Search This Blog

Wednesday, June 2, 2010

Taras grapis


Laptopul meu de un an si un pic e la service de vineri, asadar pritocesc la un notebook mititel, fara nici un fel de diacritice. As putea spune ca m-am asezat in realitatea bucuresteana, adica vad tot mai putini oameni pentru ca-s mai toti ocupati si ingrijorati, si eu venind de doua luni deja nu mai prezinta interesul noutatii si ineditului, iar viata mea si problemele mele sunt destul de diferite. In plus platesc si facturi, alta metoda infailibila de a te simti ca acasa. Ma simt nelalocul meu in schimb pentru ca nu sunt obisnuita sa nu merg la munca cinci zile pe saptamana, dintotdeauna perioadele astea de tranzitie imi dau o stare de anxietate. Toti muncesc in jurul meu, si dupa ce mi-am dat singura prezentarea de la Clubul Taranului ca tema pentru acasa, acum trebuie sa-mi gasesc altceva de facut, ceea ce in contextul actual nu e tocmai floare la ureche.

Bucurestiul asadar, e la fel de prafuit, cu drumuri si trotuare sincopate de hartoape, cu minunate case cazute in ruina prin fostele cartiere negustoresti, pe langa care rasare ciudat cate una gatita de bal, cu fete obosite, plictisite, incrancenate. Mi se pare ceva mai curat, cu spatii verzi mai ingrijite si mai inflorite. Teatrele sunt pline, la cinema nu prea e nimic interesant de vazut, spectatorii intarzie peste tot, pare-se din motive de trafic. Terasele mele favorite - Muzeul Taranului, Green Hours si La Motoare - sunt tot acolo, dar duc dorul berilor si alunelor prea prajite, la umbra din curtea Hanului Manuc. Hanul recuperat de familia Cantacuzinilor zace in asteptarea renovarii. Pe Franceza si Smardan e plin de terase stradale, dar toate aidoma, la Buen Humor parca parca era altceva.

Prezentarea iesi bine, nu foarte bine, nu minunat, m-am bucurat sa cunosc noi bloggeri: delicata Misaki, doamna cu blog de doamna, calatorii de la Lumea Mare, sa-mi revad prieteni si foste colege. Draga mea Lia s-a ocupat de promovare din rasputeri, inclusiv post-factum. Bogdan Serban de la Radio Guerrilla a facut un interviu fulger in direct , domnul cu camera si reporterul TVR care nu au stat pana la sfarsit nu s-au prezentat, asadar nu stiu daca au fost si alte repercusiuni mediatice. Ambasadorul si consulul au fost incantati si asta m-a bucurat mult, pentru ca tin tare mult la el paisito, care m-a primit cu atata generozitate si seninatate. Si acum, ce urmeaza?

3 comments:

Misaki said...

Si eu m-am bucurat de cunostinta si de prezentare, multumesc frumos! ^_^ Mi s-a parut tare frumoasa legatura intre tine si el paisito :)

Si eu sufar de o anumita izolare in Bucuresti, imi lipsesc multe lucruri, printre care prietenii din toate colturile lumii si excursiile molcome in cate un colt de Japonia...Mi se pare mai greu sa intalnesti oameni aici, acasa, culmea!

LiaLia said...

Să mă plâng alintat că m-ai uitat sau să mă bucur că sunt deja atât de "de-a casei" că nici nu mai e nevoie să mă menționezi? :P Aleg varianta 2 :) Mie mi-a plăcut prezentarea, m-ai dus cu gândul departe, peste mări și țări, m-a bucurat muzica, iar vinul a fost foarte tare! Mama ta e minunată, era plină de vervă, iar ambasadorul și doamna m-au impresionat cu eleganța lor. Sper din suflet să nu te simți abandonată și de mine, ies din plăcuta amorțeală a vizitei de la Sibiu și ne vedem la povești cu siguranță. Te pupez

LumeaMare said...

Si noi ne-am bucurat sa ne cunoastem si sa calatorim, cu ajutorul tau, intr-o tara despre care nu stiam prea multe. Am plecat mai bogati de acolo, asa ca poti fi incantata!

Cu adaptarea acasa... te inteleg, mie imi este foarte greu si dupa doua saptamani de vacanta sa ma regasesc aici. Bucurestiul are partile lui bune care sunt din ce in ce mai bune, din pacate e la fel si cu partile rele. Iar oamenii trebuie sa invete sa isi regaseasca timpul pentru ei... dar mai e cale lunga!

Succes mai departe!

Roxana din LumeaMare