Alte cãrti, alte lumi

Sursa foto: Une Histoire de Soleil Levant, by clasixart on DeviantArt

M-a luat valul Herta Müller/"Amintiri din Epoca de Aur" si am uitat complet sã divaghez pe teme si mai estice, cred cã genetic înclin mai mult spre rãsãrit si craii, sahii si rajahii, tarinele si sultanii lui - pilafuri si parfum de magar, cum zicea o piesa de Purcarete dupa 1001 de nopti.

Asadar înainte de cura de trecut si doza de realism suprarealist din "The Land of Green Plums" si "The Appointment", am îngurgitat cu mare satisfactie Naghib Mahfuz "Le mendiant" si "Les enfants de la Médina" ( publicatã de douã ori în România, cu titlul "Paradisul copiilor" si "Bãietii de pe strada noastrã"); Elif Shafak "The Bastard of Istanbul" (tradusã si ea) si "Bonbon Palace", încheind cu Orhan Pamuk "Neige".

În paralel am reusit sã vãd "Soare arzãtor" (Burnt by the Sun) al lui Mihalkov si "Admiral" de Andrei Kravciuk ("The Italian"), asadar plãnuiesc sã citesc Andrei Makin, ca sã ramân în aceeasi sferã de influentã si...last, but not least - Vasile Ernu "Nãscut în URSS" si "Ultimii eretici ai Imperiului". Iaca poznã, eu cred sincer cã pe lângã tragedia ruperii Moldovei de România, influenta directã a culturii ruse a fost beneficã asupra intelectualilor si artistilor moldoveni. Asadar ard de nerãbdare ca o zânã bunã si deloc imaginarã sã-mi punã cãrtile la postã.

Pe sart acus:

Naghib Mahfuz - simbolic, amestec de basm si realism, mistic, în Le mendiant zugrãveste cautarea absolutului, prin toate mijloacele accesibile unui om cu bani, familie, carierã, care ajunge sã renunte la tot. Les enfants de la médina - o repovestire în cheia fabulei a istoriei iudeo-crestine-mahomedane, de la crearea lui Adam si pâna la '"moartea" lui Dumnezeu, situata într-un cartier marginas si imaginar din Cairo. Vocabular simplu, stil de povestitor arhaic la gura focului, multa violentã, perpetuatã în toate orânduirile, aluzie si la regimurile politice care s-au succedat în Egipt.

Orhan Pamuk - "Neige" mi-a plãcut mai mult decât "Numele meu este rosu" si "Castelul alb" (asta din urma avea o tramã minunata, dar dialogurile si relatarea în sine mi s-au pãrut cam seci). Superbã imaginea orasului Kars iarna, clãdirile fantomã, strãdutele, trecutul glorios de oras frontierã care de-abia se întrevede, caracterele bine conturate, între fanatici religiosi si militanti republicani, totul îmbrãcat în zãpada obsesivã...si destinul poetului exilat în Germania care încearcã sã recupereze mãcar o parte din trecut. Un roman foarte nostalgic, ca si "Istanbul - Memories of a city". Un roman cu miros de zãpadã si gust de ceai.

Elif Shafak - tout le contraire, e plinã de energie, mai ales în "The Bastard of Istanbul", unde caracterele feminine par sã lupte pentru suprematie, unul mai atrãgator si mai puternic decât altul. O pledoarie pentru împletires secularã dintre cultura turcã si cea armeanã, care cu greu pot separa ceea ce apartine ambelor. Bãrbatii dominã femeile la propriu, dar rolul lor în naratiune este minim, practic înrãmeazã si accentueazã panoplia de eroine. Istanbulul e pus în oglindã cu Arizona si San Francisco, trecutul cu prezentul, umorul cu drama, fantasticul cu realul (realism magic), iar mesele somptuoase puncteazã reuniunile de familie. Totul în jurul unui concept pe cât de absolut, pe atât de relativ: adevãrul. Oare cât avem nevoie sã stim? Cât avem (ne)voie sã uitãm? Finalul neasteptat nu mi s-a parut necesar.

"Bonbon Palace" (titlu original si traducerea englezã foarte diferite: Flea Palace/Bit Palas) musteste de personaje colorate si trãznite, strânse sub acoperisul unei foste clãdiri minunate, acum într-o stare îndoielnicã si mai ales coplesitã de un miros teribil de putreziciune, pus pe seama grãmezii de gunoaie alãturate. Povesti din trecut si povesti din prezent: rusii albi emigrati care pleacã si revin; studentul turc întors din Elvetia cu un St. Bernard si bântuit de gânduri morbide; profesorul/narator divortat si petrecãret; nevasta obsedatã de curãtenie; rusoaica casnicã si înselatã care urmãreste vocea rivalei dublând telenovele; fratii gemeni coafori de dame, unul introvertit, celãlalt exuberant; "la maîtresse bleue" care se automutileazã. De-a dreptul nãucitor, si un final loviturã de teatru, deus ex machina, pam param pam pam. Într-un stil alert, capitole scenetã scurte si pline de sevã si ironie sau melancolie.

"Burnt by the Sun" ( Утомлённые солнцем, Utomlyonnye solntsem) de Nikita Mihalkov - hm, atmosferã cehovianã pentru marea epurare initiatã de Stalin din 1937, când generali ai Armatei Rosii, eroi ai poporului, oficiali din partid si guvern, au fost executati dupã o judecatã sumarã, iar familiile le-au fost deportate, de multe ori despãrtite. Eroul Armatei Rosii este arestat de fostul artist si intelectual burghez care s-a vândut regimului în speranta de a putea reveni la viata dinainte. Cam neclare rolurile pentru gustul meu, dar ambianta admirabil realizatã, ca si în filmele precedente, pe care le prefer fãrã rezerve. Ce-a vrut Mihalkov sã demonstreze? Cã si albii au fost lasi si oportunisti, ca stalinismul a fãcut victime si printre bolsevici? Hm! Frumos tangoul, care de altfel e polonez si apare ca fond sonor si în filmul de animatie "Tales of Tales" si în "Blanc" de Kieslowski.

"Admiral" - din fericire m-a interesat povestea, pentru cã stilul este pur hollywoodian, chiar "Titanic" like as zice, presãrat cu secvente de rugãciuni ortodoxe pâna la ridicol. Actrita din rolul principal - Elizaveta Boiarskaia (ce nume predestinat) e uluitor de frumoasã, dar îsi joacã rolul ca un top model, nu ca o intelectualã rasatã si pasionatã, care-si sacrificã existenta linistitã de dragul unui bãrbat. Am reusit însã sã am o idee mai clarã despre luptele dintre armata albã si bolsevici, si mai ales despre amiralul Kolceak, care evident în romanele copilãriei mele era un ofiter alb mare si rãu, ca si Denikin si Vranghel. Bineînteles, rãzboiul civil din fostul imperiu tarist e un fenomen mult mai complex, cu diverse corpuri de armata luptând în zone diferite. Filmul mi-a atras însã atentia si asupra figurii Anei Timireva, iubita lui Kolceak, o femeie extrem de puternicã si cu un destin demn de transpus în literaturã sau pe peliculã. Kolceak a fost executat rapid de bolsevici si mensevici, dar calvarul ei a continuat pânã prin anii '50, ca si amintirea acelei mari iubiri. Fiica directorului Conservatorului înainte de Revolutie, vorbea francezã si germanã, picta, scria poezii, a fost arestatã dupa rãzboi în repetate rânduri, iar primul ei fiu, pictor, a fost executat pentru simplul fapt cã mama sa fusese iubita lui Kolceak pânã în ultimul moment.

Dupã ce am vãzut filmele, astea tot sap pe net dupã informatii despre perioada stalinistã, arestãri, deportãri si gulaguri. E o poveste fãrã sfârsit, cu nenumãrate ramificatii, de fapt multe povesti legate între ele.