Nu mergem decât pâna la NY, pâna acolo ne tin banii de data asta, din partea mea as fi mers pe malul mãrii prin Nova Scotia si New Brunswick, sã respir si sã mã pierd în peisaj, marea diferentã e prietena noastrã Jane, Jewish-Buddhist-Atheist, care ne primeste cu bratele deschise în Upper West Side, între Riverside Park si Central Park. Dacã plouã putem sta în muzee, dacã stã, ne plimbãm pe High Line, trebuie sã traversãm pe jos Brooklyn Bridge, sã mergem all the way down pânã în Battery Park, si-mi doresc mai ales sã mã duc la "mare" - Brighton Beach. Si sã-mi cocot tovarãsul de viatã la Cloisters, în nordul Manhattanului, unde rãmãsite de mãnãstiri din Spania si Franta au fost restaurate si transformate în muzeu de artã medievalã.
Ar mai fi iesirile la tango, o milonga alternativã si una elegantã, posibil Hurricane Season - Climbing Poe-Tree la National Black Theatre în Harlem.
Prieteni nevãzuti de ani de zile, pentru cã în general am fost în Big Apple le temps d'un long week-end si nu am avut timp de întâlniri. Si în sfârsit mozzarella de la "Obika" si înghetatã de la nea' Salvatore Potestio, pe care l-am descoperit în 2007, mai ales ca aroma lunii e sorbetto di limone, my all time summer favourite.
În portughezã. Traducerea poate înclina în douã sensuri:
E nevoie sã navighezi, sã trãiesti nu e nevoie, conform originalului - navigare necesse est, vivere non necesse, atribuit de Plutarh lui Pompei, care-si îndemna soldatii sã se îmbarce, în ciuda vremii potrivnice.
Sau putem sa-l luãm ca atare - navigatia e precisã, viata nu este.
Am ascultat cântecele astea pe plaja din Bom Jesus dos Pobres, Bahia, Brasil, câteva nopti din martie 2008, aproape soptite de un grup de brazilieni trecuti de patruzeci de ani, cu profesii ne-muzicale, acompaniati de chitãri si bere la gheatã. Am ajuns acolo datoritã impreciziei vietii mele. Precizia nu e necesarã.
"É d'Oxum" e dedicat orasului Salvador da Bahia de Tudos os Santos. Oxum e una dintre divinitãtile africane - orixas, nu departe la vorbã si la port de Afrodita.
Toda cidade irradia magia/Tot orasul iradiaza magie
Presente n'água doce/Prezentã în apa dulce Presente n’água salgada/Prezentã în apa sãratã E toda cidade brilha/Si tot orasul strãluceste.
Am mai descoperit o ghidusie lingvisticã, cândva vorbeam de împrumuturile din turcã, acum e vorba de una dintre multele apropieri de limbi si dialecte periferice de sorginte latinã, gen sora mia si frátemo în napoletana, sau straduzza, casuzza, nica (micã) în sicilianã.
Drac e dragon în catalanã. Pânã si dragonul lui Gaudí din Parcul Guëll e tot un drac.
Rezultã ca etimologia lui Dracula legatã de ordinul Dragonului e cât se poate de credibilã. E posibil ca "drac" sã fi însemnat dragon si pe atunci. Fratele sãu balaurul are alte rãdãcini etimologice, chiar pre-latine, probabil ca barzã, varzã, viezure si altele ca ele. Dracul catalan scuipã cum cere traditia, foc.
Tot în catalanã am mai gãsit forme ale participiului trecut: descosut (varianta veche) si perdut de exemplu sau chiar un refren popular pescãresc : A la mar no hi ha teu ni meu. A la mar tot es teu i tot es meu.
Citind despre colapsul "Realitãtii" din România, cu toate sensurile cuvântului în minte, ma bate gândul ca a fost o miscare planificatã: atragerea celor mai buni oameni din presã cu oferte nejustificate, cumpãrarea unor ziare cum sunt "Catavencu" si "Cotidianul" tocmai pentru a le dezamorsa, pentru cã unii si altii erau deranjati de ce spuneau si ce scriau unii jurnalisti. "Fã-te frate cu dracul pâna treci puntea" e din pãcate o scuzã pentru lipsa de responsabilitate si profesionalism din multe domenii. Unii au cãpãtat ce si-au cãutat cu lumânarea, altii au fost amãgiti de mirajul unui mare trust profesionist, ca musculitele de lumina lãmpii.
Si cel mai trist în România mi se pare penibilul situatiei, modul jalnic în care împricinatii se scuzã si-si pun cenusã în cap, Monica Ridzi e o biatã scolãritã în acest domeniu, si nu mã îndoiesc ca însusi cazul ei e numai o arma de distragere în masã de la situatii mai grave, gãuri si mai mari în buget. Nu înteleg cum de oamenii care au demnitate în România nu au ajuns demnitari si dregãtori, cu exceptii care confirmã regula, ca Varujan Pambuccian, un om de o luciditate impecabilã si implacabilã, care din pãcate nu poate face nimic printre atâtia inepti.
Pâna la urmã, ca pentru orice infectie, ar trebui sã explodeze naibii buba si sã iasã tot puroiul, din pãcate însã asta ar zdruncina vietile prea multor oameni, dintre care multi sunt nevinovati, dacã nu considerãm inertia si lãsatul în voia vântului o vinã.
Gândurile de fatã mi-au fost inspirate de douã momente povestite savuros de madame Zaza, în ritm de rotisau de feribot, si nu numai de ele.
O revistã lucioasã cu public tintã feminin din România s-a arãtat interesatã de parcursulmeu când le-am propus acum ceva vreme un interviu cu o scriitoare româncã publicatã si respectatã în Québec, si chiar în Canada sau Italia, pe unde se fac studii francofone sau românofile. Articolul meu a apãrut în ianuarie si m-am bucurat cã am reusit cumva sã o readuc pe Felicia Mihali în atentia românilor. Au revenit si mi-au luat mie interviu dupã câteva luni. Mare mi-a fost mirarea când am constatat cã si povestea mea a fost prezentatã ca una "de succes", mergând în crescendo, un alt triumf românesc pe plaiuri canadiene.
Eu nu cred în tinte si capãtul drumului, nu am scopuri clare si bine determinate, but I enjoy the ride, adicã felul în care îmi construiesc parcursul conteazã la fel de mult ca si destinatia. Tata mi-a spus la un moment dat si nu am înteles "Opera mea este viata mea". Mi-a luat ceva timp sã ajung acolo, sã pot privi în urmã si sã-mi dau seama cã de fapt viata mea e o poveste pe care am povestit-o din mers si e în continuã desfãsurare, în continuã cãutare, de experiente, de trãiri, de provocãri. Mã pasioneazã, e adevãrat, cãlãtoriile si limbile strãine, versatilitatea mintii umane, variatia viziunilor asupra vietii si asupra a ceea ce este dincolo de ea, si cam asta e spirala în jurul cãreia mã desfãsor, într-un mod cât se poate de aleatoriu. Am fost categorisitã drept aventurierã si globe-trotter, desi nu m-am avântat în strãfundurile junglei, nici pe culmile muntilor sau prin vreo comunitate care-si mãsoarã timpul dupã alte ritmuri decât convulsiile istorice si economice. Prefer cãlãtoria cu alt pretext, al studiului sau al muncii, stai si înveti mai mult într-un loc, te îmbibi mai bine de esenta lui. Nu sunt o iubitoare si cãutãtoare de riscuri, nici de câstiguri bruste si fabuloase, mai curând o fire iscoditoare, dornicã de a cunoaste si a întelege. Nu-i înteleg pe cei care cautã adrenalina sporturilor extreme, ci pe cei care exploreaza adâncurile submarine. Pe de altã parte nu am astâmpãr si nu mã multumesc pe deplin cu ceea ce am decât pânã la punct, nu mã tem sã iau iar de la capãt dacã simt cã sunt într-o fundãturã si nu functionez la parametrii optimi.
Evident cã nu m-ar deranja o asa zisã carierã de succes sau o familie model, cã om sunt, si nimic omenesc nu-mi este strãin, dar dacã asta înseamnã sã renunt la prietenia cu mine însãmi, atunci prefer sã continui alãturea cu drumul, pe unde gãsesc maci si albãstrele, uneori scaieti, dar variatia e mai mare decât pe asfalt. E important unde ajung, dar la fel de important este si pe unde o iau, si cum merg. Pe de altã parte singurul capãt cunoscut al drumului este sfârsitul vietii, altfel nimic nu este bãtut în cuie. Viata mea este un succes doar pentru cã s-a dovedit a fi interesantã din punctul meu de vedere, pentru altii poate fi o nebunie, sau un esec. Numai cã cea care o trãieste sunt eu, si mi-au trebuit diverse ocazii de dat cu capul ca sã înteleg asta, cã pãrerea altora conteazã pânã acolo unde începe zona ta de confort, a mea în cazul de fatã. Consider masterul din Canada o reusitã pentru ceea ce am avut ocazia sa învãt si sã experimentez pe teren, nu pentru cã am o diplomã în plus, iarãsi, parcursul masterului a contat mai mult, cursurile si subiectul ales mi-au definit traseul academic, nu titlul. Si asta e valabil pentru tot ceea am trãit pânã acum.
Caminante, no hay camino, se hace camino al andar. Golpe a golpe y verso a verso...
Head in the clouds and feet on Earth, which requires a great sense of balance. Brave, stubborn, fiery, I speak six languages and two quarters, even body language. Passionate reader, animated dancer, energetic walker, aspiring writer. And above all, a lucid dreamer.
Posts
