum stii.

Un gust indoielnic imi va ramane in gura si nu stiu de ce dar nu voi putea arunca lejer situatia Hertei Müller in borcanul firescului si frumosului metisaj cultural.

giuliaszavo said...

m-au emotionat rândurile tale. am facut o postare cu referire la cele scrise de tine.
Multumesc lui Dzeu ca exista oameni ca tine.

te-am pierdut pe drum, într-o razvratire de moment, în care mi-am sters toate linkurile catre blogurile preferate.

ma bucur sa te regasesc.