Cãlatoriile nu sunt numai pe apã, în aer si pe uscat, cãlare sau pe jos. Primele mele cãlãtorii au fost pe pluta Kon Tiki, au însumat 20.000 de leghe sub mãri si o insulã misterioasã, alãturi de Dick Sand pe bricul goeletã Pilgrim sau într-o fabuloasã casã-elefant cu aburi. Mi s-a pãrut cã am vãzut prea multe în prea putin timp când am fãcut ocolul pamântului în 80 de zile si din lumea tãcerii an aflat cã visez sã cãlãtoresc si sub mãri, sã le vãd minunile cu ochii mei.
Atractia pentru lumea hispanicã a început cu "Un veac de singurãtate", ca si dorinta de a învãta spaniola. Pe parcurs m-am împrietenit apoi cu Cervantes, Antonio Gala, Almudena Grandes, Antonio Machado, Neruda, Vargas Llosa, Borges, Reinaldo Arenas, Jorge Amado, Mario Benedetti, Cortazar.
Oil on canvas de Gina Picart, ilustratia copertei
Oil on canvas de Gina Picart, ilustratia copertei
De Cuba, spuneam mai înainte, m-am apropiat cu Reinaldo Arenas si Alejo Carpentier. Acolo fiind am avut sansa sã o cunosc pe Gina Picart, o artistã cu darul nepretuit al invocãrii si evocãrii, cunostintã aprofundatã când am ajuns sa-i citesc în Canada cartea de nuvele "Oil on canvas", în care literatura devine un vehicul al picturii. Lolita Lempicka, Numele trandafirului, calugãrii ce migãleau enluminures între zidurile mãnãstirilor, erotism ludic si macabru unite într-un inefabil dans al cuvintelor. Favorita mea e ultima povestire Apocalipsis paloma sobre nieve.
Gina cea delicata si generoasã mi-a dãruit si "La visita de la infanta" de Reinaldo Montero, o relatare fabuloasã a vizitei infantei Spaniei la Habana în 1893. Care recreeazã spaniola din secolul XIX si amestecã elegant epoca si contemporaneitatea. M-au fascinat mai ales introducerea limbajului plantelor si evantaiului, pe lângã descrierea ceremonialului oficial si a ritualului monden. Am fost coplesitã de revãrsarea verbalã înfloritã cu detalii de o somptuozitate barocã.
Din evantai am fluturat
Idila s-a înfiripat
Foto: Site Romero Diaz.com, Spania, sec. XIX, os si mãtase, 1074 de Euro
Pe vremea aceea cucoanele din Spania si colonii se uitau gales pe deasupra sau pe lângã evantai, îl fluturau rapid sau lent, îl închideau sau deschideau brusc, si fiecare gest era amplificat de semnificatii ascunse, menite sã treacã neobservate de privirea vigilentã a mamelor si a damelor de companie. Dezavantajul bãrbatilor era cã nu puteau rãspunde, eventual doar cu un buchet de flori îngrijit alese. La promenadã, la teatru, operã sau bal, evantaiul era un accesoriu indispensabil, cu o putere de evocare care trecea dincolo de cuvinte.
Limbajele puteau fi diferite, dar de pe siteul Todos abanicos am aflat ca toate utilizau ca regulã comunã plasarea obiectului în patru directii, cu cinci pozitii diferite pentru fiecare din cele patru, pentru reprezentarea alfabetului. Pe lânga asta anumite gesturi erau adevãrate ideograme, exprimând sentimente sau stãri de fapt, declaratii de dragoste sau de rãzboi, cam asa:
Dacã-l tii cu mâna dreaptã în fata fetei: urmeazã-mã
Dacã-l tii cu mâna stângã: vreau a vã cunoaste
În dreptul urechii stângi: vreau sã mã lasi în pace
Trecându-l peste frunte: te-ai schimbat
Miscându-l cu mâna stângã: suntem observati
Schimbându-l în mâna dreaptã: esti îndrãznet
Azvârlindu-l: te urãsc
Miscându-l cu mâna dreaptã: iubesc pe altul
Trecându-l pe obraz: te iubesc
Prezentându-l închis: ¿mã iubesti?
Trecându-l peste ochi: pleacã te rog
Atingând marginea cu degetul: vreau sã-ti vorbesc
Sprijinindu-l de obrazul drept: sí
De obrazul stâng: no.
Închidere si deschidere rapidã: esti crud
Lasându-l s sã atârne: ramânem prieteni
Facându-ti vânt alene: sunt maritatã
Facându-ti vânt cu grabã: sunt logoditã
Punându-l pe buze: sãrutã-mã
Deschizându-l lent: asteaptã-mã
Deschizându-l cu stânga: vino sã-mi vorbesti
Lovind usor, cu el închis, mâna stângã: scrie-mi
Semi-închis în dreapta peste mâna stângã : nu pot
Deschis, acoperind gura: sunt singurã
7 comments:
Chiar ma gandeam, atunci cand am citit ca vei pleca in Cuba, ce risc iti asumi... pentru ca mereu un calator autentic, asa cum te consider cunoste locurile inainte chiar de a fi cumparat biletele de avion, de multe ori chiar din copilarie. Pentru el multe sunt mai reale decat le-ar considera chiar locuitori acelor spatii...
Spatiul sud-american e si pentru mine o aventura inceputa de mult, prin literatura, cafea, revolutii esuate si muzica scalvilor care au construit natiiuni (inca nu am pus piciorul in America latina)...
E fain ce faci, acum devii si tu un soi de Jules Verne, vorbindu-ne de locuri exotice, suprarealiste, misterioase, exotice... pregatindu-ne intr-un fel.
Cum tineai evantaiul cand ai plecat din Cuba? De ce nu aveau geamuri la ferestre? (nu e nevoie, nu au sticla, nu sunt hoti pentru cei care stau la parter :)))Chiar niciun cubanez nu avea geamuri?
@Edu - cel mai tare risti sa-ti faci iluzii si sa nu semene cu ce te astepti, mi s-a întâmplat la Salvador de Bahia. Era prea frumos din cartile lui Jorge Amado:) Cuba mi-a depasit insa asteptarile.
@Anonymous - asa e moda din secolul XVII încoace cred. Geamuri numai în partea de sus a ferestrei, în rest obloane, sa treaca vantul liber, ca sunt la tropice. Si anti-hotz au grilaje pe dinafara.
Am fost si într-o casa cu geamuri, de pe la 1900 - 1910 as zice, doar ca aveau mult ochiuri mici si erau vopsite cu un crem mat.
Intr-adevar, te duci cu gandul la vremurile de odinioara, incerci sa ti le imaginezi, poate-poate simti o adiere a parfumului de epoca... ;)
Ma fascineaza evantaiele ;)
@Peppermint - chiar sunt fascinante, utile, mobile si versatile:)
nu apucasem ieri sa-ti las un comentariu, desi am zabovit mult, traducându-i lui señor Tomas semnificatiile tuturor gesturilor facute cu evantaiul.
Felicitari!!!
@Giulia, of, de ce n-ai zis? Eu l-am tradus, evident, din spaniola:)
Post a Comment