Search This Blog

Friday, February 19, 2010

Între sigurantã si libertate


Pe mãsurã ce se apropie întoarcerea în Europa creste frecventa si durata momentelor de rãu fizic, ca un gol în stomac, un nod în gât, o senzatie de slãbiciune, anxietate, însingurare. Senzatie de animal încoltit. Doar o lunã, douã sãptãmâni încã la birou, prinse în sendvisul a doua saptamâni de vacantã, desi ultima va fi dedicatã pachetelor, valizelor si presimtirii unui doliu. Sã-ti desfaci foile vietii, ca foile unei cepe, tot ce ai putut acumula într-un apartament în aproape cinci ani, în care ai iubit, ai râs, ai plâns, ai scris, ai gãtit, ai crescut un pui de mâtã, câteva prietenii.

Desi am studiat, nu am venit la studii în Canada, am venit sã rãmân, cu toate catrafusele necesare unei asemenea mutãri, lãsând în urma fotografiile câtorva povesti de dragoste pentru a evita nostalgiile periculoase pentru un nou echilibru fragil. Tata mi-a zis sã nu mã uit în urmã, numai înainte, sã ard toate corãbiile si toate podurile. Odatã cu disparitia unul dintre podurile cele mai trainice s-a nãruit. M-am simtit atunci slabã, foarte slabã, desi puterea mea crescuse în absenta, nu în prezenta lui. Si totusi eram a lui si era al meu. Mama...mama este...inefabilã, dincolo de descrieri. Eu sunt ea si ea este eu, pânã la punct, sã fiu departe de ea e ca si cum as fi departe de mine, nu sunt întreagã, în ciuda lungilor momente de separare, nu m-am obisnuit niciodatã cu ideea. Ne dãm si luãm fortã una de la cealaltã, desi nu sunt singurul ei copil, suntem surori în spirit.

Mi-a rãmas înfipt în minte un cui din cartea lui Vasile Ernu "Ultimii eretici ai imperiului" - cu cât creste gradul de sigurantã, cu atât scade gradul de libertate. Si vitãvercea evident este valabilã. Ce-mi lipseste de fapt? Am intrat în sistem, bunãstarea canadianã mi-a pus mâna în cap si atâta timp cât sunt un bun plãtitor de impozite, n-am a-mi face griji. Cu atât mai putin grija zilei de mâine. Câstig suficient pentru nevoile mele, care nu includ restaurante de lux si haine de firmã ultimul rãcnet, ci mâncare proaspãtã si gustoasã, haine frumoase, comode si din fibre naturale, cãrti în diverse limbi (long live bibliotecile si Amazon.com), spectacole de teatru, dans, DVD-uri de cinematecã si festivaluri de film. Din când în când o drumetie pe munte, sau o cãlãtorie într-un tinut unde oamenii, peisajele si cultura localã îmi tin mintea si inima treze. Ce vreau mai mult de atât? Între mintea si sufletul meu e un fel de sciziune, nu reusesc sã le împac. Mã uit la mine si-mi spun cã sunt nebunã si mi s-a urât cu binele. Mi s-a urât cu siguranta poate, simt cã devin dependentã de ea si atunci vine nevoia de fugã ca o regãsire de sine. În acelasi timp nu reusesc sã mã regãsesc aici, simt ca sufãr de o oarece toropealã si toate eforturile mele de a mã trage singurã de pãr, scriind articole, activând pe la festivaluri si seri de poezie, nu reusesc sã compenseze nazuinta existentiala. Poate chiar sunt dromomanã, dar în perfectã luciditate, cu toate contradictiile interne de rigoare.

19 comments:

paul said...

Incerc sa urmaresc felul cum respiri pe ultima suta de metri...

explorish said...

deci chiar te intorci... uau. bafta! nu stiu daca e dromomanie sau sentimentul ca (virgula) comoara se afla aproape de radacina copacului de la umbra caruia ai plecat s-o cauti. (metafora desigur nu-mi apartine :), da' orisicat, iti urez s-o gasesti, pe comoara)

Ovidiu said...

Nu am citit cartea si nu stiu contextul acelui "cui". Probabil ca se refera la compromisurile pe care trebuie sa le facem pentru a ne asigura stabilitatea, compromisuri care atenteaza la propria noastra libertate. Sau poate ca il inteleg eu gresit. Sau poate ca e doar un paradox reusit. Reale sint momentele de rau fizic. Nu este o decizie simpla. In imprejurari diferite ma indreptam intr-o directie similara, ca un somnambul.

alex said...

Te intorci in Romania? lol

Marius said...

Decisions, decisions ... Succes !

Cos said...

altfel? :))

Danca Danela said...

Draga floare albastra de Fagaras, vino innapoi acasa,iar cand te vei simti mai fragila urca-te in varful muntelui, priveste -te acolo. Fagarasii nu sunt munti oarecare , nu-ti spun doar o poveste...
Ce cauta omul pe unde tot alearga in lumea larga, ce cauta altceva decat dragostea in toate formele ei?
Crezi tu ca nu gasesti dragoste aici? Sau crezi tu ca nu poti sa o sadesti aici?
Nu te teme sa te intorci acasa, in definitiv poti oricand sa pleci inapoi in calatoriile tale din orice colt de lume.

Bine ai venit! ...iti spun deja

giuliaszavo said...

Cred ca fiecaruia i-ar placea sa fie un dromoman, lipseste doar siguranta aceea materiala care sa o poata face posibila.

Simt aceiasi tensiune în tine, pe care am avut-o eu în ultimele zile de sedere în Italia, când lasam un loc sigur. Vroiam sa dau înapoi, sa nu mai plec.

Dar uite-ma aici. Si nu regret!!!

Misaki said...

Mi-a sarit in ochi titlul postarii fiindca si eu ma gandesc indecent de des la balansul asta intre siguranta si libertate.

Cateodata mi se pare ca o nedreptatesc amarnic pe Misaki-cea-deloc-temperata, o las sa se agite cu nerabdare, teama si o mie de alte emotii inainte de a fugi cat mai departe de "radacina copacului" cum ii spune explorish mai sus :), dar apoi o aduc inapoi si o privesc cum devine tot mai intoleranta, cum i se pare ca lumea se strange in jurul ei in loc sa se mareasca, cum are impresia ca toti oamenii nu vor decat sa-i spuna sfatos ce sa faca si cum sa intre mai bine in randul lumii...pe care nu-l iubeste prea tare.:))

Ultima data am dat gres in privinta acelui "cui". Am inclinat balanta atat de tare catre siguranta, incat s-a rasturnat si s-a rupt bratul cu siguranta. Next thing I know, eram in Japonia :))

Multa rabdare pentru a traversa timpul si spatiul iti doresc ^_^

ina bixade said...

Draga mea, sper sa te muti in Spania ca sa am la cine veni in vacanta.Ma bucur ca ne-am revazut si imi vine sa te bat ca mi-ai lasat butoiul ala cu bomboane, rontai la ele de o ora, mi-e rau de acum, le-am ascuns in dulap in speranta ca o sa uit de ele:)
PS: Drum bun, oriunde te-ai duce, draga dromomana!!!

Antoaneta said...

@Paul - respir mai greu, nu stiu sa ma reglez
@Explorish - aproape, dar nu chiar la radacina:)
@Ovidiu - da, cam asta este contextul, in orice oranduire sociala ai trai trebuie sa traiesti in sistem...sau in afara lui. Ai inteles bine.
@Alex - da si nu.
@Marius - cine da o bere?:)
@Cos - altfel, ce?
@DD - sper sa te gasesc cu bine.
Dragoste cu siguranta este oriunde, important este unde simti tu ca infloreste in tine.
@Giulia - ma incurajezi adica:)@Misaki - jos sfatosii! Da, greu cu rabdarea asta.Interesanta Japonia, plina de contradictii, cand si cand mai vad un film, mai citesc o carte, mi se pare indescifrabila si fermecatoare.
@Ina - oriunde m-as duce sper sa ne revedem:)

Bianca said...

Am si eu un nod in gat, nu pentru ca nu te-as intelege pe tine ci pentru ca nu ma inteleg pe mine in raport cu ce ai scris tu...
Off... multumesc oricum de postare, parca ai fi scris-o pentru mine :D

Antoaneta said...

@Bianca - daca ceea ce scriu ii poate pune pe ganduri pe altii inseamna ca-i si bloggareala asta buna la ceva. Sa-ti fie bine:)

confruntadurerea said...

Cred ca starea tine foarte putin de loc si foarte mult de implinirea din cele mai intime colturi ale mintii si sufletului. Daca munca ta era una fara echivoc, daca placerea ta de a scrie era celebrata de canadieni sau de alta natie, daca relatia ta era una care sa te umple si chiar sa dea pe-afara - daca toate astea se intampla in viata unui om, indraznesc sa cred ca punem mai putine semne de intrebare pe umerii locurilor.

Cautarile sunt frumoase, sunt cliseul foarte la moda acum in termeni geografici mai ales dar schimbatul locului nu poate sa aduca decat ocuparea timpului cu o noua acomodare, lucru care pare sa dea sens si consistenta lucrurilor. Dar, pana la urma, ajungi la acelasi impas. Problemele raman aceleasi ca cele pe care le-am insirat la inceputul comentariului, mutarea din loc in loc nu rezolva decat stari. Si starea, prin definitia ei, nu este ceva pe termen lung.

Antoaneta said...

@CD - da si nu, stii si tu unde ai dreptate. Starea nu este "ceva" pe termen lung, dar poate se poate prelungi si transforma in altceva, durabil de data asta.

confruntadurerea said...

Da, ai dreptate. Ma tot gandesc la asta si ma invinovatesc continuu pentru incapacitatea de a avea o stare plina, caut insuficiente doar in mine, ma feresc sa le gasesc in exterior. Dar mi-ai spus simplu ceva viabil, adevarat: starea se poate prelungi si se poate transforma in altceva. In ideea asta este foarte important sa gasesti starea-premisa.

Antoaneta said...

@Cristina - nu pun semne de întrebare neaparat pe umerii Canadei sau ai Québecului, am mai vorbit noi despre asta, ci pe neconcordanta mea cu mediul de aici, de altfel foarte propice pentru alti emigranti, dar nici eu nu sunt un caz unic. E posibil sa fie vina mea, sau doar acea nepotrivire de caracter deja mentionata, oricum ar fi, e o stare asumata, pe care fie continui sa o infrunt, fie o schimb daca simt ca este sterila.

iYli said...

O, Doamne parca eu as fi scris acolo. Pffff...m-am regasit in lupta ta! ....

Antoaneta said...

@iYli - nimic nou sub soare adica:)