Poveste de spus mai departe - partea a XII-a

Adicã a bãtut ceasul al doisprezecelea pentru Orfelia, fir-ar ea de bagaboantã si drogatã dezorientatã, m-a pus pârdalnicul sã mã bag în vorbã cu multiplii ei creatori, si iat-ma-s stapâna pe destinul ametitei. Sincer, nu mã înduioseazã firile slabe, îmi plac oamenii care-si asumã propriul destin si pun osul la treabã, la bine si la rãu. Personajul ãsta pistruiat si aburit cu marijuana e de rãu augur pentru sine, ar trebui sã-si bage mintile în cap - burta suptã, mars la luptã!

Asadar, de la Rhodos citire, cu trecere pe la Jenika , unde a ajuns de la Dush care a primit-o de la Lia, si de acolo mai vede cine vrea sã-si dea osteneala cu fantasmagoria asta.

Orfelia s-a trezit într-o casã aparent luxoasã, apartinând, s-ar zice, unui bãrbat bine îmbrãcat si bine mirositor, care conducea Mercedesul în fata cãruia reusise sã se arunce, cu mintile încã tulburi. O regãsim la iesirea din dus, fatã în fatã cu menajera care o sãgeteazã cu privirea:

"Scartaitul usii o facu sa tresara. O vazu pe menajera cu un rand de haine in brate. Femeia trecuta de prima tinerete se uita cu scarba la ea. Ii venea sa se faca mica, sa fie o furnica si sa intre in pamant. Privirea acestei femei o ingheta. Cine era barbatul care o luase la el acasa? Gandul asta ii revenea din nou si din nou. Trebuia sa afle..."

Capitolul XII

Uitându-se mai atent Orfelia îsi dãdu seama cã ostilitatea din ochii menajerei se degaja mai ales din cel stâng, care privea cumva pe lânga ea. "Biata femeie, îsi zise, poate ochiul ãla o fi de sticlã. Sau e doar sasie, mai bine e totusi cu lentile de contact".

- Multumesc, doamnã.

- Sã trãiesti. Alte haine nu aveam pe aici, asa cã ti-am adus o uniformã de-a mea, pâna se usucã ale tale. Noroc cã te-a adus Nelu la noi, altfel nu stiu ce fãceai la ora aia, singurã si pe-asa o vreme, la cum nu merg toate prin Bucuresti, te mai trezeai violatã si cu banii luati, sau în sala de asteptare a spitalului în zorii Anului Nou.

Orfelia desfãsurã cu o oarece condescendenta rochita bleumarin si mãsurã din ochi dimensiunile generoase ale menajerei, care cu sigurantã nu avea nevoie de silicoane, ba chiar, lasând la o parte privitul chiorâs, era de-a dreptul apetisantã, cu pieptul tantos gata sã-i rupã nasturii, trecuse ea de prima tinerete, dar era pe culmile celei de-a doua.

- Hai cã astept sã te îmbraci si mergem la bucãtãrie sã manânci o supã caldã de ratã si sã bem un pahar de sampanie. Pe Nelu l-a chemat domnul, dar nu cred cã vrea sã plece nicãieri la ora asta, mai curând stabilesc programul pentru mâine, sigur se duce în vizitã la pãrinti la prânz.

- Ãããã...cine e Nelu, mã scuzati...aoleu, si pãrintii mei, trebuie sã fie îngrijorati!

- Nelu e soferul, dragã, cel care te-a adus aici. Si tie, care ti-e numele?

- Ofelia. Dar...unde sînt? - în graba mare Orfelia uitã de schimbarea regulilor gramaticale survenite în copilãria ei.

- Of, sãraca de tine, asa e, ca te-a adus lesinatã. Eu sunt Nelly, Eleonora de fapt, dar asa mi se spune aici, ne aflãm la vila lui Denis Sulea, în Corbeanca. Deocamdatã n-ai cum sã te întorci de aici în oras, dar te duce Nelu dimineata pâna la metrou, cã dupã are treabã cu seful.

- Of, Doamne, unde-am ajuns, cine m-a pus sã ies în stradã ca o disperatã! Denis Sulea ati spus? Celebrul chirurg plastician care pune silicoane si injecteazã Botox în direct la "Mens sana in corpore formosus"? - de emotie Orfelia uitã sã scoatã capul din deschizãtura rochiei si rãmase pe întuneric câteva clipe.

- Da, mãi Ofelie, dar hai odatã, cã se rãceste supa si bea Nelu toatã sticla.

Orfelia oftã netezindu-si rochia cam largã pe trupul ei slãbut si pãsi în urma menajerei scrobite, pe un hol lung cu multe usi, la capãtul cãreia se afla o scarã de servici, pe unde coborârã în bucãtãria enormã si dichisitã ca o nava spatialã, numai aluminiu, otel si crom, care luceau de-i luarã ochii bietei Orfelii. În milocul încãperii se afla o un bloc de lucru acoperit cu marmurã, la care sedea pe un scaun de bar, în compania unui castron aburind si a unor platouri colorate domnul plinut care o culesese de pe drumuri - "Ce mai domn si ãsta - îsi zise Orfelia - un sofer cu bani". Nelu tãcãnea nerãbdator din degete lânga o sticlã de sampanie...

Si de aici povestea merge mai departe la Paulito, el gaucho rumano de los camiones españoles.

UPDATE: Paul nu se încurca cu de-alde astea, el plutind în sfere mult mai înalte. Dar povestea continuã, si Carameaua care a pus-o pe drumuri o urmãreste ca pe firul Ariadnei, la ea pe blog.